PICTORII TRANSILVANIEI MEDIEVALE (CCA 1300–1600)

Un dicționar

Ciprian Firea, Saveta Pop

Disponibilitate: în stoc

Preț Normal: 90,00 LEI

Special Price 80,00 LEI

„Anonim transilvănean”: aceasta era, și încă este, eticheta cea mai frecvent întâlnită în legătură cu picturile vechi transilvănene expuse sau păstrate în muzee și colecții din România și din străinătate. Artiștii locului de dinaintea anului 1600, doar arareori au o identitate proprie alta decât cea artistică revelată de opere. Cele câteva nume menționate recurent în literatura de specialitate sunt clar dominate de numărul „meșterilor” anonimi. Începută cu ani în urmă, pe vremea când mă documentam pentru cercetarea doctorală dedicate polipticelor medievale transilvănene (2003–2010), ancheta privitoare la artiștii transilvăneni s-a dovedit mai fructuoasă decât mă așteptam. Accesul la izvoarele documentare medievale, facilitat de editarea clasică, tipărită și mai ales de digitizarea surselor și publicarea lor online a contribuit la descoperirea a numeroase date inedite. Colegii istorici și paleografi din țară sau din străinătate mi‑au pus la dispoziție și alte surse necunoscute. Rezultatul acestor cercetări, care depășește substanțial stadiul cunoștințelor noastre anterioare, este valorificat în Dicționarul de față, finalizat și tipărit cu sprijinul unui grant al Academiei Române. (Din „Introducere”)

Cant.:
ISBN 978-606-020-412-1
Anul apariției 2021
Format B5
Număr de pagini 310
Copertă cartonată Da