Loading
TRANSPORT GRATUIT, IN ROMANIA, LA COMENZI DE PESTE 300 LEI
Adaugă la favorite

„NIȘTE ȚĂRANI” DIN SATUL DE ALTĂDATĂ. VOLUMUL II / “SOME PEASANTS” FROM THE OLD TIME VILLAGE. VOLUME II

70,00 lei

Monografia sociologică fundamentată de Dimitrie Gusti și de cei care au făcut parte din ceea ce numim, îndeobște, Școala sociologică de la București sau Școala Monografică, s-a bazat pe un corpus de teorii și concepte viabile și astăzi, dezvoltând, în același timp, instrumente de lucru ce constituiau o noutate în epocă și cea mai completă abordare a lumii rurale, cu scopul declarat de a ridica nivelul de trai al locuitorului de la sat. Printre acestea, se situează folosirea celor mai moderne mijloace tehnice pentru surprinderea pe peliculă a instantaneelor de viață din lumea satului, privit cu ochiul cercetătorului versat, dar și prin obiectivul aparatului de fotografiat. Acest bun exemplu al Școlii gustiene a fost apoi urmat de generații de muzeografi și cercetători care au îmbogățit arhivele cu martori vizuali ai unor vremuri pe care astăzi le privim fie cu ochiul obiectiv al cercetătorului bazat pe documente, fie cu nostalgia navigatorului în timpul ce se scurge lăsând doar urme și umbre. Școala sociologică de la București nu a lăsat în urmă numai o metodă de cercetare riguroasă, ci a făcut pionierat în folosirea filmului și a fotografiei ca document etnografic, într-o vreme în care acestea abia se nășteau ca tehnologie de înregistrare. Bogăția imensă rămasă de la școala gustiană se concretizează atât în patrimoniul etnologic aflat în colecțiile muzeale, cât și printr-un bogat material documentar fără precedent din care se detașează informația vizuală realizată în timpul cercetărilor efectuate de echipele monografice și rămasă în arhivele Muzeului Satului sub forma fotografiilor, clișeelor pe sticlă, desenelor etc.
Renumitul fotograf Iosif Berman (1892–1941), important și consecvent colaborator al lui Dimitrie Gusti în campaniile de cercetare, dar și al lui Nicolae Iorga în perioada prelegerilor de la Vălenii de Munte, jurnalist renumit cu publicații la ziare precum The New York Times, reviste londoneze și agenții de presă pariziene și care, în România, a lucrat pentru Dimineața, Adevărul și Realitatea Ilustrată, a fost cel care a memorat prin imagine mărturii ale satului românesc pentru „atunci” și „acum”. Imortalizate în clișee pe sticlă și prezentate pe hârtie fotografică în formate 18 x 13 cm, imaginilor le-au fost atribuite, de către monografiști, titluri care identifică personaje și realități ale trecutului: „Duminică dupăamiaza, pe ulița mare, Mireasa vine cu găleata cu apă ca să ude pe nuntași”. (din „Introducere”)

7 în stoc

De obicei, expediat în 2-3 zile.
Plată sigură și protejată

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „„NIȘTE ȚĂRANI” DIN SATUL DE ALTĂDATĂ. VOLUMUL II / “SOME PEASANTS” FROM THE OLD TIME VILLAGE. VOLUME II”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Book information

ISBN 13
978-630-372-005-0
Număr de pagini
228
Data lansării
2025
Copertă cartonată
DA

S-ar putea să-ți placă și…

Previzualizare
Adaugă la favorite
Adaugă în coșVezi coșul
Previzualizare
Adaugă la favorite

ETNOLOGIE

30,00 lei
Adaugă în coșVezi coșul
Previzualizare
Adaugă la favorite
Adaugă în coșVezi coșul

PORTUL POPULAR FEMEIESC DIN ZONA SUBCARPATICĂ A MUNTENIEI

150,00 lei
Colecţiile de port popular din patrimoniul Muzeului Naţional al Satului au fost constituite prin cercetări de teren şi donaţii, după anii 1950 când, la conducerea instituţiei a venit Prof. Gheorghe Focşa. Decizia îmbogăţirii patrimoniului cu piese de costum, necesară întregirii imaginii privind viaţa într‑o gospodărie tradiţională. Ideea s‑a bucurat de susţinerea entuziastă şi permanentă a colectivului de specialişti din muzeu. Scopul final urmărea completarea expoziţiei în aer liber cu alte aspecte, valorificarea ştiinţifică a patrimoniului, sublinierea importanţei acordate unuia dintre cele mai importante preocupări ale oamenilor din totdeauna. Provocarea a constat în stabilirea unui program de baza analizei concrete a situaţiei din teren, efectuarea de cercetări pe parcursul mai multor etape, urmate de achiziţii cu piese tradiţionale şi de piese asimilate în viaţa de zi cu zi, ceea ce a ridicat o mulţime de probleme. Pornind de la concepţiile sociologice care au stat la baza organizării muzeului, proiectul, la care a participat întregul colectiv ştiinţific, a fost conceput în perspectivă pluridisciplinară, chiar dacă echipele au fost reduse şi departe de amploarea celor organizate sub conducerea prof. Dimitrie Gusti. Cele două colecţii la care ne referim în catalog sunt prezentate în lumina aceloraşi concepţii sociologice prin ilustrarea situaţiei oferite de teren, cu plusuri şi minusuri în ceea ce priveşte unele aspecte estetice. (din „Introducere”)

    Coșul dvs
    Șterge
    ×