-

-

„La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, ţara noastră avea să intre în sfera de influență a U.R.S.S. Încă din timpul războiului Stalin afirma, şi dădea de înţeles aliaţilor, că acest război va fi altfel şi că imperiul sovietic îşi va impune propriul său sistem, până acolo unde va ajunge armata sa. Cu toate că Iuliu Maniu şi ceilalţi lideri ai partidelor istorice au sperat, până în ultimul moment, în ajutorul S.U.A., Angliei şi Franţei, acest lucru nu s-a întâmplat, Europa fiind împărţită în sfere influenţă. Din păcate, ţara noastră a căzut în sfera de influenţă a imperiului sovietic, condus de către dictatorul Stalin, care a reuşit să-şi impună regimul şi în România, până în anul 1947, cu ajutorul Partidului Comunist din România, un partid minuscul ce nu avea decât aproximativ 1000 de membri la 23 august 1944.” (din „Studiu introductiv”)

„Prin această traducere aducem un omagiu tuturor colegilor români; această carte publicată în limba română este în același timp o mare onoare și o mare bucurie pentru autorul ei, care mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă apariția aceastei lucrări, iar traducătorul Cosmin Mihail Coatu merită sincere mulțumiri. (...)

Studiul armatei romane cuprinde două părți care nu pot fi separate: armata romană a fost o instituție și în același timp un instrument de război. Predecesorii noștri din secolul al XX-lea nu au văzut decât primul aspect; cu siguranță este un aspect indispensabil, dar la fel de important este și al doilea aspect despre care trebuie să vorbim. Căci fina­litatea, rațiunea de a fi a unei armate este războiul și ținta soldatului este victoria, lucru pe care îl amintește Charles Ardant du Picq.” (din „Prefață”)

Pentru lucrarea de față, ce se dorește a fi un adevărat album de artă, este potrivită o prefață pentru însăși cauza picturii, care oricât de grăitoare ar fi ca înfățișare, adâncită în tot ce s-a străduit pictorul să cuprindă în ea, trebuie să urmărească o descriere profundă a mesajului Hristologic. În ansamblul acestei munci se are în vedere analiza structurii corporale a celor înfățișați predominând însă atenția asupra feței lor, punându-se fizionomia acestora în lumina unor dimensiuni ce le depășesc pe cele deslușite prin litera bisericească și care pătrund mai lesne în înțelegerea privitorului. Frumosul trebuie să stăpânească spre a aduce înălțarea sufletească trebuitoare celor ce apelează la ea și se adaugă reprezentărilor propriu-zise spre înveșnicire. Astfel, se impun în conștiința fiecăruia dintre noi personalitățile care au căutat să împodobească mereu viața creștinească, îndemnând la urmarea ostenelilor lor pe calea mântuirii. Psalmistul descrie admirativ o împlinire măreață: „Domnul a împărățit, întru podoabă S-a îmbrăcat” (Psalm 92, 1). Drept aceasta, numită și „Casa Domnului”, se împodobește după cuviință spre adeverirea vredniciei celor care o alcătuiesc pentru slava lui Dumnezeu și mântuirea lor. De fapt rugăciunea de încheiere a Sfintei Liturghii ca mulțumire din partea tuturor se îndreaptă spre Părintele luminilor prin cuvintele: „Plinirea Bisericii Tale o păzește; sfințește pe cei ce iubesc podoaba casei Tale. Tu pe aceștia îi preamărește cu dumnezeiască puterea Ta”, adică pentru fiecare strălucește o lumină sfântă spre călăuzire la frumusețea cea adevărată care oglindește însuși cadrul în care cei aleși sunt așezați. Dintre cei ce iubesc sublimul spre care tinde omul, frumusețea hainei picturale a atras îndeosebi pe cei înzestrați cu dar și stăruință în dobândirea cunoștințelor și îndemnării de a o pune în lucrare. În acest înțeles este de menționat că, odată cu sfințirea construcției Noii Catedrale arădene, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dat îndemnul de a purcede îndată și la plinirea operei iconografice, întărind elanul clerului și credincioșilor de a-și vedea desăvârșită osteneala, însuși recomandând pe cel care ar putea răspunde pe deplin înaltului scop. Și într-adevăr alegerea a fost pe măsura cerinței, angajând pe lucrător la o multiplă lucrare și în alte sfinte locașuri din cetate sau eparhie spre împodobire după modelul Catedralei, de pildă paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion Felea” și biserica „Nașterea Domnului”, Micălaca Veche II, ambele din Arad. (din „Introducere”)