Loading
TRANSPORT GRATUIT, IN ROMANIA, LA COMENZI DE PESTE 300 LEI
Adaugă la favorite

MĂGURA BUZĂULUI

90,00 lei

O academie liberă de sculptură

 

Volumul încearcă să recompună atmosfera primei tabere de creație din România, pe baza mărturiilor unora dintre sculptorii participanți, precum și din alte documente (cronici, articole, lucrări) care evocă acea perioadă de efervescență creatoare. Din primul capitol, „Natură și … sculptură – Măgura Buzăului, de la rezervație naturală la rezervație culturală (istoric al nașterii unei idei și al punerii ei în proiect)”, aflăm cum s-a născut ideea acestui simpozion, cine l-a generat, de ce s-a ales locul acesta pentru organizare și ce rol au avut organizatorii locali, Uniunea Artiștilor Plastici din România, criticii de artă care au scris în revista „Arta”.
Autoarea încadrează nașterea taberei în contextul cultural mai amplu, european și transatlantic, prin prezentarea primelor tabere de sculptură care au fost organizate în lume, mai întâi în Europa (Sankt Margarethen, în Austria și „Forma Viva”, în Slovenia, urmate de Lindabrunn – Austria și de Lumsden – Scoția), iar apoi în S.U.A. (California State University, Vermont International Sculpture Symposium), și descrie, de asemenea, atmosfera epocii.
Mișcările din Occident, din perioada anilor ’60-’70, au avut un impact global profund. Ele au influențat cultura, politica, viața socială în întreaga lume, de la mișcările studenților de stânga, din Paris (1968), până la activismul anti-apartheid din Africa de Sud.

10 în stoc

De obicei, expediat în 2-3 zile.
Plată sigură și protejată
Category:

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „MĂGURA BUZĂULUI”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Book information

ISBN 13
978-606-020-960-7
Număr de pagini
275
Format
B5
Data lansării
2025
Copertă cartonată
DA
Nou
    Coșul dvs
    ×