Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului nobilimii bănăţene, am considerat că istoriile de familie, cu genealogiile aferente, fundamentate cu precădere pe cercetarea documentară, constituie o etapă absolut necesară în conturarea unor tipologii familiale, în găsirea punctelor de convergenţă sau divergenţă, în aflarea unor particularităţi şi detalii ce pot conduce către o viziune mult mai cuprinzătoare a fenomenului în sine. Chiar dacă în decursul timpului au fost realizate microfişe de familie, genealogii sau scurte istorii familiale, de‑abia în ultimele trei decenii producţia istoriografică românească a cunoscut o adevărată efervescenţă a cercetărilor legate de evoluţia nobilimii Banatului montan şi piemontan din a doua jumătate a secolului al XIV‑lea şi până la finele veacului al XVIII‑lea. Astfel, o întreagă structură socială a dobândit identitate, termenul generic de elită socială a fost îmbogăţit cu monografii familiale care au pus în lumină personaje şi personalităţi, relaţii umane şi interfamiliale, problematici de natură economică, social-juridică sau politico‑militară, un întreg eşafodaj pe care se pot fundamenta o serie de cercetări analitice. În acest context se plasează şi volumul de faţă, ce aduce laolaltă un număr de zece familii nobile române din arealul actualului Banat montan, care în epoca lor şi-au desfăşurat existenţa în spaţiul districtelor privilegiate româneşti ale banatului de Severin, regrupate ulterior în comitatul Severin, districtul Caransebeş, potrivit formulei utilizate în documentele veacurilor XVI–XVII. (din „Introducere”)
„Prin această traducere aducem un omagiu tuturor colegilor români; această carte publicată în limba română este în același timp o mare onoare și o mare bucurie pentru autorul ei, care mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă apariția aceastei lucrări, iar traducătorul Cosmin Mihail Coatu merită sincere mulțumiri. (...)
Studiul armatei romane cuprinde două părți care nu pot fi separate: armata romană a fost o instituție și în același timp un instrument de război. Predecesorii noștri din secolul al XX-lea nu au văzut decât primul aspect; cu siguranță este un aspect indispensabil, dar la fel de important este și al doilea aspect despre care trebuie să vorbim. Căci finalitatea, rațiunea de a fi a unei armate este războiul și ținta soldatului este victoria, lucru pe care îl amintește Charles Ardant du Picq.” (din „Prefață”)
„Anonim transilvănean”: aceasta era, și încă este, eticheta cea mai frecvent întâlnită în legătură cu picturile vechi transilvănene expuse sau păstrate în muzee și colecții din România și din străinătate. Artiștii locului de dinaintea anului 1600, doar arareori au o identitate proprie alta decât cea artistică revelată de opere. Cele câteva nume menționate recurent în literatura de specialitate sunt clar dominate de numărul „meșterilor” anonimi. Începută cu ani în urmă, pe vremea când mă documentam pentru cercetarea doctorală dedicate polipticelor medievale transilvănene (2003–2010), ancheta privitoare la artiștii transilvăneni s-a dovedit mai fructuoasă decât mă așteptam. Accesul la izvoarele documentare medievale, facilitat de editarea clasică, tipărită și mai ales de digitizarea surselor și publicarea lor online a contribuit la descoperirea a numeroase date inedite. Colegii istorici și paleografi din țară sau din străinătate mi‑au pus la dispoziție și alte surse necunoscute. Rezultatul acestor cercetări, care depășește substanțial stadiul cunoștințelor noastre anterioare, este valorificat în Dicționarul de față, finalizat și tipărit cu sprijinul unui grant al Academiei Române. (Din „Introducere”)