Volumul este o sinteză a istoriografiei medievale care pune accentul pe cultura materială a elitelor din Transilvania în perioada Evului Mediu.

Această lucrare surprinde pentru început apariția elitelor și a centrelor de producție a bunurilor din Transilvania Evului Mediu, continuând mai apoi cu locurile unde își desfășurau activitatea elitele, ca în final să se concentreze pe averi și familiile de materiale, respectiv bunuri.

Autorul concluzionează ferm faptul că Evul Mediu „pus sub lupă nu este nici întunecat, nici misterios, nici murdar, nici fără zestre ori bunătăți.”

Adrian Andrei Rusu: „Dorința autorului ar fi aceea de a nu lăsa ca cele aici sintetizate să prindă mucegai și să se transforme într-un tratat. Ar vrea să fie mai ales deschideri de uși. Ele cer reluate, criticate ori dezvoltate pentru a-și îndeplini menirea pentru care au fost scrise.”

„În paginile dicţionarului se regăsesc o seamă de termeni care desemnează şi atitudini. Sunt deopotrivă chestiuni benefice, cât şi neglijenţe ori rele practici. Fără includerea lor am da impresia că navigăm într o lume de relicve frumoase care aşteptau de multişor să fie mai sofisticat descrise ori descompuse doct la nivel de amănunte. Se vede însă uşor că ele reprezintă o realitate aglomerată şi vie, care nu mai deţine niciun fel de stavile legale ori profesionale. Ilustrarea termenilor s-a realizat deopotrivă textual, cât şi grafic, însă inegal. Unele detalii sunt atât de rare ori atât de puţin cunoscute, încât meritau studii aparte. Nu avem ce modalitate de rigoare să utilizăm în exemplificări, ele mereu sunt disproporţionate numeric. Selecţia imaginilor a fost fatalmente inegală, pe măsura subiectelor la care se alătură.” (din „Puţine explicaţii”)

„Sfârșitul Primului Război Mondial și constituirea României Mari au însemnat conștientizarea de către factorii decizionali și de către populaţie a necesităţii unor schimbări profunde la nivelul instituţiilor statului român. Era important să fie puse în practică nu doar dezideratele prevăzute în modificările constituţionale din 1917 (reforma agrară, votul universal masculin) sau în declaraţiile de Unire ale Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei, dar și alte promisiuni ale guvernanţilor sau rezolvarea unor doleanţe mai vechi ale românilor: autonomie locală, descentralizare administrativă etc. În primii ani postbelici se observă, pe de-o parte, cel puţin la nivel declarativ, disponibilitatea oamenilor politici spre schimbare, iar pe de altă parte, radicalizarea unui curent contestatar și revendicativ, incluzând aici și mișcările de stânga. Era necesară adoptarea unei legislaţii uniforme, care să fie aplicată și înţeleasă la nivelul întregii Românii. Printre priorităţile legislative, de care România și românii aveau nevoie, se aflau: o nouă Constituţie, modificări substanţiale ale legislaţiei electorale și ale funcţionării administraţiei și principalelor instituţii ale statului. Pentru edificarea României Mari era nevoie de un Parlament ales, obiectiv îndeplinit în urma alegerilor din noiembrie 1919, și de guverne care să iniţieze aceste proiecte, dar mai ales să le pună în aplicare. Totodată, ar fi trebuit ca Parlamentul, guvernul, agenţii statului să fie recunoscuţi și acceptaţi de către populaţie și de către majoritatea factorilor politici, iar aceștia să se pună de acord în privinţa direcţiei de dezvoltare și a modului în care ar trebui să arate România. În mai puţin de trei ani au fost organizate trei scrutine electorale. Guvernul Alexandru Vaida-Voevod, rezultat în urma alegerilor din noiembrie 1919 a fost de scurtă durată (noiembrie 1919 – martie 1920), fiind urmat de guvernele Alexandru Averescu (martie 1920 – decembrie 1921), Take Ionescu (decembrie-ianuarie 1922) și Ion I.C. Brătianu (ianuarie 1922 – martie 1926).” (din „Studiu introductiv”)

Țara Năsăudului este una dintre micro-regiunile României care s-a bucurat de o atenţie ştiinţifică aparte, nu doar din partea istoricilor, ci dinspre întregul spectru al ştiinţelor umaniste şi sociale. Bibliografiile istorice ale României au acumulat, volum de volum, numeroase titluri dedicate temei: fie cărţi, fie studii şi articole provenite atât din periodice ştiinţifice locale, cât şi din principalele reviste de istorie din centrele universitare sau din diverse volume de studii. Această valoroasă literatură ştiinţifică a devenit în timp tot mai amplă, solicitând cercetătorilor, şi mai ales cercetătorilor debutanţi, un efort consistent de documentare bibliografică.

Organizarea şi activitatea Regimentului 17 (2 românesc) de graniţă pe teritoriul năsăudean au legat acest spaţiu de ansamblul istoriei Monarhiei habsburgice într-un mod mai intim şi pe alocuri chiar mai spectaculos decât alte regiuni locuite de români. (din „Introducere”)

Istoriografia domniei lui Ștefan cel Mare a devenit imensă. Extensiunea ei nu are legătură cu sanctificarea voievodului, ci se prelungește dintr-o conștiință mult mai comună, perfect surprinsă încă de către Mihail Kogălniceanu: Ștefan ar fi lăsat o moștenire atât de prodigioasă, încât te izbești la tot pasul de ea, copleșit și magnetizat. Din păcate, istoricii au reușit să calce apăsat pe urmele acestui trend, ca și când erau de admis mari rupturi între ce l-a precedat și tot ceea ce i-a urmat; ori, și mai clar, între lumea lui și cea care l-a înconjurat (Transilvania, Polonia, muntenii, tătarii și turcii). Este imposibil să zăbovești asupra unui timp istoric fără să-i admiți, constați și să-i respecți materialitățile. Toate faptele lasă „urme”, pioșenia „se manifestă”, gândurile reale nu se pot confirma decât dacă „au dovezi”. Ce să mai discutăm despre condiții de trai, luptă, împletire ori opoziție față de natură? Așadar, trebuie să trecem prin multe, dar nu toate, ca să ne apropiem de suporturile pământene ale domniei lui Ștefan cel Mare. Și parcă Moldova prinde alte contururi... Construcția derulată în volum va încerca să argumenteze dacă era nevoie de un asemenea tip de cercetare.