STRĂMUTAREA GERMANILOR DIN RĂDĂUȚI
60,00 lei
Strămutarea germanilor bucovineni în 1940 a reprezentat un eveniment istoric care și-a pus amprenta într-un mod profund asupra destinului comunității din Rădăuți, localitate aflată în partea de sud a Bucovinei istorice, în județul Suceava. Efectele plecării germanilor în 1940 s-au resimțit imediat asupra întregului oraș, întrucât aceștia dețineau un rol considerabil în sectoare importante din Rădăuţi, precum economia, industria, agricultura, meșteșugurile, învățământul și serviciile publice. Pentru un cititor neavizat asupra aspectelor istorice, sociale și politice care au stat la baza dislocării comunității germanilor din Rădăuți, dispariția unei întregi comunități atât de omogene și de dinamice poate apărea drept un eveniment neașteptat, dificil de înțeles. În realitate, plecarea germanilor rădăuțeni se încadrează perfect în fenomenul mai larg al strămutării germanilor din fosta Bucovină istorică, convenit în mod oficial de Al Treilea Reich prin conținutul Convențiilor încheiate cu Uniunea Sovietică și cu Regatul Român (convenit anterior prin intermediul protocolului adițional secret anexat pactului Molotov-Ribbentrop, 23 august 1939).
La 6 octombrie 1939, Adolf Hitler a rostit celebrul îndemn Heims ins Reich! (Acasă în Reich!), adresat comunităților germanice trăitoare în Europa Centrală și de Sud-Est. Ideea lansată oficial de către Führer – deși fusese pregătită anterior cu multă migală în laboratoarele celui de-Al Treilea Reich – a provocat multă derută, întrucât n-a oferit suficiente informații despre grupurile care urmau să fie strămutate: germanii din Europa de Sud-Est, din ținuturile baltice sau din Europa de Sud?
Modul în care au evoluat ulterior evenimentele a oferit și răspunsurile aferente vizavi de problematica complexă a strămutării comunităților germanice în cel de-Al Treilea Reich. (din „Introducere”)
6 în stoc


Recenzii
Nu există recenzii până acum.