Rezultate căutare pentru 'Radu Ardevan'

Grilă  Listă 

    40,00 LEI

    „Prezentarea persoanelor în volum a avut în vedere, în mod firesc, gradul de participare şi, mai ales, de implicare şi de îndeplinire a unor responsabilităţi importante în desfăşurarea Revoluţiei, în baza informaţiilor documentare existente până în momentul de faţă. Acelaşi criteriu a fost folosit şi în prezentarea celor ce s-au aflat în slujba puterii dictatoriale a lui Nicolae Ceauşescu.
    Un loc important a fost acordat şi personalităţilor politice, şefi de stat, de guverne, de partide şi de instituţii politice sau diplomaţi care şi-au exprimat, în modalităţi şi ocazii diferite, poziţia de solidaritate cu aspiraţiile de libertate şi democraţie ale românilor şi au condamnat vehement măsurile represive adoptate de regimul ceauşist.
    Un amplu spaţiu, în cuprinsul acestei cărţi, îl ocupă prezentarea sutelor de eroi şi victime din acele zile însângerate ale Revoluţiei, cu date sumare asupra locului şi datei naşterii şi a jertfei, cu prezentarea, acolo unde există informaţia, a împrejurărilor în care ea a avut loc, precum şi a Decretului de acordare a titlului de erou martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Prezentarea este însoţită şi de fotografia persoanei, iar în lipsa acesteia, am convenit să fie redat un simbol funerar (o cruce cu eşarfă tricoloră). Semnele de întrebare au fost folosite pentru a marca lipsa informaţiei exacte. Decizia de cuprindere în prezenta carte a eroilor-martiri, o dorim a fi înţeleasă ca o împlinire a unei datorii morale şi de respect pentru cei care au plătit cu viaţa aspiraţia de redobândire a drepturilor şi libertăţilor democratice în România.
    Fără îndoială că un asemenea Dicţionar, de un caracter inedit în istoriografia noastră, nu poate să nu sufere de incompletitudine, izvorâtă, mai ales, din necunoaşterea şi a altor fapte, acţiuni, evenimente din uriaşul complex al desfăşurării Revoluţiei Române. Desigur că unele documente continuă să fie încă în arhive, deocamdată inaccesibile. Suntem însă convinşi că cititorii volumului, îndeosebi participanţii la evenimentele cuprinse în paginile sale, cu cea mai bună intenţie, vor aduce observaţii şi, mai ales, noi informaţii documentare, care vor contribui la adâncirea cunoaşterii şi înţelegerii unuia dintre cele mai mari evenimente ale istoriei contemporane a României. Putem spune din acest punct de vedere că demersul nostru nu se constituie decât într-un început şi îl invităm pe cititor să creadă alături de noi în mersul neîntrerupt al Istoriei...” (fragmente extrase din Cuvântul înainte semnat de Gheorghe Sbârnă)

    90,00 LEI

    Cartea pe care o aveţi în faţă este astăzi singura care prezintă publicului românesc, după trei decenii, ceea ce a însemnat „Operaţia satelor româneşti”, umplând astfel un gol istoriografic, și reamintind un episod din istoria noastră mult prea recentă și mult prea intensă, pentru a nu stârni interesul la ora actuală. Faptele sunt, desigur, mult mai cunoscute în străinătate, acolo unde ea a luat fiinţă, şi mai ales pentru miile de oameni implicaţi din mai multe ţări europene care păstrează încă vie amintirea participării la operațiune.

    Sunt unul dintre participanții direcți la această mișcare, este motivul pentru care rămân atașat de lupta noastră din exil, atât pentru salvarea satelor românești, ca și pentru instaurarea unei vieți normale și democratice în România, fapt de care generația noastră, născută în perioada dintre cele două războaie mondiale, nu a prea avut parte… La acea vreme (1988–1989), mă aflam în exil la Paris încă din anul 1975, unde eram activ politic, în cadrul bine‑cunoscutei Ligi pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, cu sediul la Paris; lucram de asemenea pentru secția română a BBC de la Paris, și eram nelipsit de la diversele evenimente și manifestații organizate în exil. În perioada în care în Occident a izbucnit scandalul privind satele românești, eram câțiva români inimoși în exil, care ne câștigasem faima de „românii de serviciu”, și care ne străduiam, prin mijloacele de care dispuneam, să facem lumea occidentală, în mijlocul căreia trăiam, să conștientizeze abuzurile unui regim dictatorial, din care noi reușisem să ne salvăm. Așadar, ca unul dintre participanţi şi deci cunoscător al întregii probleme, ţin de la bun început să evidențiez valoarea acestui volum, care a reușit să prezinte fenomenul, pe baza unei documentări impresionante, chiar de la sursa a ceea ce a însemnat „OVR”.

    Este important de subliniat faptul că până acum nu a fost cunoscut pentru publicul din ţară că înjghebarea operaţiei a avut de fapt două principale izvoare româneşti: unul pornind de la cei câțiva exilaţi români din Franţa (mai precis din Paris), celălalt provenind de la disidenta noastră de onoare, Doina Cornea. Acestea au fost primele două izvoare de la care, în străinătate, s‑au mobilizat ulterior energiile a mii de oameni în ţări ca Belgia, apoi din Franţa, Elveţia, Marea Britanie, Olanda, și, într‑o mai mică proporţie, din Norvegia, Danemarca şi Ungaria. (din „Prefață”)

    160,00 LEI
    The minor fortifications lined along the frontier of Dacia Porolissensis are first discussed theoretically and classified into well-argued categories – which is a first in our historiography. Then we move on to the research history; a matter pursued with great seriousness and rigor, always in correlation with the European evolution of the Roman frontier’s research at each stage. The author can add his field research and more accurate mapping of these installations. Their spatial distribution is established rigorously and in close connection with the relief, highlighting the role of each – perfectly adapted to local topographical settings. The small finds category allows further innovative investigations into their particular role in the province’s security system, making it clear that small, fortified installations functioned as a highly reliable part of a well-articulated frontier system. In addition, another function of the frontier is highlighted – that of supervising the inner area of the province. The role of these small garrisons was not only military but also to ensure the functioning of the various links between the Roman province and the barbarian world in the vicinity. (Prof. PhD. Habil. Radu Ardevan)

Grilă  Listă