„This volume was published within the framework of LIMES National Reserch Programe, sup‑ported by the Romanian Ministry of Culture and National Identity. Therefore we would like to thank our friends and colleagues Ovidiu Țentea and Felix Marcu for their support in publishing this work. Special thanks go to: Constantin Băjenaru (MINAC); Sebastian Corneanu (Lucian Blaga University in Sibiu); Mihai Duca (Bucharest); + Arch. Cătălin Georgescu (Bucharest); Iulia Iliescu (University of Bucharest); Marian Mocanu (ICEM, Tulcea); Andrei Opaiț (Toronto); Dorel Paraschiv (ICEM, Tulcea); Prof. Constantin C. Petolescu (Bucharest); Mihai Popescu (CNRS, Paris); Raluca Popescu (Muzeul Municipiului București, Bucharest); Tiberiu Potârniche (MINAC); Arch. Anișoara Sion (Bucharest); Gabriel Stoian (Bucharest); Valeriu Toma (Bucharest); Mihai Vasile (MNIR Bucharest); Dan Vasilescu (MINAC); Florica Zaharia (former Conservator in Charge of the Department of Textile Conservation, The Metropolitan Museum of Art). For the topographic measurements, we owe thanks to Mihai Florea (MNIR Bucharest); some of the draw‑ings have been made by Jeni Efimov (ICEM, Tulcea), Cătălina Petolescu (Bucharest) and Ingrid Petcu (MINAC).” (from Acknowledgments)

„Cartea Iuliei Hossu debutează printr-un prim capitol dens teoretic, ce ar putea ține locul unei lucrări de sine stătătoare asupra istoriei problematicii pe care urmează să o elaboreze. Într-un prim subcapitol sunt analizate 1.1. Rudenia – scurt istoric al conceptului, cu referințe aproape numai străine, 1.2. Categoriile rudeniei, 1.3. Terminologia rudeniei, după care autoarea dezbate viziunea evoluționistă a părintelui acestui domeniu al antropologiei, Lewis H. Morgan, cu a sa celebră Sisteme de consangvinitate şi de alianţă în familia umană, din 1870, urmată de analizarea conceptelor lui W.H. R. Rivers, expuse într-o lucrare din 1915. Urmează perspectiva lui K. B. Malinowski cu viziunea funcționalistă și cea a lui Alfred Reginald Radcliffe-Brown, dezvoltată în două subcapitole. Nu în ultimul rând, sunt abordate și viziunile lui Claude Lévi-Strauss și a structuralistului David Schneider, criticul sistemelor clasice și al descendenților acestora.” (Ion Cuceu din Prefață)

-

Istoria bisericească şi, mai ales, istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco‑Catolice, a constituit un domeniu marginalizat în perioada comunistă (excepţie fac unele centre ale exilului românesc ca München, Paris, Madrid etc.). De aceea, după 1989 s-au impus ca absolut necesare demersuri de recuperare a acestui teritoriu al cunoaşterii. Biserica românească din Transilvania, începând cu secolul al XVI‑lea şi, apoi, Biserica Română Unită, începând cu secolele XVII–XVIII, a beneficiat de un constant şi generos interes din partea unui număr consistent de istorici din cadrul centrelor universitare Cluj-Napoca, Alba Iulia, Târgu Mureş, Bucureşti (Facultăţile de Istorie). Astfel, prin studiile şi publicaţiile apărute în ţară şi străinătate s-a creionat, în bună parte, profilul de instituţie divino‑umană a bisericii. Studiile dedicate ierarhilor care păstoreau biserica sau instituţiilor care o compuneau, analiza vieţii religioase ce o anima, surprinderea raporturilor, pe toate planurile, cu societatea timpului reprezintă o parte din piesele care îi recompun imaginea în încercarea firească de a i‑o restitui pe deplin.

Aflată în comuniune ierarhică şi de credinţă cu Scaunul Romei, egală participantă la tezaurul ritual constantinopolitan cu Biserica Ortodoxă transilvăneană, vieţuitoare într‑o determinată structură statală şi de guvernare, Biserica Română Unită nu poate să nu ţină seama de toate aceste organisme colective în conturarea profilului ei. Astfel, se impune descrierea organizării Bisericii, a structurii instituţionale a acesteia: părţile componente şi raţiunea lor de a fi, relaţiile ce se stabilesc între ele, atât din perspectivă ierarhică, cât şi comunitară. Existând în lume, toate aceste instituţii au cunoscut mai multe transformări datorate schimbărilor sociale, intelectuale, politice şi culturale. În multe situaţii dinamica vieţii de credinţă a dus la apariţia unor instituţii noi, oarecum străine de spiritul locului, ce urmau a rezolva probleme foarte concrete şi a răspunde unor provocări privitoare la propovăduirea Evangheliei. (din Introducere)