LĂUTARII ȘI LĂUTĂRIA

Aspecte culturale și individualitatea creatoare

Lucrarea de faţă propune o analiză a elementelor care caracterizează şi definesc grupurile profesionale ale lăutarilor ca actori sociali şi culturali ai comunităţilor. O privire istorică asupra profesiei de lăutar se impune pentru a înţelege nu doar evoluţia culturală, ci şi statutul socioeconomic al acestor profesionişti de‑a lungul timpului. Documentele şi informaţiile istorice îi prezintă în numeroase ipostaze, iar perspectiva socioistorică oferă o imagine amplă, compusă din mai multe piese de puzzle, asupra complexităţii relaţiei lăutarilor cu societatea. Datele istorice ne oferă atât explicaţii legate de origine, de parcursul etnic şi profesional, de statutul social şi de contextele culturale în care lăutarii s‑au aflat sau încă se află, cât şi un resort de a ancora atestarea istorică a lăutarilor în cultura românească. În plus, perspectiva istorică oferă şi posibilitatea observării transformărilor economice care au influenţat această profesie – de la dependenţa de patronajul boieresc la provocările industriei muzicale moderne – şi ajută nu doar la recunoaşterea valorii lăutarilor în cultura românească, ci şi la identificarea mecanismelor prin care această tradiţie (încă funcţională) poate fi păstrată în prezent.
Profesionalizarea lăutarilor se produce în dialog cu alte două contexte: oralitatea culturii tradiţionale şi cultura savantă, ipostaze principale în formarea acestora. În culturile orale, cunoaşterea se transmite direct, prin observare şi imitare, urmând o tradiţie colectivă şi menţinând autenticitatea meseriei. Acest mod de învăţare este considerat de lăutari drept cel mai potrivit, întrucât presupune o asimilare organică a repertoriului, a tehnicilor instrumentale şi a subtilităţilor interpretative. Purtătorii informaţiilor şi ai cunoştinţelor orale se călăuzesc după o serie de valori şi norme care operau odinioară în societăţile tradiţionale, precum: respectarea şi urmarea întocmai a unor reguli nescrise, care asigură continuitatea stilurilor şi a tehnicilor de interpretare; solidaritatea comunitară, întrucât nu e vorba doar despre o meserie considerată multă vreme degradantă, ci şi despre contextul etnic şi despre raporturile cu societatea; datoria socială a meseriei de lăutar, care, în cele din urmă, se reflectă în situaţia economică a familiei; nu în ultimul rând, autonomia şi autogestionarea, întrucât lăutarii au depins întotdeauna de propriile eforturi de autosusţinere. (din „Introducere”)

10 în stoc