Autorii celor două volume ale acestei sinteze academice prima, după o jumătate de veac se prezintă înaintea cititorilor cu rodul cercetărilor a două generații, cu speranța că paginile noastre vor așeza mai convingător acest domeniu de artă alături de cel literar, dramatic sau muzical, conturând un profil distinct al „românității estetice”. (Acad. RĂZVAN THEODORESCU)
Sinteza prezentă, redactată de un mare număr de autori, cei mai importanți cercetători ai domeniului, ce fac parte din elita istoriei și criticii de artă din România, este o remarcabilă realizare, cuprinzând în cele două volume peste 1500 pagini de text și peste 2100 fotografii color, numeroase desene, planuri, gravuri și fotografii istorice. Bogatul material ilustrează un excepțional tezaur artistic al României, cu numeroase aspecte ale realizărilor și performanțelor artistice, documentate de cercetările din ultimele decenii, fenomenul artistic românesc remarcându-se printr-o superbă originalitate și o permanentă conexiune cu lumea europeană. (Acad. MARIUS PORUMB)
„Prin această traducere aducem un omagiu tuturor colegilor români; această carte publicată în limba română este în același timp o mare onoare și o mare bucurie pentru autorul ei, care mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă apariția aceastei lucrări, iar traducătorul Cosmin Mihail Coatu merită sincere mulțumiri. (...)
Studiul armatei romane cuprinde două părți care nu pot fi separate: armata romană a fost o instituție și în același timp un instrument de război. Predecesorii noștri din secolul al XX-lea nu au văzut decât primul aspect; cu siguranță este un aspect indispensabil, dar la fel de important este și al doilea aspect despre care trebuie să vorbim. Căci finalitatea, rațiunea de a fi a unei armate este războiul și ținta soldatului este victoria, lucru pe care îl amintește Charles Ardant du Picq.” (din „Prefață”)
Necesitatea studierii constante a fenomenelor culturii populare constituie un deziderat reiterat frecvent în lumea cercetărilor etnologice. Importanţa culturală a fenomenului Căluşului, accentuată de vechimea sa considerabilă şi de capacitatea de reinventare şi adaptare permanentă la nevoile unei societăţi pe care o reflectă şi în care se reflectă, obligă practic la studierea constantă şi multidisciplinară a acestuia. Istoria disciplinei Căluşului a cunoscut etape diferite de cercetare şi interpretare, tratarea temei fiind, în mod evident, marcată de ideologiile momentului documentării sale. În acest fel, ritualul Căluşului a stat la baza confirmării latinităţii românilor, a devenit instrument naţionalisto-propagandistic sau emblemă identitară culturală. Interpretarea rosturilor şi sensurilor sale a lăsat loc, de asemenea, unei vaste pleiade de ipoteze, care considerăm că reflectă, de altfel, complexitatea şi diversitatea spectaculoasă regăsite la nivelul tuturor palierelor constitutive ale Căluşului. (din „Introducere”)
Scopul inițial al lucrării de față a fost documentarea strict fotografică a cetelor călușerești din sudul României, finalizată printr-un album de portrete care să includă cel puțin un reprezentant al acestora. Cercetarea capătă, în acest fel, valoarea unui martor vizual al Călușului și al performerilor săi, care păstrează activ, la începutul secolului al XXI-lea, în diverse forme, acest ritual. Documentarea proiectată la început pentru un interval de timp scurt (doi-trei ani) ar fi trebuit să surprindă imagistic ipostaza Călușului contemporan. În vederea unei portretizări cât mai ample a celor fotografiați – implicit și a ritualului călușeresc –, am decis completarea documentelor vizuale cu informațiile obținute în urma discuțiilor purtate cu protagoniștii acestui joc. (din „Introducere”)
Culturile preistorice din zona de vărsare a Dunării s-au înscris în ariile culturale vaste ale civilizaţiilor mezolitice şi mai apoi neolitice. Inexistenţa siturilor paleolitice în această arie a fost pusă şi pe seama formării Mării Negre. Între 7500 şi cca 5500 a.Chr., creşterea nivelului Oceanului Planetar a făcut ca Marea Mediterană să se verse în Marea Neagră, prin canalul Bosfor, inundând şi înglobând suprafeţe uriaşe de coastă, odată şi cu eventuale urme ale locuirilor preistorice. În Dobrogea, cele mai vechi descoperiri care documentează o locuire continuă se încadrează undeva între anii 5500 şi 5000 a.Chr. Locuirea corespunde neoliticului dezvoltat (târziu), cultura Boian pe linia Dunării şi cultura Hamangia pe linia Dunării şi pe litoral.
Descoperiri din Epoca neolitică, din Dobrogea de sud, arată prezenţa comunităţilor umane strâns legate de sursele de apă dulce. Astfel de comunităţi au fost identificate pe valea actualului lac Mangalia. La vest de oraşul Mangalia, în zona actualului far de aterizare, a fost documentată o aşezare de tip Hamangia, ultima fază a acestui areal cultural. La sud de lac, în estul satului Limanu (zona tabiei) au fost descoperite fragmente ceramice Gumelniţa şi silexuri. Situl este considerat atât o locuire Gumelniţa, cât şi o locuire Hamangia. Pe Insula Mică, la cca 3,5 km vest de satul Limanu, pe lac, au fost descoperite fragmente ceramice Gumelniţa, dar şi de Epoca bronzului. La sud de lac, pe platoul de lângă intrarea în peştera Limanu, fragmente ceramice aparţinând culturilor Hamangia şi Gumelniţa. Peştera de la Limanu, cca 1 km nord de satul Limanu, cu galerii labirintice care se întind pe o lungime de 3.000 m, are trei zone ocupând întregul deal pe care se află intrarea. Au fost descoperite fragmente ceramice Hamangia şi Gumelniţa, dar şi greco‑romane sau începutul de Evului Mediu. (Nicolaie Alexandru)