Preț Normal: 55,00 LEI
Special Price 40,00 LEI
„Aşa cum prompt avizează de la bun începutul lucrării, autorul şi a propus «să analizeze modul cum a fost reflectată politica externă a României în dezbaterile parlamentare din perioada 1899 – 1914». Este, potrivit Domniei Sale, prima abordare «din unghi parlamentar» a proble¬melor de politică externă a României dintr o etapă istorică mereu încăr¬cată de tensiuni, când sub acoperirea tot mai perforată a «diplomaţiei secrete» se decantau cauzele sau originile Războiului Mondial.” (Gheorghe Cliveti din Prefață)
În anul 2011 s-au împlinit 30 de ani de la încheierea săpăturilor arheologice la castrul şi aşezarea civilă de la Slăveni/Dolj (baie, templu, locuinţe etc.). Din motive obiective şi subiective monografia castrului şi aşezării nu a fost publicată. Decesul profesorului D. Tudor, apoi a altui membru a colectivului, profesorul O. Toporu, au fost cauzele principale ale acestei situaţii. S-au mai adăugat apoi reorientarea cercetărilor prof. G. Popilian spre alte domenii şi în fine, starea precară de sănătate a ultimului.
În prezent, la iniţiativa prof. G. Popilian (şi sub directa sa conducere), doi colaboratori la cercetările arheologice din sudul Daciei, dr. D. Bondoc şi prof. dr. N. Gudea, s-au decis să îndeplinească dezideratul menţionat mai sus şi să elaboreze o monografie a castrului de la Slăveni şi a aşezării lui civile. Monografia urmează un plan clasic, adoptat mai demult în arheologia provincială romană, plan care acoperă toate problemele pe care le ridică cercetarea unui obiectiv atât de complex (la ora aceasta cel mai complex din Dacia de sud). În contextul în care în România monografia arheologică nu are încă un rol decisiv în rezolvarea problemelor unei epoci istorice (oricare ar fi ea), elaborarea monografiei despre Slăveni are scopul de a întregi cunoştinţele despre epoca romană în Dacia de sud (Oştenia mai ales), dar şi pentru întreaga Dacie. Monografia va pune la dispoziţia cercetătorilor (dar şi studenţilor) de pretutindeni date despre un castru ale cărui începuturi datează dinainte de înfiinţarea Daciei (epoca Moesiei Inferior 101–106 şi se încheie odată cu provincia de sud (275)).
Scopul monografiei este nu atât rezolvarea problemelor de istorie militară (care ocupă desigur un loc important), cât punerea în lumină a elementelor vieţii soldatului roman, calitatea vieţii lui, legăturile cu mediul civil, forţa romanizatoare pe care a avut-o soldatul roman în context provincial dacic. Monografia castrului de la Slăveni încearcă să demonstreze că Dacia a aparţinut tipului occidental de viaţă romană, că fortificaţia a coagulat în jurul lui o bună parte din factorii procesului de romanizare. Toate acestea se vor reflecta atât în contextul scris a monografiei, cât şi, mai ales, în partea de prezentare a culturii materiale (prin comparaţie) ilustrată în catalog.
„Prin această traducere aducem un omagiu tuturor colegilor români; această carte publicată în limba română este în același timp o mare onoare și o mare bucurie pentru autorul ei, care mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă apariția aceastei lucrări, iar traducătorul Cosmin Mihail Coatu merită sincere mulțumiri. (...)
Studiul armatei romane cuprinde două părți care nu pot fi separate: armata romană a fost o instituție și în același timp un instrument de război. Predecesorii noștri din secolul al XX-lea nu au văzut decât primul aspect; cu siguranță este un aspect indispensabil, dar la fel de important este și al doilea aspect despre care trebuie să vorbim. Căci finalitatea, rațiunea de a fi a unei armate este războiul și ținta soldatului este victoria, lucru pe care îl amintește Charles Ardant du Picq.” (din „Prefață”)
Din vremurile în care Biserica şi-a modelat ierarhia guvernamentală pentru a se conforma structurii Imperiului Roman târziu, constituţia ei a fost monarhică. Timp de secole constituţia Bisericii nu a fost supusă unei analize serioase. Oricum, în timpul secolului al XI‑lea, rolul propriu‑zis pe care Biserica îl are în societate a devenit un subiect de dezbateri intense, generând o vastă literatură de tratate polemice înverşunate, iar drepturile şi datoriile Papei au început să fie examinate cu o atenţie nemaiîntâlnită.
Deşi Biserica timpurie a împrumutat structura din statul secular, guvernarea eclesiastică este în mod particular importantă pentru orice studiu asupra gândirii constituţionale medievale, întrucât regatele seculare au început să adopte practicile guvernamentale ale Bisericii în Evul Mediu clasic. Ulterior, relaţia dintre Biserică şi stat a devenit chinuită şi complexă. Rolul Bisericii în societate s-a schimbat dramatic între secolele al VIII‑lea şi al XIII‑lea. În secolul al VIII‑lea Biserica era, în linii mari, subordonată prinţilor seculari. Organizarea ei se centra în jurul regelui şi al episcopilor. În secolul al XIII‑lea, Biserica a devenit independentă de puterea seculară, dar a ajuns subordonată episcopului Romei. Avea propriul său sistem juridic, o organizare juridică sofisticată şi o complicată reţea de relaţii printre membrii ierarhiei eclesiastice. Mulţi chiar au afirmat că Biserica avea dreptul să exercite o autoritate temporală. (din „Introducere”)