HRANA, DINCOLO DE COTIDIAN

Cercetarea și înțelegerea alimentației au presupus o serie de etape. Diferite curente și orientări ideologice au abordat aspectul alimentar printr-o multitudine de teme și, respectiv, printr-o metodologie proprie, astfel dezvoltându-se cercetarea din domeniu. Ofelia Văduva a punctat aceste etape. Inițial, cei care vor manifesta preocupări privind hrana din satul românesc vor fi călătorii străini din secolele al XVIII-lea–al XIX-lea. Aceștia au elaborat ample descrieri, bogate în informații, care au reprezentat importante surse pentru cercetarea științifică. Însă pentru savanți, multă vreme temele legate de alimentație au fost considerate subiecte de importanță minoră. Explicația constă în faptul că știința și literatura au separat spiritul de corp, partea teoretică de partea aplicată, gândirea de acțiune. Domenii precum psihologia experimentală, fiziologia, antropologia, biologia sau nutriția au abordat hrana prin metode de cercetare specifice, dar într-o manieră reducătoare, având la bază această perspectivă influențată de curentul pozitivist, unde practicile alimentare erau considerate simple obișnuințe. Disciplinele care arată din timp un interes pentru alimentație sunt istoria, antropologia, dar și psihologia, ultima referindu-se la dimensiunea senzorială a hranei, la tulburările de alimentație etc.
Studiile istoricilor au fost primele care au luat în calcul această temă, perspectiva istorică fiind esențială în înțelegerea obiceiurilor alimentare. De menționat sunt contribuțiile precursorilor etnologiei franceze a alimentației: Pierre-Jean-Baptiste Le Grand d’Aussy (considerat „tatăl etnologiei franceze a alimentației”), cu lucrarea Histoire de la vie privèe des Français (1783), care descrie cronologic, în trei volume, obiceiurile franceze privind hrana și tehnicile din bucătărie; Jean Anthelme Brillant Savarin, care în La Physiologie du goŭt (1879) prezintă bucătăria burgheză, dar totodată și alte aspecte legate de alimentație; Louis Bourdeau, cu Histoire de l’alimentation, substances alimentaires (1894), unde se pune accent pe importanța cercetării hranei în vederea înțelegerii unei societăți. În opinia Ofeliei Văduva, principalul dezavantaj al lucrărilor precursorilor francezi îl reprezintă simplitatea metodologiei, folosirea unui descriptivism abundent ca unică manieră de lucru.
La începutul secolului al XX-lea, importanți cercetători din diverse domenii au elaborat studii dedicate exclusiv hranei. Franz Bóas, în articolul Ethnology of the Kwakiutl din „Annual Report of the Bureau of American Ethnology” (1921), a inițiat acest fel de cercetări prin publicarea unor rețete de bucătărie. Ulterior, o serie de oameni de știință din diferite țări realizează studii sistematice pe tema alimentației, publicând lucrări de specialitate de mare importanță pentru evoluția domeniului. (din „Introducere”)

4 în stoc