„A rămas destul de puţin cunoscută evoluţia locuirii medievale timpurii din partea românească a Banatului, cu presupuse schimbări intervenite în decursul vremii, alături de eventuale tendinţe și aspecte specifice. În lipsa altor surse la îndemână, fără îndoială că noi contribuţii sunt de așteptat din partea arheologiei. În ultimele trei decenii, rolul decisiv a revenit săpăturilor preventive, într-o măsură sau alta fiind investigate și în acest spaţiu noi situri, din păcate cu rezultate doar semnalate, cazul celor mai multe dintre ele. Cel de la Giarmata–Baraj a fost identificat în anul 2011 pe traseul Autostrăzii Timișoara–Lugoj, urmând la scurt timp cercetarea arheologică preventivă, susţinută de un colectiv al Institutului de Arheologie și Istoria Artei al Academiei Române din Cluj-Napoca.” (din „Cuvânt-înainte”)

„Deopotrivă adulat şi invidiat, personaj extrem de incomod pentru autorităţile din anii regimului comunist, Lucian Pintilie a rămas în posteritate pentru importantele lui puneri în scenă şi regie de film, iar subliminal şi prin atitudinile lui civice, pentru ca după 1990 să devină un veritabil activist în direcţia reformării societăţii româneşti, atât de mutilată moral atunci, ca şi acum, de altfel. S-a vorbit suficient în ultima vreme despre creatorul artistic, însă prea puţin despre Omul care a trecut prin viaţă sub numele de Lucian Pintilie, plecat dintre noi de abia patru ani. Asta şi pentru că mai sunt încă mulţi în viaţă din cei care l-au cunoscut îndeaproape, dar poate şi pentru că a devenit personajul principal al propriei cărţi, cu iz exclusiv memorialistic şi un titlu nu neapărat ciudat, cât mai ales sugestiv, Bricabrac, apărută acum aproape două decenii.” - Lucian Nastasă-Kovács

Cinecluburile au fost organizaţii sau cluburi culturale care şi‑au propus să promoveze cinematografia ca formă de artă şi de divertisment, prin organizarea de proiecţii de filme, prezentări sau discuţii şi mai târziu prin creaţia de film şi reportaj documentar. Acestea se concentrau în general pe filme care nu erau prezentate în mod obişnuit în cinematografele comerciale sau în mass-media şi încercau să ofere o perspectivă diferită asupra filmelor şi a procesului de realizare a acestora. Cinecluburile au fost afiliate organizaţiilor culturale sau educaţionale, universităţilor, centrelor culturale şi întreprinderilor industriale. Azi, cinecluburile pot fi independente, fiind conduse în general de membri voluntari.

În general, cinecluburile au fost considerate ca fiind un mediu mai intim şi mai specializat decât cinematografele comerciale, unde membrii aveau şansa de a viziona filme mai rare sau mai puţin cunoscute, în cadrul unui grup de oameni cu interese similare. Proiecţiile de filme erau, de obicei, urmate de discuţii şi dezbateri, în care membrii îşi puteau împărtăşi opiniile cu privire la filmele vizionate sau puteau discuta aspecte ale procesului de realizare a filmelor. (din „Introducere”)