„GLOBALIZAREA ŞI POLITICILE PUBLICE” a fost adăugat în coș. Vezi coșul
GLOBALIZAREA ŞI POLITICILE PUBLICE
70,00 lei
GRECO‑CATOLICI DINCOLO DE CORTINA DE FIER
50,00 lei
Bărbat (1925–1963) a părăsit România în martie 1947, aparţinând ultimei generaţii de studenţi greco‑catolici care au avut parte de o pregătire intelectuală la Roma, într‑o perioadă în care regimul comunist din România pregătea suprimarea Bisericii Greco‑Catolice. Preluarea controlului asupra Bisericilor Romano‑Catolică şi Greco‑Catolică de către guvernul comunist a întâmpinat o mare rezistenţă. Acest lucru s‑a datorat, parţial, legăturilor strânse pe care acestea le‑au avut cu Occidentul – care le‑au făcut mai rezistente –, dar şi episcopilor acestora, care au dat dovadă de un curaj, de o demnitate şi de o fidelitate remarcabile faţă de crezul lor. A existat totuşi o diferenţă majoră în tratamentul aplicat de regim celor două Biserici: Biserica Greco‑Catolică a fost suprimată; deşi nu a scăpat de persecuţie, Biserica Romano‑Catolică nu a fost suprimată. Explicaţia constă în faptul că majoritatea credincioşilor romano‑catolici erau maghiari, iar regimul românesc se ghida, în politica sa privind Biserica, după necesitatea de a evita acţiunile care ar fi putut fi interpretate de vecinul său fratern ca fiind îndreptate, în mod specific, împotriva minorităţii maghiare. În consecinţă, politica Partidului Comunist faţă de Biserica Romano‑Catolică nu viza desfiinţarea acesteia, ci doar manipularea ei, prin înlocuirea controlului de la Vatican cu cel de la Bucureşti. A fost însă doar un succes parţial. Deşi regimul a înrăutăţit legăturile Bisericii cu Roma, nu a putut niciodată să îşi impună propria autoritate asupra acesteia. De‑a lungul epocii comuniste, Biserica Romano‑Catolică a fost ţinută în poziţia ambiguă de tolerată, dar nerecunoscută. Nu s‑a ajuns niciodată la un acord cu Ministerul Cultelor privind statutul juridic al acestei Biserici în cadrul Legii cultelor din 1948 şi astfel a doua biserică majoritară din România rămânea, efectiv, în ilegalitate. (Dennis Deletant)
GRECO‑CATOLICI DINCOLO DE CORTINA DE FIER
50,00 lei
Bărbat (1925–1963) a părăsit România în martie 1947, aparţinând ultimei generaţii de studenţi greco‑catolici care au avut parte de o pregătire intelectuală la Roma, într‑o perioadă în care regimul comunist din România pregătea suprimarea Bisericii Greco‑Catolice. Preluarea controlului asupra Bisericilor Romano‑Catolică şi Greco‑Catolică de către guvernul comunist a întâmpinat o mare rezistenţă. Acest lucru s‑a datorat, parţial, legăturilor strânse pe care acestea le‑au avut cu Occidentul – care le‑au făcut mai rezistente –, dar şi episcopilor acestora, care au dat dovadă de un curaj, de o demnitate şi de o fidelitate remarcabile faţă de crezul lor. A existat totuşi o diferenţă majoră în tratamentul aplicat de regim celor două Biserici: Biserica Greco‑Catolică a fost suprimată; deşi nu a scăpat de persecuţie, Biserica Romano‑Catolică nu a fost suprimată. Explicaţia constă în faptul că majoritatea credincioşilor romano‑catolici erau maghiari, iar regimul românesc se ghida, în politica sa privind Biserica, după necesitatea de a evita acţiunile care ar fi putut fi interpretate de vecinul său fratern ca fiind îndreptate, în mod specific, împotriva minorităţii maghiare. În consecinţă, politica Partidului Comunist faţă de Biserica Romano‑Catolică nu viza desfiinţarea acesteia, ci doar manipularea ei, prin înlocuirea controlului de la Vatican cu cel de la Bucureşti. A fost însă doar un succes parţial. Deşi regimul a înrăutăţit legăturile Bisericii cu Roma, nu a putut niciodată să îşi impună propria autoritate asupra acesteia. De‑a lungul epocii comuniste, Biserica Romano‑Catolică a fost ţinută în poziţia ambiguă de tolerată, dar nerecunoscută. Nu s‑a ajuns niciodată la un acord cu Ministerul Cultelor privind statutul juridic al acestei Biserici în cadrul Legii cultelor din 1948 şi astfel a doua biserică majoritară din România rămânea, efectiv, în ilegalitate. (Dennis Deletant)
HISTRIA XVI: THE SACRED AREA SECTOR ROMAN COARSEWARE (1st – 7th centuries)
150,00 lei
The history and evolution of the old Milesian colony Histria is quite well known from numerous articles and an impressive series of monographs that have discussed many archaeological discoveries from the Archaic to the Roman era. There is no need, therefore, to summarize their contents here.
This study of the coarseware ceramics from the Sacred Area sector called also “sector T”, at Histria seeks to bring to light an archaeological material generally neglected by the publications of this sector. Because Roman ceramics were not usually retained in the course of excavations in the Sacred Area sector, the number of pieces in this study is smaller than the number analyzed in a relatively recent monograph focusing on more thoroughly-collected Roman ceramics from other sectors. We can add numerous other ceramic publications that have appeared since this monograph especially in recent years.
In turn, the “Sacred Area sector “ sector has been discussed in numerous publications, and summarized in two recent articles published by A. Avram and his collaborators, and one published by F. Munteanu. Although the focus of the former article is on the Archaic, Classical, and Hellenistic periods, when the temples in this area were in use, several pages are also dedicated to the Roman period when this sector changed its sacred character and became, for a short period, an artisanal area and then until the 7th century AD a residential district. The second article pays more attention to the Roman quarter, which featured a large “Constantinian house” covering 380 m², with four rooms and an internal court with peristyle, built perhaps during the second half of the 4th century. During the 6th century this edifice was repurposed and subdivided into many rooms with storage functions. Perhaps also in the 6th century, a series of other buildings-perhaps simple houses-were constructed to the south of this edifice, containing dolia, mortaria, and many vasa potatoria, coquinatoria and amphorae.
HISTRIA XVI: THE SACRED AREA SECTOR ROMAN COARSEWARE (1st – 7th centuries)
150,00 lei
The history and evolution of the old Milesian colony Histria is quite well known from numerous articles and an impressive series of monographs that have discussed many archaeological discoveries from the Archaic to the Roman era. There is no need, therefore, to summarize their contents here.
This study of the coarseware ceramics from the Sacred Area sector called also “sector T”, at Histria seeks to bring to light an archaeological material generally neglected by the publications of this sector. Because Roman ceramics were not usually retained in the course of excavations in the Sacred Area sector, the number of pieces in this study is smaller than the number analyzed in a relatively recent monograph focusing on more thoroughly-collected Roman ceramics from other sectors. We can add numerous other ceramic publications that have appeared since this monograph especially in recent years.
In turn, the “Sacred Area sector “ sector has been discussed in numerous publications, and summarized in two recent articles published by A. Avram and his collaborators, and one published by F. Munteanu. Although the focus of the former article is on the Archaic, Classical, and Hellenistic periods, when the temples in this area were in use, several pages are also dedicated to the Roman period when this sector changed its sacred character and became, for a short period, an artisanal area and then until the 7th century AD a residential district. The second article pays more attention to the Roman quarter, which featured a large “Constantinian house” covering 380 m², with four rooms and an internal court with peristyle, built perhaps during the second half of the 4th century. During the 6th century this edifice was repurposed and subdivided into many rooms with storage functions. Perhaps also in the 6th century, a series of other buildings-perhaps simple houses-were constructed to the south of this edifice, containing dolia, mortaria, and many vasa potatoria, coquinatoria and amphorae.
HOLOCAUSTUL. DEPORTAREA EVREILOR DIN SUDUL BUCOVINEI ÎN TRANSNISTRIA
70,00 lei
Comunitățile mozaice din Bucovina istorică s-au constituit în mod distinct în cursul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea în cadrul unei proces complex, strâns legat de evoluția acestei provincii habsburgice și de particularităților iudaismului bucovinean, în ansamblul său. Primele comunități mozaice urbane au apărut în Cernăuți, Suceava, Siret, Rădăuți, Gura Humorului, Câmpulung-Moldovenesc și Gura Humorului în contextul unei emigrări masive a evreilor din Galiția spre Bucovina. Unele dintre comunitățile mozaice s-au dezvoltat într-un mod cu totul aparte, precum cele rurale de la Sadagura și Vijnița, unde au înflorit și s-au dezvoltat puternic dinastiile rabinice a căror faimă a depășit rapid granițele Bucovinei și ale Imperiului Habsburgic (Austro-Ungar din 1867). Evreii s-au confruntat în timpul administrației militare a Bucovinei cu multiple dificultăți generate de o serie întreagă de interdicții, pe care însă le-au depășit, obținând treptat o serie de drepturi și libertăți civile și religioase, devenind comunități puternice și respectate în întreaga monarhie danubiană. Practic, în istoria evreilor din Bucovina, perioada dintre 1867 și 1914 este cunoscută, pe drept cuvânt, drept o epocă de aur. Anul 1918 a cunoscut schimbări profunde care au plasat comunitățile mozaice pe teritoriile unor state naționale noi, precum Cehoslovacia, Ucraina (împărțită între Polonia, Cehoslovacia și Uniunea Sovietică), situație care a generat multă neliniște și îngrijorare în rândurile evreilor. La inițiativa unor organizații internaționale evreiești, Conferința de Pace de la Paris (1919–1920) a luat în calcul și a introdus în mod efectiv, în textele tratatelor de pace, prevederi care stabileau garantarea drepturilor a ceea ce s-au numit, de atunci încoace, minoritățile naționale. (din „Introducere”)
HOLOCAUSTUL. DEPORTAREA EVREILOR DIN SUDUL BUCOVINEI ÎN TRANSNISTRIA
70,00 lei
Comunitățile mozaice din Bucovina istorică s-au constituit în mod distinct în cursul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea în cadrul unei proces complex, strâns legat de evoluția acestei provincii habsburgice și de particularităților iudaismului bucovinean, în ansamblul său. Primele comunități mozaice urbane au apărut în Cernăuți, Suceava, Siret, Rădăuți, Gura Humorului, Câmpulung-Moldovenesc și Gura Humorului în contextul unei emigrări masive a evreilor din Galiția spre Bucovina. Unele dintre comunitățile mozaice s-au dezvoltat într-un mod cu totul aparte, precum cele rurale de la Sadagura și Vijnița, unde au înflorit și s-au dezvoltat puternic dinastiile rabinice a căror faimă a depășit rapid granițele Bucovinei și ale Imperiului Habsburgic (Austro-Ungar din 1867). Evreii s-au confruntat în timpul administrației militare a Bucovinei cu multiple dificultăți generate de o serie întreagă de interdicții, pe care însă le-au depășit, obținând treptat o serie de drepturi și libertăți civile și religioase, devenind comunități puternice și respectate în întreaga monarhie danubiană. Practic, în istoria evreilor din Bucovina, perioada dintre 1867 și 1914 este cunoscută, pe drept cuvânt, drept o epocă de aur. Anul 1918 a cunoscut schimbări profunde care au plasat comunitățile mozaice pe teritoriile unor state naționale noi, precum Cehoslovacia, Ucraina (împărțită între Polonia, Cehoslovacia și Uniunea Sovietică), situație care a generat multă neliniște și îngrijorare în rândurile evreilor. La inițiativa unor organizații internaționale evreiești, Conferința de Pace de la Paris (1919–1920) a luat în calcul și a introdus în mod efectiv, în textele tratatelor de pace, prevederi care stabileau garantarea drepturilor a ceea ce s-au numit, de atunci încoace, minoritățile naționale. (din „Introducere”)
ICONOSTASUL ÎN TRANSILVANIA
80,00 lei
