CONDIȚIA COPILULUI ÎN ROMÂNIA MODERNĂ (1859–1914)

Construcția modernă a copilăriei ca instrument al proiectului național

Stabilirea unei istoricităţi şi chiar a unei cronologii a evoluţiei constructului cultural al copilăriei au fost două eforturi ştiinţifice controversate, dar care au oferit şi copiilor un rol semnificativ pe scena istoriografiei. În 1962, în lucrarea L’Enfant et la vie familiale sous l’ancien régime, istoricul francez Philippe Àries a declarat că lumea premodernă nu a perceput ideea de copilărie ca pe o etapă distinctă de viaţă, autorul propunând chiar o cronologie exactă a transformărilor mentalităţilor: „tinereţea este vârsta privilegiată a secolului al XVII‑lea, copilăria a secolului al XIX‑lea, iar adolescenţa a secolului al XX‑lea”. Recurgând la o extrapolare, istoricul a cercetat tranziţia de la iconografia medievală, în care Pruncul Isus avea o fizionomie afectată de o îmbătrânire prematură, la reprezentările picturale moderne, populate de copii portretizaţi idilic. Aceasta era evoluţia artistică ce marca, în accepţiunea lui Àries, tocmai trecerea de la o vârstă care se confunda cu maturitatea la o copilărie ale cărei particularităţi trebuiau înţelese şi gestionate de lumea adultă. O întreagă branşă de istorici a blamat, totuşi, pretenţia de a descoperi o geneză a copilăriei, cu atât mai mult una limitată la graniţele unui singur secol. Pentru că, la fel ca în cazul altor constructe culturale şi mentalităţi, istoria copilăriei este compusă din fenomene longue durée, este condiţionată de cultura, de sistemele de valori şi de realităţie ştiinţifice ale fiecărei epoci şi, astfel, firesc supusă unei continue reevaluări. (din „Introducere”)

13 în stoc