DE LA DATORIE LA ABANDON

Fenomenul dezertării la românii din armata austro‑ungară în timpul Primului Război Mondial

Problemele majore întâmpinate de Monarhia Austro‑Ungară în timpul Primului Război Mondial face ca ea să fi fost victima celor mai multe trădări din partea soldaţilor ei. Dintr‑o statistică realizată la sfârşitul războiului, Austro‑Ungaria a înregistrat un număr de 345 de soldaţi ucişi pentru dezertare, Marea Britanie, un număr de 269, iar Germania, doar 18. Odată cu începerea pregătirii ofensivei împotriva Serbiei au fost introduse două decrete/ordonanţe de urgenţă, în 25 şi 31 iulie 1914, care suspendau drepturile civile precum libertatea cuvântului sau a presei, aceasta din urmă fiind subordonată Biroului Supervizorului de Război din cadrul Ministerului de Război. De asemenea, va fi anulată stipulaţia conform căreia pentru un proces militar se acordă o graţie de întârziere de 48 de ore, astfel încât condamnaţii să aibă timp să ajungă la tribunal. Pentru orice fel de dezertare, curtea se pronunţă pe loc cu condamnarea la moarte. Aceste măsuri de urgenţă rămân în vigoare până în iulie 1917. În iunie 1915 s‑a repus în vigoare o lege veche, abolită în 1802, care permitea statului să confişte proprietăţile dezertorilor şi ale trădătorilor pentru a acoperi costurile de judecată realizate de curţile marţiale. Înăsprirea legislaţiei austriece privitoare la dezertare ne demonstrează încă o dată faptul că problema dezertării în rândul armatei austro‑ungare era una reală şi că era nevoie de presiune pentru a‑i fideliza pe soldaţii ei. Cu toate acestea, din pricina nevoii constante de bărbaţi pentru armată, şi Imperiul Austro‑Ungar a făcut concesii dezertorilor prinşi, permiţându‑le să se reabiliteze pe front.

8 în stoc