FOSTA ÎNCHISOARE POLITICĂ DE LA RÂMNICU SĂRAT, ROMÂNIA
60,00 lei
După căderea regimului comunist din România în 1989, fostele închisori politice ce au compus sistemul concentraționar comunist (mai ales cel din anii 1948–1964) au devenit importante „locuri ale memoriei” în cadrul procesului de reevaluare a trecutului recent. Numele acestor închisori au devenit binecunoscute mai ales în urma publicării amintirilor din detenție ale multor deținuți politic, a interviurilor realizate cu supraviețuitorii represiunii politice sau a filmelor documentare și artistice dedicate experiențelor carcerale. De-a lungul timpului, unele dintre închisorile „celebre”, precum cele de la Sighetu Marmației sau Pitești, au fost transformate în muzee memoriale, în timp ce altele au fost luate în considerare pentru a fi convertite în muzee, cum este cazul închisorilor de la Jilava și Râmnicu Sărat. Chiar și în cazul acelor închisori ce au continuat și după 1989 să funcționeze ca atare (e.g., Aiud și Gherla), trecutul recent al acestora a fost semnalat prin construcția în apropiere a unor monumente memoriale, ridicate de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România. Nu în ultimul rând, fostele închisori politice au devenit subiect de interes pentru istorici: spre exemplu, în 2008, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (înființat în 2005) a publicat un Dicționar al penitenciarelor din România comunistă; un alt volum a fost dedicat fostei închisori politice din Pitești; recent, a fost publicată o carte despre istoria închisorii din Râmnicu Sărat de la înființarea sa în 1862 și până la instalarea regimului comunist în România în 1947, în timp ce alte două cărți despre istoria aceleiași închisori în perioada comunistă sunt în curs de finalizare. În ciuda acestui interes pentru fostele centre de detenție politică comuniste, cunoașterea lor a rămas una abstractă, realizată pe baza descrierilor foștilor deținuți politic și, eventual, a planurilor de arhivă. Fostele închisori politice comuniste au fost reduse la un simplu decor al evenimentelor petrecute între zidurile lor, singurele considerate a fi relevante, materialitatea fiind cu totul ignorată. (din „Introducere”)
FOSTA ÎNCHISOARE POLITICĂ DE LA RÂMNICU SĂRAT, ROMÂNIA
60,00 lei
După căderea regimului comunist din România în 1989, fostele închisori politice ce au compus sistemul concentraționar comunist (mai ales cel din anii 1948–1964) au devenit importante „locuri ale memoriei” în cadrul procesului de reevaluare a trecutului recent. Numele acestor închisori au devenit binecunoscute mai ales în urma publicării amintirilor din detenție ale multor deținuți politic, a interviurilor realizate cu supraviețuitorii represiunii politice sau a filmelor documentare și artistice dedicate experiențelor carcerale. De-a lungul timpului, unele dintre închisorile „celebre”, precum cele de la Sighetu Marmației sau Pitești, au fost transformate în muzee memoriale, în timp ce altele au fost luate în considerare pentru a fi convertite în muzee, cum este cazul închisorilor de la Jilava și Râmnicu Sărat. Chiar și în cazul acelor închisori ce au continuat și după 1989 să funcționeze ca atare (e.g., Aiud și Gherla), trecutul recent al acestora a fost semnalat prin construcția în apropiere a unor monumente memoriale, ridicate de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România. Nu în ultimul rând, fostele închisori politice au devenit subiect de interes pentru istorici: spre exemplu, în 2008, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (înființat în 2005) a publicat un Dicționar al penitenciarelor din România comunistă; un alt volum a fost dedicat fostei închisori politice din Pitești; recent, a fost publicată o carte despre istoria închisorii din Râmnicu Sărat de la înființarea sa în 1862 și până la instalarea regimului comunist în România în 1947, în timp ce alte două cărți despre istoria aceleiași închisori în perioada comunistă sunt în curs de finalizare. În ciuda acestui interes pentru fostele centre de detenție politică comuniste, cunoașterea lor a rămas una abstractă, realizată pe baza descrierilor foștilor deținuți politic și, eventual, a planurilor de arhivă. Fostele închisori politice comuniste au fost reduse la un simplu decor al evenimentelor petrecute între zidurile lor, singurele considerate a fi relevante, materialitatea fiind cu totul ignorată. (din „Introducere”)
GLOBALIZAREA ŞI POLITICILE PUBLICE
70,00 lei
GRECO‑CATOLICI DINCOLO DE CORTINA DE FIER
50,00 lei
Bărbat (1925–1963) a părăsit România în martie 1947, aparţinând ultimei generaţii de studenţi greco‑catolici care au avut parte de o pregătire intelectuală la Roma, într‑o perioadă în care regimul comunist din România pregătea suprimarea Bisericii Greco‑Catolice. Preluarea controlului asupra Bisericilor Romano‑Catolică şi Greco‑Catolică de către guvernul comunist a întâmpinat o mare rezistenţă. Acest lucru s‑a datorat, parţial, legăturilor strânse pe care acestea le‑au avut cu Occidentul – care le‑au făcut mai rezistente –, dar şi episcopilor acestora, care au dat dovadă de un curaj, de o demnitate şi de o fidelitate remarcabile faţă de crezul lor. A existat totuşi o diferenţă majoră în tratamentul aplicat de regim celor două Biserici: Biserica Greco‑Catolică a fost suprimată; deşi nu a scăpat de persecuţie, Biserica Romano‑Catolică nu a fost suprimată. Explicaţia constă în faptul că majoritatea credincioşilor romano‑catolici erau maghiari, iar regimul românesc se ghida, în politica sa privind Biserica, după necesitatea de a evita acţiunile care ar fi putut fi interpretate de vecinul său fratern ca fiind îndreptate, în mod specific, împotriva minorităţii maghiare. În consecinţă, politica Partidului Comunist faţă de Biserica Romano‑Catolică nu viza desfiinţarea acesteia, ci doar manipularea ei, prin înlocuirea controlului de la Vatican cu cel de la Bucureşti. A fost însă doar un succes parţial. Deşi regimul a înrăutăţit legăturile Bisericii cu Roma, nu a putut niciodată să îşi impună propria autoritate asupra acesteia. De‑a lungul epocii comuniste, Biserica Romano‑Catolică a fost ţinută în poziţia ambiguă de tolerată, dar nerecunoscută. Nu s‑a ajuns niciodată la un acord cu Ministerul Cultelor privind statutul juridic al acestei Biserici în cadrul Legii cultelor din 1948 şi astfel a doua biserică majoritară din România rămânea, efectiv, în ilegalitate. (Dennis Deletant)
GRECO‑CATOLICI DINCOLO DE CORTINA DE FIER
50,00 lei
Bărbat (1925–1963) a părăsit România în martie 1947, aparţinând ultimei generaţii de studenţi greco‑catolici care au avut parte de o pregătire intelectuală la Roma, într‑o perioadă în care regimul comunist din România pregătea suprimarea Bisericii Greco‑Catolice. Preluarea controlului asupra Bisericilor Romano‑Catolică şi Greco‑Catolică de către guvernul comunist a întâmpinat o mare rezistenţă. Acest lucru s‑a datorat, parţial, legăturilor strânse pe care acestea le‑au avut cu Occidentul – care le‑au făcut mai rezistente –, dar şi episcopilor acestora, care au dat dovadă de un curaj, de o demnitate şi de o fidelitate remarcabile faţă de crezul lor. A existat totuşi o diferenţă majoră în tratamentul aplicat de regim celor două Biserici: Biserica Greco‑Catolică a fost suprimată; deşi nu a scăpat de persecuţie, Biserica Romano‑Catolică nu a fost suprimată. Explicaţia constă în faptul că majoritatea credincioşilor romano‑catolici erau maghiari, iar regimul românesc se ghida, în politica sa privind Biserica, după necesitatea de a evita acţiunile care ar fi putut fi interpretate de vecinul său fratern ca fiind îndreptate, în mod specific, împotriva minorităţii maghiare. În consecinţă, politica Partidului Comunist faţă de Biserica Romano‑Catolică nu viza desfiinţarea acesteia, ci doar manipularea ei, prin înlocuirea controlului de la Vatican cu cel de la Bucureşti. A fost însă doar un succes parţial. Deşi regimul a înrăutăţit legăturile Bisericii cu Roma, nu a putut niciodată să îşi impună propria autoritate asupra acesteia. De‑a lungul epocii comuniste, Biserica Romano‑Catolică a fost ţinută în poziţia ambiguă de tolerată, dar nerecunoscută. Nu s‑a ajuns niciodată la un acord cu Ministerul Cultelor privind statutul juridic al acestei Biserici în cadrul Legii cultelor din 1948 şi astfel a doua biserică majoritară din România rămânea, efectiv, în ilegalitate. (Dennis Deletant)
HISTRIA XVI: THE SACRED AREA SECTOR ROMAN COARSEWARE (1st – 7th centuries)
150,00 lei
The history and evolution of the old Milesian colony Histria is quite well known from numerous articles and an impressive series of monographs that have discussed many archaeological discoveries from the Archaic to the Roman era. There is no need, therefore, to summarize their contents here.
This study of the coarseware ceramics from the Sacred Area sector called also “sector T”, at Histria seeks to bring to light an archaeological material generally neglected by the publications of this sector. Because Roman ceramics were not usually retained in the course of excavations in the Sacred Area sector, the number of pieces in this study is smaller than the number analyzed in a relatively recent monograph focusing on more thoroughly-collected Roman ceramics from other sectors. We can add numerous other ceramic publications that have appeared since this monograph especially in recent years.
In turn, the “Sacred Area sector “ sector has been discussed in numerous publications, and summarized in two recent articles published by A. Avram and his collaborators, and one published by F. Munteanu. Although the focus of the former article is on the Archaic, Classical, and Hellenistic periods, when the temples in this area were in use, several pages are also dedicated to the Roman period when this sector changed its sacred character and became, for a short period, an artisanal area and then until the 7th century AD a residential district. The second article pays more attention to the Roman quarter, which featured a large “Constantinian house” covering 380 m², with four rooms and an internal court with peristyle, built perhaps during the second half of the 4th century. During the 6th century this edifice was repurposed and subdivided into many rooms with storage functions. Perhaps also in the 6th century, a series of other buildings-perhaps simple houses-were constructed to the south of this edifice, containing dolia, mortaria, and many vasa potatoria, coquinatoria and amphorae.
HISTRIA XVI: THE SACRED AREA SECTOR ROMAN COARSEWARE (1st – 7th centuries)
150,00 lei
The history and evolution of the old Milesian colony Histria is quite well known from numerous articles and an impressive series of monographs that have discussed many archaeological discoveries from the Archaic to the Roman era. There is no need, therefore, to summarize their contents here.
This study of the coarseware ceramics from the Sacred Area sector called also “sector T”, at Histria seeks to bring to light an archaeological material generally neglected by the publications of this sector. Because Roman ceramics were not usually retained in the course of excavations in the Sacred Area sector, the number of pieces in this study is smaller than the number analyzed in a relatively recent monograph focusing on more thoroughly-collected Roman ceramics from other sectors. We can add numerous other ceramic publications that have appeared since this monograph especially in recent years.
In turn, the “Sacred Area sector “ sector has been discussed in numerous publications, and summarized in two recent articles published by A. Avram and his collaborators, and one published by F. Munteanu. Although the focus of the former article is on the Archaic, Classical, and Hellenistic periods, when the temples in this area were in use, several pages are also dedicated to the Roman period when this sector changed its sacred character and became, for a short period, an artisanal area and then until the 7th century AD a residential district. The second article pays more attention to the Roman quarter, which featured a large “Constantinian house” covering 380 m², with four rooms and an internal court with peristyle, built perhaps during the second half of the 4th century. During the 6th century this edifice was repurposed and subdivided into many rooms with storage functions. Perhaps also in the 6th century, a series of other buildings-perhaps simple houses-were constructed to the south of this edifice, containing dolia, mortaria, and many vasa potatoria, coquinatoria and amphorae.
HOLOCAUSTUL. DEPORTAREA EVREILOR DIN SUDUL BUCOVINEI ÎN TRANSNISTRIA
70,00 lei
Comunitățile mozaice din Bucovina istorică s-au constituit în mod distinct în cursul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea în cadrul unei proces complex, strâns legat de evoluția acestei provincii habsburgice și de particularităților iudaismului bucovinean, în ansamblul său. Primele comunități mozaice urbane au apărut în Cernăuți, Suceava, Siret, Rădăuți, Gura Humorului, Câmpulung-Moldovenesc și Gura Humorului în contextul unei emigrări masive a evreilor din Galiția spre Bucovina. Unele dintre comunitățile mozaice s-au dezvoltat într-un mod cu totul aparte, precum cele rurale de la Sadagura și Vijnița, unde au înflorit și s-au dezvoltat puternic dinastiile rabinice a căror faimă a depășit rapid granițele Bucovinei și ale Imperiului Habsburgic (Austro-Ungar din 1867). Evreii s-au confruntat în timpul administrației militare a Bucovinei cu multiple dificultăți generate de o serie întreagă de interdicții, pe care însă le-au depășit, obținând treptat o serie de drepturi și libertăți civile și religioase, devenind comunități puternice și respectate în întreaga monarhie danubiană. Practic, în istoria evreilor din Bucovina, perioada dintre 1867 și 1914 este cunoscută, pe drept cuvânt, drept o epocă de aur. Anul 1918 a cunoscut schimbări profunde care au plasat comunitățile mozaice pe teritoriile unor state naționale noi, precum Cehoslovacia, Ucraina (împărțită între Polonia, Cehoslovacia și Uniunea Sovietică), situație care a generat multă neliniște și îngrijorare în rândurile evreilor. La inițiativa unor organizații internaționale evreiești, Conferința de Pace de la Paris (1919–1920) a luat în calcul și a introdus în mod efectiv, în textele tratatelor de pace, prevederi care stabileau garantarea drepturilor a ceea ce s-au numit, de atunci încoace, minoritățile naționale. (din „Introducere”)
HOLOCAUSTUL. DEPORTAREA EVREILOR DIN SUDUL BUCOVINEI ÎN TRANSNISTRIA
70,00 lei
Comunitățile mozaice din Bucovina istorică s-au constituit în mod distinct în cursul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea în cadrul unei proces complex, strâns legat de evoluția acestei provincii habsburgice și de particularităților iudaismului bucovinean, în ansamblul său. Primele comunități mozaice urbane au apărut în Cernăuți, Suceava, Siret, Rădăuți, Gura Humorului, Câmpulung-Moldovenesc și Gura Humorului în contextul unei emigrări masive a evreilor din Galiția spre Bucovina. Unele dintre comunitățile mozaice s-au dezvoltat într-un mod cu totul aparte, precum cele rurale de la Sadagura și Vijnița, unde au înflorit și s-au dezvoltat puternic dinastiile rabinice a căror faimă a depășit rapid granițele Bucovinei și ale Imperiului Habsburgic (Austro-Ungar din 1867). Evreii s-au confruntat în timpul administrației militare a Bucovinei cu multiple dificultăți generate de o serie întreagă de interdicții, pe care însă le-au depășit, obținând treptat o serie de drepturi și libertăți civile și religioase, devenind comunități puternice și respectate în întreaga monarhie danubiană. Practic, în istoria evreilor din Bucovina, perioada dintre 1867 și 1914 este cunoscută, pe drept cuvânt, drept o epocă de aur. Anul 1918 a cunoscut schimbări profunde care au plasat comunitățile mozaice pe teritoriile unor state naționale noi, precum Cehoslovacia, Ucraina (împărțită între Polonia, Cehoslovacia și Uniunea Sovietică), situație care a generat multă neliniște și îngrijorare în rândurile evreilor. La inițiativa unor organizații internaționale evreiești, Conferința de Pace de la Paris (1919–1920) a luat în calcul și a introdus în mod efectiv, în textele tratatelor de pace, prevederi care stabileau garantarea drepturilor a ceea ce s-au numit, de atunci încoace, minoritățile naționale. (din „Introducere”)
ICONOSTASUL ÎN TRANSILVANIA
80,00 lei
ICONS FROM THE 10TH–13THCENTURIES IN STONE, BONE AND CERAMICS FROM UKRAINE
110,00 lei
This book is devoted to a very special circle of works that have reached us from the art of Kyiv Rus of the late 10th—11th centuries, and from the artistic heritage of those principalities, which after the collapse of the vast Kyiv state were formed in the southern and south-western parts of its territory. These principalities continued to exist in the 12th—13th centuries, until the invasion of the Tatar-Mongol hordes in 1230–40s, i.e. in the pre-Mongol period, and partly survived in the following decades. When it comes to the artistic culture of that vast world, we usually remember, first of all, the ecclesiastical architecture, the mosaics and the frescoes of the churches of Kyiv and Chernihiv, the enormous 11th-century icons of Novgorod, made, apparently, by artisans then visiting Kyiv, the miniatures of the 1056–57 Ostromir Lectionary, the decorations of other outstanding illustrated manuscripts, as well as the precious gold and silver jewelry, decorated with cloisonné enamel and other exquisite methods of jewelry art. The monumental sculpture also existed in that world: carvings in white stone (limestone) on the facades of some churches, narrative and ornamental plastic of certain interior elements such as remarkable reliefs(both patterned and narrative) on the slate slabs that decorated Kyiv’s churches.
However, monumental sculpture and relief played relatively a modest role in that artistic world. This assessment of the role of sculpture will not change much even if we recall the existence of wooden sculpture, the art inherited from pagan times and known to us from the few surviving relatively late works of the north-east and north-west of Rus, which being largely primitive in nature have reached us only in small numbers due to the poor preservation of the material employed. (Foreword by Engelina Smirnova).
ICONS FROM THE 10TH–13THCENTURIES IN STONE, BONE AND CERAMICS FROM UKRAINE
110,00 lei
This book is devoted to a very special circle of works that have reached us from the art of Kyiv Rus of the late 10th—11th centuries, and from the artistic heritage of those principalities, which after the collapse of the vast Kyiv state were formed in the southern and south-western parts of its territory. These principalities continued to exist in the 12th—13th centuries, until the invasion of the Tatar-Mongol hordes in 1230–40s, i.e. in the pre-Mongol period, and partly survived in the following decades. When it comes to the artistic culture of that vast world, we usually remember, first of all, the ecclesiastical architecture, the mosaics and the frescoes of the churches of Kyiv and Chernihiv, the enormous 11th-century icons of Novgorod, made, apparently, by artisans then visiting Kyiv, the miniatures of the 1056–57 Ostromir Lectionary, the decorations of other outstanding illustrated manuscripts, as well as the precious gold and silver jewelry, decorated with cloisonné enamel and other exquisite methods of jewelry art. The monumental sculpture also existed in that world: carvings in white stone (limestone) on the facades of some churches, narrative and ornamental plastic of certain interior elements such as remarkable reliefs(both patterned and narrative) on the slate slabs that decorated Kyiv’s churches.
However, monumental sculpture and relief played relatively a modest role in that artistic world. This assessment of the role of sculpture will not change much even if we recall the existence of wooden sculpture, the art inherited from pagan times and known to us from the few surviving relatively late works of the north-east and north-west of Rus, which being largely primitive in nature have reached us only in small numbers due to the poor preservation of the material employed. (Foreword by Engelina Smirnova).
IMAGINI ALE PROPAGANDEI COMUNISTE ÎN ROMÂNIA 1945–1965 / IMAGES OF COMMUNIST PROPAGANDA IN ROMANIA 1945–1965
65,00 lei
„Propaganda comunistă din România a cunoscut, pe lângă forma narativă, și o formă vizuală la fel de importantă. Cele două imagini, cea „iconografică” și cea „scrisă”, se completează pe o lungă perioadă de timp care s-a încheiat în momentul prăbușirii comunismului ca urmare a Revoluției din decembrie 1989.
Din punct de vedere metodologic, între cele două categorii de surse nu există deosebiri fundamentale. Ambele pot oferi răspunsuri, în măsura în care specialistul este capabil să le interogheze, construite în funcție de un set identic de întrebări: cine a scris sau a ilustrat, de ce a făcut-o, ce a urmărit, cum și în ce fel a pus pe hârtie/pânză/carton/celuloid/metal/plastic/lemn un text/o imagine utilizate ca mijloc de propagandă. Contextualizarea surselor, indiferent de natura lor, reprezintă obligația metodologică pe care un specialist este învățat să o pună în practică din primele momente ale formării sale.
Drept urmare, toate categoriile de surse sunt la fel de relevante și chiar dacă ele sunt fixe, nu imobile, în materialitatea lor, interesele științifice ale cercetătorilor se pot deplasa într-un cerc în jurul surselor, pe o rază mai mare sau mai mică în funcție de fiecare curiozitate în parte.” (din „INTRODUCERE”)
IMAGINI ALE PROPAGANDEI COMUNISTE ÎN ROMÂNIA 1945–1965 / IMAGES OF COMMUNIST PROPAGANDA IN ROMANIA 1945–1965
65,00 lei
„Propaganda comunistă din România a cunoscut, pe lângă forma narativă, și o formă vizuală la fel de importantă. Cele două imagini, cea „iconografică” și cea „scrisă”, se completează pe o lungă perioadă de timp care s-a încheiat în momentul prăbușirii comunismului ca urmare a Revoluției din decembrie 1989.
Din punct de vedere metodologic, între cele două categorii de surse nu există deosebiri fundamentale. Ambele pot oferi răspunsuri, în măsura în care specialistul este capabil să le interogheze, construite în funcție de un set identic de întrebări: cine a scris sau a ilustrat, de ce a făcut-o, ce a urmărit, cum și în ce fel a pus pe hârtie/pânză/carton/celuloid/metal/plastic/lemn un text/o imagine utilizate ca mijloc de propagandă. Contextualizarea surselor, indiferent de natura lor, reprezintă obligația metodologică pe care un specialist este învățat să o pună în practică din primele momente ale formării sale.
Drept urmare, toate categoriile de surse sunt la fel de relevante și chiar dacă ele sunt fixe, nu imobile, în materialitatea lor, interesele științifice ale cercetătorilor se pot deplasa într-un cerc în jurul surselor, pe o rază mai mare sau mai mică în funcție de fiecare curiozitate în parte.” (din „INTRODUCERE”)