„Prin această traducere aducem un omagiu tuturor colegilor români; această carte publicată în limba română este în același timp o mare onoare și o mare bucurie pentru autorul ei, care mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă apariția aceastei lucrări, iar traducătorul Cosmin Mihail Coatu merită sincere mulțumiri. (...)
Studiul armatei romane cuprinde două părți care nu pot fi separate: armata romană a fost o instituție și în același timp un instrument de război. Predecesorii noștri din secolul al XX-lea nu au văzut decât primul aspect; cu siguranță este un aspect indispensabil, dar la fel de important este și al doilea aspect despre care trebuie să vorbim. Căci finalitatea, rațiunea de a fi a unei armate este războiul și ținta soldatului este victoria, lucru pe care îl amintește Charles Ardant du Picq.” (din „Prefață”)
Necesitatea studierii constante a fenomenelor culturii populare constituie un deziderat reiterat frecvent în lumea cercetărilor etnologice. Importanţa culturală a fenomenului Căluşului, accentuată de vechimea sa considerabilă şi de capacitatea de reinventare şi adaptare permanentă la nevoile unei societăţi pe care o reflectă şi în care se reflectă, obligă practic la studierea constantă şi multidisciplinară a acestuia. Istoria disciplinei Căluşului a cunoscut etape diferite de cercetare şi interpretare, tratarea temei fiind, în mod evident, marcată de ideologiile momentului documentării sale. În acest fel, ritualul Căluşului a stat la baza confirmării latinităţii românilor, a devenit instrument naţionalisto-propagandistic sau emblemă identitară culturală. Interpretarea rosturilor şi sensurilor sale a lăsat loc, de asemenea, unei vaste pleiade de ipoteze, care considerăm că reflectă, de altfel, complexitatea şi diversitatea spectaculoasă regăsite la nivelul tuturor palierelor constitutive ale Căluşului. (din „Introducere”)
Scopul inițial al lucrării de față a fost documentarea strict fotografică a cetelor călușerești din sudul României, finalizată printr-un album de portrete care să includă cel puțin un reprezentant al acestora. Cercetarea capătă, în acest fel, valoarea unui martor vizual al Călușului și al performerilor săi, care păstrează activ, la începutul secolului al XXI-lea, în diverse forme, acest ritual. Documentarea proiectată la început pentru un interval de timp scurt (doi-trei ani) ar fi trebuit să surprindă imagistic ipostaza Călușului contemporan. În vederea unei portretizări cât mai ample a celor fotografiați – implicit și a ritualului călușeresc –, am decis completarea documentelor vizuale cu informațiile obținute în urma discuțiilor purtate cu protagoniștii acestui joc. (din „Introducere”)
Între gesturile de omagiere a marelui voievod la împlinirea a patru secole de la plecarea în veşnicie, în 1904, s-a înscris elaborarea unei sinteze a domniei lui Ștefan cel Mare de către Nicolae Iorga. În acelaşi timp, Ioan Tanoviceanu a întocmit un pomelnic cu numele a 111 boieri, cu care „a cârmuit ţara Ștefan Vodă 47 de ani, două luni şi trei săptămâni”, iar Gheorghe Ghibănescu a publicat un material amplu cu fişele biografice a 120 de mari boieri, precizând că „pe foarte mulţi dintre aceşti înalţi demnitari i‑a lovit sineaţa ori arcul omorâtor al duşmanilor în nenumărate lupte şi pe prea puţini i‑a lovit securea ori buzduganul voievodului”. O listă a boierilor fusese însă publicată şi în urmă cu aproape două decenii, la 1883, cu prilejul inaugurării statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare în faţa Palatului Administrativ de la Iaşi. (din Introducere)