SEMINARUL TINERIMII ROMÂNE UNITE DIN ORADEA Vol. III

Bărbat (1925–1963) a părăsit România în martie 1947, aparţinând ultimei generaţii de studenţi greco‑catolici care au avut parte de o pregătire intelectuală la Roma, într‑o perioadă în care regimul comunist din România pregătea suprimarea Bisericii Greco‑Catolice. Preluarea controlului asupra Bisericilor Romano‑Catolică şi Greco‑Catolică de către guvernul comunist a întâmpinat o mare rezistenţă. Acest lucru s‑a datorat, parţial, legăturilor strânse pe care acestea le‑au avut cu Occidentul – care le‑au făcut mai rezistente –, dar şi episcopilor acestora, care au dat dovadă de un curaj, de o demnitate şi de o fidelitate remarcabile faţă de crezul lor. A existat totuşi o diferenţă majoră în tratamentul aplicat de regim celor două Biserici: Biserica Greco‑Catolică a fost suprimată; deşi nu a scăpat de persecuţie, Biserica Romano‑Catolică nu a fost suprimată. Explicaţia constă în faptul că majoritatea credincioşilor romano‑catolici erau maghiari, iar regimul românesc se ghida, în politica sa privind Biserica, după necesitatea de a evita acţiunile care ar fi putut fi interpretate de vecinul său fratern ca fiind îndreptate, în mod specific, împotriva minorităţii maghiare. În consecinţă, politica Partidului Comunist faţă de Biserica Romano‑Catolică nu viza desfiinţarea acesteia, ci doar manipularea ei, prin înlocuirea controlului de la Vatican cu cel de la Bucureşti. A fost însă doar un succes parţial. Deşi regimul a înrăutăţit legăturile Bisericii cu Roma, nu a putut niciodată să îşi impună propria autoritate asupra acesteia. De‑a lungul epocii comuniste, Biserica Romano‑Catolică a fost ţinută în poziţia ambiguă de tolerată, dar nerecunoscută. Nu s‑a ajuns niciodată la un acord cu Ministerul Cultelor privind statutul juridic al acestei Biserici în cadrul Legii cultelor din 1948 şi astfel a doua biserică majoritară din România rămânea, efectiv, în ilegalitate. (Dennis Deletant)