Autorii celor două volume ale acestei sinteze academice prima, după o jumătate de veac se prezintă înaintea cititorilor cu rodul cercetărilor a două generații, cu speranța că paginile noastre vor așeza mai convingător acest domeniu de artă alături de cel literar, dramatic sau muzical, conturând un profil distinct al „românității estetice”. (Acad. RĂZVAN THEODORESCU)
Sinteza prezentă, redactată de un mare număr de autori, cei mai importanți cercetători ai domeniului, ce fac parte din elita istoriei și criticii de artă din România, este o remarcabilă realizare, cuprinzând în cele două volume peste 1500 pagini de text și peste 2100 fotografii color, numeroase desene, planuri, gravuri și fotografii istorice. Bogatul material ilustrează un excepțional tezaur artistic al României, cu numeroase aspecte ale realizărilor și performanțelor artistice, documentate de cercetările din ultimele decenii, fenomenul artistic românesc remarcându-se printr-o superbă originalitate și o permanentă conexiune cu lumea europeană. (Acad. MARIUS PORUMB)
„Dacă ar fi să spunem că profesia de bibliotecar a fost un subiect puțin abordat de cercetătorii care consideră că istoria este fundația morală și profesională a activităților noastre zilnice, nu am avea dreptate. Cu toate acestea este foarte adevărat că nu s-a scris încă nicio operă care să poarte titlul „Istoria bibliotecarului”.
Societatea zilelor noastre este încărcată de foarte multe contradicții. Mulți cred că ei nu sunt credincioși (fiind chiar mândri de acest lucru), iar după aceea se închină evlavioși când apare vreo celebritate (dar nu celebris!) – la fel cum se închină și în fața opincilor sau a testiculelor lui Bryan în filmul lui Monty Python, și oferă sume exorbitante de bani pentru niște șorturi – să sperăm, spălate – ale vreunui sportiv faimos. Bibliotecarul este văzut și el în mai multe feluri: își face treaba de zi cu zi umilit, văzând că cei care vând rezultatul muncii lui sunt de multe ori niște persoane atât de înguste că nici nu-și dau seama că de fapt sunt hoți. Printre aceștia sunt amicii decidenților din jurul bibliotecilor, mascați în experți, în timp ce pur și simplu copiază ideile bibliotecarilor – dar ei sunt cei întrebați, cei căutați. Și tot printre ei sunt și marile companii IT, care cred că ei vând doar metodologia, deși ceea ce vând ei, e doar treaba de zi cu zi a bibliotecarului. Unde este contradicția? Pe de o parte acel adânc dispreț față de el la nivel social și politic, dar și din partea intelectualilor și cercetătorilor înrăiți, pe de altă parte admirația lor, despre care nici nu se știe că este de fapt dedicată bibliotecarului însuși. Eroul serialului Bibliotecarii este chiar Bibliotecarul, iar unul dintre personajele principale ale romanului Numele Trandafirului de Umberto Eco este, din nou, însuși Bibliotecarul.” (din „Câteva gânduri despre bibliotecari”)
„Prin această traducere aducem un omagiu tuturor colegilor români; această carte publicată în limba română este în același timp o mare onoare și o mare bucurie pentru autorul ei, care mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă apariția aceastei lucrări, iar traducătorul Cosmin Mihail Coatu merită sincere mulțumiri. (...)
Studiul armatei romane cuprinde două părți care nu pot fi separate: armata romană a fost o instituție și în același timp un instrument de război. Predecesorii noștri din secolul al XX-lea nu au văzut decât primul aspect; cu siguranță este un aspect indispensabil, dar la fel de important este și al doilea aspect despre care trebuie să vorbim. Căci finalitatea, rațiunea de a fi a unei armate este războiul și ținta soldatului este victoria, lucru pe care îl amintește Charles Ardant du Picq.” (din „Prefață”)
Necesitatea studierii constante a fenomenelor culturii populare constituie un deziderat reiterat frecvent în lumea cercetărilor etnologice. Importanţa culturală a fenomenului Căluşului, accentuată de vechimea sa considerabilă şi de capacitatea de reinventare şi adaptare permanentă la nevoile unei societăţi pe care o reflectă şi în care se reflectă, obligă practic la studierea constantă şi multidisciplinară a acestuia. Istoria disciplinei Căluşului a cunoscut etape diferite de cercetare şi interpretare, tratarea temei fiind, în mod evident, marcată de ideologiile momentului documentării sale. În acest fel, ritualul Căluşului a stat la baza confirmării latinităţii românilor, a devenit instrument naţionalisto-propagandistic sau emblemă identitară culturală. Interpretarea rosturilor şi sensurilor sale a lăsat loc, de asemenea, unei vaste pleiade de ipoteze, care considerăm că reflectă, de altfel, complexitatea şi diversitatea spectaculoasă regăsite la nivelul tuturor palierelor constitutive ale Căluşului. (din „Introducere”)
Scopul inițial al lucrării de față a fost documentarea strict fotografică a cetelor călușerești din sudul României, finalizată printr-un album de portrete care să includă cel puțin un reprezentant al acestora. Cercetarea capătă, în acest fel, valoarea unui martor vizual al Călușului și al performerilor săi, care păstrează activ, la începutul secolului al XXI-lea, în diverse forme, acest ritual. Documentarea proiectată la început pentru un interval de timp scurt (doi-trei ani) ar fi trebuit să surprindă imagistic ipostaza Călușului contemporan. În vederea unei portretizări cât mai ample a celor fotografiați – implicit și a ritualului călușeresc –, am decis completarea documentelor vizuale cu informațiile obținute în urma discuțiilor purtate cu protagoniștii acestui joc. (din „Introducere”)