”The subject has never been treated monographically before, even though some of its aspects have been discussed in historiography. The in‑depth study of this juridical class provides objective data regarding the way Roman law was applied at a provincial level, the population structures of the given province and its epigraphic representativeness. This work presents the matter exhaustively—as much as possible—while offering researchers a working tool in the form of its adjacent catalogue. It can also serve as a starting point for future studies regarding epigraphic habits of the lower classes in the Danubian provinces.” (The author)

Informațiile despre locuitorii antichității în general şi ai Daciei în particular sunt extrase din diferite tipuri de surse sau izvoare istorice. Pe de o parte, există sursele scrise: texte literare sau epigrafice, iar pe de alta, sursele nescrise, constituite din variile categorii de artefacte arheologice. Pentru Dacia, textele literare care s-au păstrat se referă mai ales la momentele de cotitură din istoria provinciei – respectiv cucerirea şi integrarea în Imperiu, episoade din războaiele marcomanice, precum şi părăsirea sa –, dar oferă puține detalii despre oamenii de rând.

Sursele epigrafice sunt mult mai bogate în informații despre „romanii invizibili”. Există monumente votive, respectiv altare dedicate zeilor, prin care credincioşii fie se roagă, fie mulțumesc pentru împlinirea unei rugăciuni. Apoi, există monumente funerare, care sunt epitafuri – însă în lumea greco-romană ele diferă față de ceea ce cunoaştem din lumea contemporană, în sensul că pot oferi foarte multe detalii despre viața defunctului, cariera sa, familia, precum şi despre dedicanți (de obicei moştenitorii). (din „Introducere”)

-

„The frontiers of the Roman Empire, over 5000 km long, stretch from the Atlantic coast of Scotland, along the Rhine and the Danube, also enclose the Banat region and Transylvania, then going down along the Oriental Carpathians to the Black Sea; from the southern coast of the Black Sea they continue towards the Near East until the Red Sea; then, in North Africa, they line the edge of the Sahara desert until the Atlantic coast of Morocco. Over this entire area, visible traces of fortifications, roads and settlements are still preserved, but numerous monuments still lay hidden underneath the earth. Despite the fact that the Roman frontiers crossed regions with different relief and climate, they constitute a whole in that they were designed to protect Roman territories. The research of these monuments and the preservation policy regarding them was and is unequal in the various presentday states on whose territory traces of the Roman frontier are to be found. Consequently, in the ‘80s of the 20th century, the idea of globally protecting the Roman frontiers, viewed as a unitary monument, was met. In 1987, Hadrian’s Wall in United Kingdom was declared a UNESCO monument. It was followed in 2005 by the German-Raetian sector, on which occasion the UNESCO committee decided to set up the ‘Frontiers of the Roman Empire’ site. (...)

This project through its complexity generated an interdisciplinary approach of the proposed subject stimulating such future attempts in the archaeological research field. By using the latest technical methods of non-destructive investigation the project did not damage the stratigraphy of the archaeological site obtaining instead a high amount of data otherwise time consuming judging from the archaeological excavations perspective contributing also to the preservation of the cultural heritage.” - Introduction

„Cartea de faţă se înscrie în seria monografiilor de situri preponderent dacice, nu puţine apărute în epoca comunistă, dar una dintre rarele astfel de apariţii postdecembriste ale perioadei de tranziţie.

Demersul monografic pare convenţional datorită structurii asumate, dar în aceiaşi măsură neconvenţional prin metodele de valorificare ştiinţifică a cercetării derulate. El nu este doar produsul împletirii fericite a eforturilor unei mai vechi generaţii de cercetători cu noul val de tineri investigatori ai arheologiei şi a metodelor conexe.

Demersul este şi rezultatul conjugării mai vechilor, dar atât de necesare, metode pozitiviste, descriptiviste, cu cele ale abordărilor interdisciplinare de ultimă oră în domeniu.

Autorii, din colectivul extins al volumului, nu mai au nevoie de prezentare. Validarea lor, în planul cercetării arheologice şi al valorificării ştiinţifice a acesteia, a avut loc demult pentru unii dintre aceştia. Efortul lor colectiv vine din necesitatea umplerii golului lăsat de artizanul cercetării Cetăţuicii de la Unip, prietenului nostru Liviu Măruia, plecat mult prea devreme dintre noi.” (din CUVÂNT ÎNAINTE)

„Prin această traducere aducem un omagiu tuturor colegilor români; această carte publicată în limba română este în același timp o mare onoare și o mare bucurie pentru autorul ei, care mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă apariția aceastei lucrări, iar traducătorul Cosmin Mihail Coatu merită sincere mulțumiri. (...)

Studiul armatei romane cuprinde două părți care nu pot fi separate: armata romană a fost o instituție și în același timp un instrument de război. Predecesorii noștri din secolul al XX-lea nu au văzut decât primul aspect; cu siguranță este un aspect indispensabil, dar la fel de important este și al doilea aspect despre care trebuie să vorbim. Căci fina­litatea, rațiunea de a fi a unei armate este războiul și ținta soldatului este victoria, lucru pe care îl amintește Charles Ardant du Picq.” (din „Prefață”)