Cartea pe care o aveţi în faţă este astăzi singura care prezintă publicului românesc, după trei decenii, ceea ce a însemnat „Operaţia satelor româneşti”, umplând astfel un gol istoriografic, și reamintind un episod din istoria noastră mult prea recentă și mult prea intensă, pentru a nu stârni interesul la ora actuală. Faptele sunt, desigur, mult mai cunoscute în străinătate, acolo unde ea a luat fiinţă, şi mai ales pentru miile de oameni implicaţi din mai multe ţări europene care păstrează încă vie amintirea participării la operațiune. Sunt unul dintre participanții direcți la această mișcare, este motivul pentru care rămân atașat de lupta noastră din exil, atât pentru salvarea satelor românești, ca și pentru instaurarea unei vieți normale și democratice în România, fapt de care generația noastră, născută în perioada dintre cele două războaie mondiale, nu a prea avut parte… La acea vreme (1988–1989), mă aflam în exil la Paris încă din anul 1975, unde eram activ politic, în cadrul bine‑cunoscutei Ligi pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, cu sediul la Paris; lucram de asemenea pentru secția română a BBC de la Paris, și eram nelipsit de la diversele evenimente și manifestații organizate în exil. În perioada în care în Occident a izbucnit scandalul privind satele românești, eram câțiva români inimoși în exil, care ne câștigasem faima de „românii de serviciu”, și care ne străduiam, prin mijloacele de care dispuneam, să facem lumea occidentală, în mijlocul căreia trăiam, să conștientizeze abuzurile unui regim dictatorial, din care noi reușisem să ne salvăm. Așadar, ca unul dintre participanţi şi deci cunoscător al întregii probleme, ţin de la bun început să evidențiez valoarea acestui volum, care a reușit să prezinte fenomenul, pe baza unei documentări impresionante, chiar de la sursa a ceea ce a însemnat „OVR”. Este important de subliniat faptul că până acum nu a fost cunoscut pentru publicul din ţară că înjghebarea operaţiei a avut de fapt două principale izvoare româneşti: unul pornind de la cei câțiva exilaţi români din Franţa (mai precis din Paris), celălalt provenind de la disidenta noastră de onoare, Doina Cornea. Acestea au fost primele două izvoare de la care, în străinătate, s‑au mobilizat ulterior energiile a mii de oameni în ţări ca Belgia, apoi din Franţa, Elveţia, Marea Britanie, Olanda, și, într‑o mai mică proporţie, din Norvegia, Danemarca şi Ungaria. (din „Prefață”)