DE LA LIBERALISM LA NEOLIBERALISM ÎN ROMÂNIA (1875–1938)
60,00 lei
Liberalismul nu este un fenomen care s-a dezvoltat în spațiul românesc în urma unor dezbateri intelectuale, ci unul adoptat într-un mod cât se poate de firesc, având în vedere structura socială a Țărilor Române din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și activitatea tot mai pronunțată a intelectualilor români, mulți dintre ei educați în Occident, privind promovarea emancipării naționale. Mai ales în Franța, ei au intrat în contact cu ideile iluminismului francez, așa cum a fost, de pildă, cazul liberalismului aristocratic, întâlnit în scrierile lui Charles de Secondat, baron de Montesquieu, care a formulat ideea separării puterilor în stat, sau al gândirii radicale a lui Jean-Jacques Rousseau, care, prin Contractul social, a promovat principiul libertății primare a tuturor oamenilor.
Liberalismul are la bază două principii fundamentale – egalita-tea și libertatea –, pe baza lor structurându-se dezvoltarea instituțională a lumii moderne: drepturile naturale ale omului sunt operaționalizate prin crearea de drepturi politice pentru cetățeni, care au libertăți și responsabilități față de stat. Între sursele istorice ale liberalismului pot fi enumerate: Magna Charta din 1215, lupta membrilor Camerei Comunelor pentru obținerea limitării puterii monarhice din Marea Britanie, ideile unor gânditori precum John Locke, Thomas Paine, John Stuart Mill, Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului din 1789, ideile lui Montesquieu, Benjamin Constant, J.-J. Rousseau, dar și moștenirea americană – The Bill of Rights, Declarația de Independență, Constituția din 1787 ș.a. (din „Introducere”)
DE LA LIBERALISM LA NEOLIBERALISM ÎN ROMÂNIA (1875–1938)
60,00 lei
Liberalismul nu este un fenomen care s-a dezvoltat în spațiul românesc în urma unor dezbateri intelectuale, ci unul adoptat într-un mod cât se poate de firesc, având în vedere structura socială a Țărilor Române din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și activitatea tot mai pronunțată a intelectualilor români, mulți dintre ei educați în Occident, privind promovarea emancipării naționale. Mai ales în Franța, ei au intrat în contact cu ideile iluminismului francez, așa cum a fost, de pildă, cazul liberalismului aristocratic, întâlnit în scrierile lui Charles de Secondat, baron de Montesquieu, care a formulat ideea separării puterilor în stat, sau al gândirii radicale a lui Jean-Jacques Rousseau, care, prin Contractul social, a promovat principiul libertății primare a tuturor oamenilor.
Liberalismul are la bază două principii fundamentale – egalita-tea și libertatea –, pe baza lor structurându-se dezvoltarea instituțională a lumii moderne: drepturile naturale ale omului sunt operaționalizate prin crearea de drepturi politice pentru cetățeni, care au libertăți și responsabilități față de stat. Între sursele istorice ale liberalismului pot fi enumerate: Magna Charta din 1215, lupta membrilor Camerei Comunelor pentru obținerea limitării puterii monarhice din Marea Britanie, ideile unor gânditori precum John Locke, Thomas Paine, John Stuart Mill, Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului din 1789, ideile lui Montesquieu, Benjamin Constant, J.-J. Rousseau, dar și moștenirea americană – The Bill of Rights, Declarația de Independență, Constituția din 1787 ș.a. (din „Introducere”)
DE LA MUNTE PE HĂMOACĂ
70,00 lei
DICŢIONAR DE CASTELOLOGIE
70,00 lei
„În paginile dicţionarului se regăsesc o seamă de termeni care desemnează şi atitudini. Sunt deopotrivă chestiuni benefice, cât şi neglijenţe ori rele practici. Fără includerea lor am da impresia că navigăm într o lume de relicve frumoase care aşteptau de multişor să fie mai sofisticat descrise ori descompuse doct la nivel de amănunte. Se vede însă uşor că ele reprezintă o realitate aglomerată şi vie, care nu mai deţine niciun fel de stavile legale ori profesionale. Ilustrarea termenilor s-a realizat deopotrivă textual, cât şi grafic, însă inegal. Unele detalii sunt atât de rare ori atât de puţin cunoscute, încât meritau studii aparte. Nu avem ce modalitate de rigoare să utilizăm în exemplificări, ele mereu sunt disproporţionate numeric. Selecţia imaginilor a fost fatalmente inegală, pe măsura subiectelor la care se alătură.” (din „Puţine explicaţii”)
DICŢIONAR DE CASTELOLOGIE
70,00 lei
„În paginile dicţionarului se regăsesc o seamă de termeni care desemnează şi atitudini. Sunt deopotrivă chestiuni benefice, cât şi neglijenţe ori rele practici. Fără includerea lor am da impresia că navigăm într o lume de relicve frumoase care aşteptau de multişor să fie mai sofisticat descrise ori descompuse doct la nivel de amănunte. Se vede însă uşor că ele reprezintă o realitate aglomerată şi vie, care nu mai deţine niciun fel de stavile legale ori profesionale. Ilustrarea termenilor s-a realizat deopotrivă textual, cât şi grafic, însă inegal. Unele detalii sunt atât de rare ori atât de puţin cunoscute, încât meritau studii aparte. Nu avem ce modalitate de rigoare să utilizăm în exemplificări, ele mereu sunt disproporţionate numeric. Selecţia imaginilor a fost fatalmente inegală, pe măsura subiectelor la care se alătură.” (din „Puţine explicaţii”)
EROISM CLASIC. EROISM GRAFIC
80,00 lei
FOSTA ÎNCHISOARE POLITICĂ DE LA RÂMNICU SĂRAT, ROMÂNIA
60,00 lei
După căderea regimului comunist din România în 1989, fostele închisori politice ce au compus sistemul concentraționar comunist (mai ales cel din anii 1948–1964) au devenit importante „locuri ale memoriei” în cadrul procesului de reevaluare a trecutului recent. Numele acestor închisori au devenit binecunoscute mai ales în urma publicării amintirilor din detenție ale multor deținuți politic, a interviurilor realizate cu supraviețuitorii represiunii politice sau a filmelor documentare și artistice dedicate experiențelor carcerale. De-a lungul timpului, unele dintre închisorile „celebre”, precum cele de la Sighetu Marmației sau Pitești, au fost transformate în muzee memoriale, în timp ce altele au fost luate în considerare pentru a fi convertite în muzee, cum este cazul închisorilor de la Jilava și Râmnicu Sărat. Chiar și în cazul acelor închisori ce au continuat și după 1989 să funcționeze ca atare (e.g., Aiud și Gherla), trecutul recent al acestora a fost semnalat prin construcția în apropiere a unor monumente memoriale, ridicate de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România. Nu în ultimul rând, fostele închisori politice au devenit subiect de interes pentru istorici: spre exemplu, în 2008, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (înființat în 2005) a publicat un Dicționar al penitenciarelor din România comunistă; un alt volum a fost dedicat fostei închisori politice din Pitești; recent, a fost publicată o carte despre istoria închisorii din Râmnicu Sărat de la înființarea sa în 1862 și până la instalarea regimului comunist în România în 1947, în timp ce alte două cărți despre istoria aceleiași închisori în perioada comunistă sunt în curs de finalizare. În ciuda acestui interes pentru fostele centre de detenție politică comuniste, cunoașterea lor a rămas una abstractă, realizată pe baza descrierilor foștilor deținuți politic și, eventual, a planurilor de arhivă. Fostele închisori politice comuniste au fost reduse la un simplu decor al evenimentelor petrecute între zidurile lor, singurele considerate a fi relevante, materialitatea fiind cu totul ignorată. (din „Introducere”)
FOSTA ÎNCHISOARE POLITICĂ DE LA RÂMNICU SĂRAT, ROMÂNIA
60,00 lei
După căderea regimului comunist din România în 1989, fostele închisori politice ce au compus sistemul concentraționar comunist (mai ales cel din anii 1948–1964) au devenit importante „locuri ale memoriei” în cadrul procesului de reevaluare a trecutului recent. Numele acestor închisori au devenit binecunoscute mai ales în urma publicării amintirilor din detenție ale multor deținuți politic, a interviurilor realizate cu supraviețuitorii represiunii politice sau a filmelor documentare și artistice dedicate experiențelor carcerale. De-a lungul timpului, unele dintre închisorile „celebre”, precum cele de la Sighetu Marmației sau Pitești, au fost transformate în muzee memoriale, în timp ce altele au fost luate în considerare pentru a fi convertite în muzee, cum este cazul închisorilor de la Jilava și Râmnicu Sărat. Chiar și în cazul acelor închisori ce au continuat și după 1989 să funcționeze ca atare (e.g., Aiud și Gherla), trecutul recent al acestora a fost semnalat prin construcția în apropiere a unor monumente memoriale, ridicate de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România. Nu în ultimul rând, fostele închisori politice au devenit subiect de interes pentru istorici: spre exemplu, în 2008, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (înființat în 2005) a publicat un Dicționar al penitenciarelor din România comunistă; un alt volum a fost dedicat fostei închisori politice din Pitești; recent, a fost publicată o carte despre istoria închisorii din Râmnicu Sărat de la înființarea sa în 1862 și până la instalarea regimului comunist în România în 1947, în timp ce alte două cărți despre istoria aceleiași închisori în perioada comunistă sunt în curs de finalizare. În ciuda acestui interes pentru fostele centre de detenție politică comuniste, cunoașterea lor a rămas una abstractă, realizată pe baza descrierilor foștilor deținuți politic și, eventual, a planurilor de arhivă. Fostele închisori politice comuniste au fost reduse la un simplu decor al evenimentelor petrecute între zidurile lor, singurele considerate a fi relevante, materialitatea fiind cu totul ignorată. (din „Introducere”)
Out of Stock
Out of Stock