Preț Normal: 55,00 LEI
Special Price 40,00 LEI
„Aşa cum prompt avizează de la bun începutul lucrării, autorul şi a propus «să analizeze modul cum a fost reflectată politica externă a României în dezbaterile parlamentare din perioada 1899 – 1914». Este, potrivit Domniei Sale, prima abordare «din unghi parlamentar» a proble¬melor de politică externă a României dintr o etapă istorică mereu încăr¬cată de tensiuni, când sub acoperirea tot mai perforată a «diplomaţiei secrete» se decantau cauzele sau originile Războiului Mondial.” (Gheorghe Cliveti din Prefață)
„Prin această traducere aducem un omagiu tuturor colegilor români; această carte publicată în limba română este în același timp o mare onoare și o mare bucurie pentru autorul ei, care mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă apariția aceastei lucrări, iar traducătorul Cosmin Mihail Coatu merită sincere mulțumiri. (...)
Studiul armatei romane cuprinde două părți care nu pot fi separate: armata romană a fost o instituție și în același timp un instrument de război. Predecesorii noștri din secolul al XX-lea nu au văzut decât primul aspect; cu siguranță este un aspect indispensabil, dar la fel de important este și al doilea aspect despre care trebuie să vorbim. Căci finalitatea, rațiunea de a fi a unei armate este războiul și ținta soldatului este victoria, lucru pe care îl amintește Charles Ardant du Picq.” (din „Prefață”)
Cartea Diminutivarea cuvintelor în limba română. O abordare psiholingvistică aduce în prim-plan o temă perenă în lingvistica românească, care a atras atenţia specialiştilor neîntrerupt, din secolul al XIX‑lea până în contemporaneitate. Având la bază un demers interdisciplinar, întrucât apelează la metode conjugate de factură lingvistică, semantică, pragmatică, socio- şi psiholingvistică, lucrarea analizează motivaţiile psihologice care determină locutorul să utilizeze diminutive în actul comunicativ.
Corect gândit pe secvenţe amănunţite, volumul este alcătuit din două părţi, cu cinci mari capitole, care se divid ori de câte ori este necesar pentru analiza amănunţită a subiectului. Introducerea prezintă observaţii referitoare la obiectul de studiu şi reliefarea ariei investigate, precizând obiectivele cercetării şi structura lucrării. În privinţa cadrului teoretic şi metodologic, Silvia Iluţ apelează la teorii psiholingvistice, la preceptele pragmaticii, ale sociolingvisticii, „evidenţiindu‑se, totodată, mecanismele cognitive şi afective implicate în procesul diminutivării” (p. 20). (Oliviu Felecan)
În perioada 1965–1989 s-au produs în România circa 550 de filme, dintre care ceva mai mult de jumătate sunt cunoscute drept „filme de actualitate”. Potrivit definiţiei oficiale, redactată în 1968 în urma şedinţei Comisiei Ideologice din 23 mai, unde Nicolae Ceauşescu şi Paul Niculescu‑Mizil s-au întâlnit cu cineaştii, acest tip de film este „inspirat din diferite zone şi aspecte ale realităţii”. În ciuda caracterului vag, descrierea stabileşte o relaţie directă între realitatea cotidiană comunistă şi poveştile pe care filmele de actualitate se presupune că trebuie să le prezinte. O intervenţie oficială din 1976, prezentă într‑un program de măsuri privind aplicarea hotărârilor privind munca ideologică stabilită în cadrul Congresului al XI‑lea al Partidului şi de Congresul educaţiei politice şi al culturii socialiste, aduce clarificări suplimentare prin conturarea ideii că filmul de actualitate trebuie să evidenţieze „rolul conducător al partidului în construirea socialismului, figura omului nou, a comunismului, participarea maselor la elaborarea şi înfăptuirea politicii partidului, la conducerea societăţii, procesul de educare a oamenilor muncii în spiritul normelor eticii echităţii socialiste”. Acest gen cinematografic are obligativitatea de a atrage cât mai mulţi spectatori la nivel autohton şi trebuie să pătrundă pe plan mondial, pentru a promova nivelul socioeconomic al României. Cristian Tudor Popescu remarcă faptul că filmul de actualitate are sarcina de a propaga ideologia naţional-comunistă românească şi, prin urmare, trebuie să rămână subordonat scopului propagandistic. Ideea că filmul de actualitate nu are altă calitate decât aceea de a deservi scopuri ideologice este împărtăşită de majoritatea cercetătorilor care au inclus în lucrările lor şi o discuţie despre această linie tematică; printre ei se numără: antenumitul C.T. Popescu, Călin Căliman şi alţii despre care vom discuta mai în detaliu, pe parcurs. (din „Introducere”)