„The frontiers of the Roman Empire, over 5000 km long, stretch from the Atlantic coast of Scotland, along the Rhine and the Danube, also enclose the Banat region and Transylvania, then going down along the Oriental Carpathians to the Black Sea; from the southern coast of the Black Sea they continue towards the Near East until the Red Sea; then, in North Africa, they line the edge of the Sahara desert until the Atlantic coast of Morocco. Over this entire area, visible traces of fortifications, roads and settlements are still preserved, but numerous monuments still lay hidden underneath the earth. Despite the fact that the Roman frontiers crossed regions with different relief and climate, they constitute a whole in that they were designed to protect Roman territories. The research of these monuments and the preservation policy regarding them was and is unequal in the various presentday states on whose territory traces of the Roman frontier are to be found. Consequently, in the ‘80s of the 20th century, the idea of globally protecting the Roman frontiers, viewed as a unitary monument, was met. In 1987, Hadrian’s Wall in United Kingdom was declared a UNESCO monument. It was followed in 2005 by the German-Raetian sector, on which occasion the UNESCO committee decided to set up the ‘Frontiers of the Roman Empire’ site. (...)
This project through its complexity generated an interdisciplinary approach of the proposed subject stimulating such future attempts in the archaeological research field. By using the latest technical methods of non-destructive investigation the project did not damage the stratigraphy of the archaeological site obtaining instead a high amount of data otherwise time consuming judging from the archaeological excavations perspective contributing also to the preservation of the cultural heritage.” - Introduction
„Prin această traducere aducem un omagiu tuturor colegilor români; această carte publicată în limba română este în același timp o mare onoare și o mare bucurie pentru autorul ei, care mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă apariția aceastei lucrări, iar traducătorul Cosmin Mihail Coatu merită sincere mulțumiri. (...)
Studiul armatei romane cuprinde două părți care nu pot fi separate: armata romană a fost o instituție și în același timp un instrument de război. Predecesorii noștri din secolul al XX-lea nu au văzut decât primul aspect; cu siguranță este un aspect indispensabil, dar la fel de important este și al doilea aspect despre care trebuie să vorbim. Căci finalitatea, rațiunea de a fi a unei armate este războiul și ținta soldatului este victoria, lucru pe care îl amintește Charles Ardant du Picq.” (din „Prefață”)
Cartea pe care o aveţi în faţă este astăzi singura care prezintă publicului românesc, după trei decenii, ceea ce a însemnat „Operaţia satelor româneşti”, umplând astfel un gol istoriografic, și reamintind un episod din istoria noastră mult prea recentă și mult prea intensă, pentru a nu stârni interesul la ora actuală. Faptele sunt, desigur, mult mai cunoscute în străinătate, acolo unde ea a luat fiinţă, şi mai ales pentru miile de oameni implicaţi din mai multe ţări europene care păstrează încă vie amintirea participării la operațiune.
Sunt unul dintre participanții direcți la această mișcare, este motivul pentru care rămân atașat de lupta noastră din exil, atât pentru salvarea satelor românești, ca și pentru instaurarea unei vieți normale și democratice în România, fapt de care generația noastră, născută în perioada dintre cele două războaie mondiale, nu a prea avut parte… La acea vreme (1988–1989), mă aflam în exil la Paris încă din anul 1975, unde eram activ politic, în cadrul bine‑cunoscutei Ligi pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, cu sediul la Paris; lucram de asemenea pentru secția română a BBC de la Paris, și eram nelipsit de la diversele evenimente și manifestații organizate în exil. În perioada în care în Occident a izbucnit scandalul privind satele românești, eram câțiva români inimoși în exil, care ne câștigasem faima de „românii de serviciu”, și care ne străduiam, prin mijloacele de care dispuneam, să facem lumea occidentală, în mijlocul căreia trăiam, să conștientizeze abuzurile unui regim dictatorial, din care noi reușisem să ne salvăm. Așadar, ca unul dintre participanţi şi deci cunoscător al întregii probleme, ţin de la bun început să evidențiez valoarea acestui volum, care a reușit să prezinte fenomenul, pe baza unei documentări impresionante, chiar de la sursa a ceea ce a însemnat „OVR”.
Este important de subliniat faptul că până acum nu a fost cunoscut pentru publicul din ţară că înjghebarea operaţiei a avut de fapt două principale izvoare româneşti: unul pornind de la cei câțiva exilaţi români din Franţa (mai precis din Paris), celălalt provenind de la disidenta noastră de onoare, Doina Cornea. Acestea au fost primele două izvoare de la care, în străinătate, s‑au mobilizat ulterior energiile a mii de oameni în ţări ca Belgia, apoi din Franţa, Elveţia, Marea Britanie, Olanda, și, într‑o mai mică proporţie, din Norvegia, Danemarca şi Ungaria. (din „Prefață”)