Poate cea mai izbitoare analogie cu privire la relația dintre Țările de Jos și România este cea a cotelor maxime ale fluxului și refluxului. O privire pe harta Europei este de ajuns pentru a constata distanța fizică substanțială dintre aceste două țări, care pot fi, de asemenea, văzute ca doi poli opuși ai Europei geografice, dar și culturale și politice. Țările de Jos sunt situate din toate punctele de vedere în mijlocul lumii atlantice, în timp ce România, care a devenit între timp parte a acestei lumi, este situată însă la marginea Balcanilor. Țările de Jos au, pe lângă aceasta, o istorie lungă de explorator la scară mondială, ceea ce nu se poate susține despre România. Cu aceste două constatări de natură geografică și politic-istorică începe deja o serie infinită de diferențe în toate domeniile posibile între cele două țări. În contextul actual, mi se pare complet inutil să insistăm asupra acestor diferențe, deoarece acestea vor atrage automat atenția tuturor de îndată ce se va încerca să se facă vreo comparație, indiferent de subiect. Poate că ne va ajuta pe parcurs dacă ne uităm la tradițiile politice, sociale și, eventual, culturale. Ar fi util să menționăm câteva aspecte, cum ar fi, de exemplu, faptul că Țările de Jos și România, în ciuda relațiilor economice dintre ele deloc neglijabile, s-au aflat în tabere diferite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și deveniseră oficial dușmanii unul altuia. Explicația pentru aceste poziții diametral opuse apare în contextul politic-istoric și, nu în ultimul rând, în localizarea geografică. La urma urmei, acolo unde Țările de Jos au optat pentru o alianță cu Antanta, România a cedat în cele din urmă presiunii crescânde din partea puterilor Axei și i s-a alăturat. (din „Introducere”)