„The history of the Roman auxilia was for the first time closely examined by C. Cichorius. An early attempt to discuss various topics and aspects related to the place and role of the auxiliary units in the Roman army belongs to G. L. Cheesman. For the study herein, of great significance are the studies of W. Wagner and K. Kraft4, who tackle, others also the units active on the territory of Moesia Superior. J. Beneš approaches the issue of auxiliaries from the two Moesiae and the Dacian provinces, initially in a 1970-study and then in a monograph issued in 1978.

In 1980, P. A. Holder also contributed an article to the basic reference work on the topic of Roman auxilia and their history in the Roman empire during the 1st century AD at a time when the evidence was limited (to some degree represented by military diplomas) and difficult to interpret together with our knowledge on the history auxiliary units known later to be stationed in the mentioned provinces. The special importance of the study consists in the attempt to equate the units recorded in the 1st century with those attested with certainty through 2nd century-military diplomas. The approach has been recently furthered by the publication of two overviews on the displacement of the auxiliaries under Trajan and Hadrian.” Introduction

Autorul, decedat în urmă cu câţiva ani, a fost membru al Academiei Maghiare, şef de sector la Institutul de Istorie al aceleiaşi academii, profesor consultant la câteva universităţi din ţara vecină. La comanda unei edituri engleze, a redactat acest volum. La scurt timp, a fost publicat, în maghiară, iar acum se află în pregătire, a doua ediţie engleză. Este prima sinteză de acest tip, foarte modernă şi extrem de „rece”, din punct de vedere naţional, care se scrie după cel de-al Doilea Război Mondial. Istoriografia românească nu deţine încă o traducere de istorie a regatului medieval maghiar, cu toate că interesul pentru această istorie este superlativ, atât prin implicările din Transilvania, cât şi peste munţi, în Ţara Românească şi Moldova. Traducerea face oficiul de a transfera o întreagă terminologie instituţională care nu are sau are echivalări ambigue şi incorecte. Îngrijitorii de ediţie au produs o introducere biografică şi o apreciere asupra realizării, din punct de vedere al interesului românesc.

-

Istoria Regimentului al II-lea român de graniţă, cu statul major la Năsăud (1763–1851), din cadrul structurilor militare imperiale austriece, este cunoscută, atât ca urmare a rolului avut în unele evenimente istorice care i-au definit existenţa, cât şi datorită studiilor şi scrierilor istoriografice, mai vechi sau de dată mai recentă. Mult mai puţine date au fost publicate despre Batalionul I Grăniceresc de Gardă (1933–1940) – destinat, inițial, pentru a fi cantonat în Năsăud, dar instalat efectiv în garnizoana Bistriţa – înfiinţat de regele Carol al II-lea, menit a fi continuatorul vechiului regiment năsăudean, şi care a avut ca areal geografic de recrutare locuitorii din fostele comune grănicereşti. Tocmai de aceea, lucrarea de faţă îşi propune să ofere cititorilor un corpus documentar privitor la acest batalion prin publicarea sau reluarea unor materiale scrise, provenite din mai multe surse: Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud al Arhivelor Naţionale, Muzeul Grăniceresc Năsăudean, Arhivele Militare Piteşti, presa vremii, însemnări memorialistice etc. (Editorii)

Țara Năsăudului este una dintre micro-regiunile României care s-a bucurat de o atenţie ştiinţifică aparte, nu doar din partea istoricilor, ci dinspre întregul spectru al ştiinţelor umaniste şi sociale. Bibliografiile istorice ale României au acumulat, volum de volum, numeroase titluri dedicate temei: fie cărţi, fie studii şi articole provenite atât din periodice ştiinţifice locale, cât şi din principalele reviste de istorie din centrele universitare sau din diverse volume de studii. Această valoroasă literatură ştiinţifică a devenit în timp tot mai amplă, solicitând cercetătorilor, şi mai ales cercetătorilor debutanţi, un efort consistent de documentare bibliografică.

Organizarea şi activitatea Regimentului 17 (2 românesc) de graniţă pe teritoriul năsăudean au legat acest spaţiu de ansamblul istoriei Monarhiei habsburgice într-un mod mai intim şi pe alocuri chiar mai spectaculos decât alte regiuni locuite de români. (din „Introducere”)

*