Autorii celor două volume ale acestei sinteze academice prima, după o jumătate de veac se prezintă înaintea cititorilor cu rodul cercetărilor a două generații, cu speranța că paginile noastre vor așeza mai convingător acest domeniu de artă alături de cel literar, dramatic sau muzical, conturând un profil distinct al „românității estetice”. (Acad. RĂZVAN THEODORESCU)
Sinteza prezentă, redactată de un mare număr de autori, cei mai importanți cercetători ai domeniului, ce fac parte din elita istoriei și criticii de artă din România, este o remarcabilă realizare, cuprinzând în cele două volume peste 1500 pagini de text și peste 2100 fotografii color, numeroase desene, planuri, gravuri și fotografii istorice. Bogatul material ilustrează un excepțional tezaur artistic al României, cu numeroase aspecte ale realizărilor și performanțelor artistice, documentate de cercetările din ultimele decenii, fenomenul artistic românesc remarcându-se printr-o superbă originalitate și o permanentă conexiune cu lumea europeană. (Acad. MARIUS PORUMB)
„Prezentul volum face o analiză transversală asupra raportului dintre ideologie şi istorie de-a lungul unei jumătăţi de secol românesc aflat sub Cortina de Fier, cu un plus de accent pe intervalul 1965–1989, anii în care la conducerea Partidului Comunist Român s-a aflat Nicoale Ceauşescu. Am extins cercetarea pe întreaga perioadă comunistă pentru a determina mai uşor evoluţia scrisului istoric, ingerinţa directivei politice, dar mai ales pentru a urmări continuităţile şi discontinuităţile istoriografice de la o etapă la alta, în funcţie de imperativele momentului, generate de necesităţile regimului. Investigaţia noastră îşi propune să discute raportul dintre politică şi istorie începând încă de la instaurarea guvernului marionetă Groza, deci implicit a regimului comunist, încheiat cu evenimentele din decembrie 1989, să explice histopolitografia comunismului românesc, locul scrisului istoric în politică precum şi mai ales al politicii în istoriografie”. (Autorul)
Istoria oficială devenea tot mai mult cea prezentată în cinematografe, în concordanţă cu manualele de istorie triumfalistă după care învăţau în şcoală aspiranţii la un loc de student la istorie. Fenomenul a fost vizibil în cea mai mare parte a anilor regimului trecut.
Filmul istoric de ficţiune, în diversele sale variante, a avut un potenţial ideologic şi propagandistic uriaş din acest punct de vedere. Trecutul era mult mai facil de asimilat prin intermediul filmului decât prin cel al lecturii. Informaţia transmisă prin mijlocirea peliculei, cuplată cu imagine, muzică, costume şi în general cu ambianţa creată în cinematograf era mai uşor de acceptat şi de înţeles de omul educat la nivel mediu şi mai jos. Printre scopurile urmărite enumerăm dorinţa regimului de a controla, supraveghea şi manipula mult mai uşor o societate precum cea românească aflată într‑un ansamblu totalitar ce părea bine structurat în a doua parte a secolului trecut.
Efectele au fost teribile. Astăzi, o bună parte a generaţiilor mature ale României cunosc marile momente ale istoriei noastre naţionale prin intermediul cinematografiei, nicidecum al vreunei cărţi citite în acest sens. Printre cei care au înţeles rosturile utilizării cinematografiei ca utilaj propagandistic în scopul manipulării s-a numărat scriitorul şi scenaristul Titus Popovici, poate cel mai fin şlefuitor al mesajelor din această perspectivă. Excelent mânuitor al ideilor şi textelor, Titus Popovici a fost poate principalul responsabil al descoperirii soluţiilor ingenioase pentru a explica şi distorsiona orice evidenţă într‑un mod cât mai credibil cu putinţă. (din „Introducere”)
„Prin această traducere aducem un omagiu tuturor colegilor români; această carte publicată în limba română este în același timp o mare onoare și o mare bucurie pentru autorul ei, care mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă apariția aceastei lucrări, iar traducătorul Cosmin Mihail Coatu merită sincere mulțumiri. (...)
Studiul armatei romane cuprinde două părți care nu pot fi separate: armata romană a fost o instituție și în același timp un instrument de război. Predecesorii noștri din secolul al XX-lea nu au văzut decât primul aspect; cu siguranță este un aspect indispensabil, dar la fel de important este și al doilea aspect despre care trebuie să vorbim. Căci finalitatea, rațiunea de a fi a unei armate este războiul și ținta soldatului este victoria, lucru pe care îl amintește Charles Ardant du Picq.” (din „Prefață”)
Necesitatea studierii constante a fenomenelor culturii populare constituie un deziderat reiterat frecvent în lumea cercetărilor etnologice. Importanţa culturală a fenomenului Căluşului, accentuată de vechimea sa considerabilă şi de capacitatea de reinventare şi adaptare permanentă la nevoile unei societăţi pe care o reflectă şi în care se reflectă, obligă practic la studierea constantă şi multidisciplinară a acestuia. Istoria disciplinei Căluşului a cunoscut etape diferite de cercetare şi interpretare, tratarea temei fiind, în mod evident, marcată de ideologiile momentului documentării sale. În acest fel, ritualul Căluşului a stat la baza confirmării latinităţii românilor, a devenit instrument naţionalisto-propagandistic sau emblemă identitară culturală. Interpretarea rosturilor şi sensurilor sale a lăsat loc, de asemenea, unei vaste pleiade de ipoteze, care considerăm că reflectă, de altfel, complexitatea şi diversitatea spectaculoasă regăsite la nivelul tuturor palierelor constitutive ale Căluşului. (din „Introducere”)
Scopul inițial al lucrării de față a fost documentarea strict fotografică a cetelor călușerești din sudul României, finalizată printr-un album de portrete care să includă cel puțin un reprezentant al acestora. Cercetarea capătă, în acest fel, valoarea unui martor vizual al Călușului și al performerilor săi, care păstrează activ, la începutul secolului al XXI-lea, în diverse forme, acest ritual. Documentarea proiectată la început pentru un interval de timp scurt (doi-trei ani) ar fi trebuit să surprindă imagistic ipostaza Călușului contemporan. În vederea unei portretizări cât mai ample a celor fotografiați – implicit și a ritualului călușeresc –, am decis completarea documentelor vizuale cu informațiile obținute în urma discuțiilor purtate cu protagoniștii acestui joc. (din „Introducere”)