„Ce second supplément des Inscriptiones Daciae Romanae représente, tout comme le premier, une préparation à la publication des fascicules du quatrième volume des IDR, contenant les inscriptions de Dacie Porolissensis. Il comprend la grande majorité des estampilles sur briques et tuiles du Musée National d’Histoire de Transylvanie de Cluj-Napoca. Malheureusement, pour des raisons techniques, nous n’avons pas eu accès aux pièces prêtées en 1971 au Musée National d’Histoire de Roumanie de Bucarest, lors de la constitution de celui-ci1. Au fil de plusieurs années Mme Viorica Rusu Bolindeț avait apporté dans le dépôt du musée des dizaines de tuiles estampillées du prétoire du consulaire d’Apulum, mais on n’a pas pu agréer aucune solution afin de citer son manuscrit. Du point de vue scientifique la perte n’est pas grande, car il s’agit de types bien connus, publiés dans IDR III/6. En revanche, nous remercions chaleureusement Mme Adriana Isac pour nous avoir permis d’utiliser toutes les pièces provenant du camp de Gilău, dont certaines inédites. Au début de 1997 des tuiles estampillées représentatives ont été envoyées au musée de Zalău en vue d’une exposition illustrant la vie militaire dans le nord de Dacie. Elles n’ont plus été restituées. Afin d’éviter des problèmes administratifs, on les a inclues dans le premier supplément, qui contient les inscriptions sur les briques et les tuiles du musée de Zalău. Le présent volume ne représente pas moins un catalogue du musée de Cluj.” (Prooemium)

„Cartea de faţă abordează un subiect cu siguranţă inedit pentru majoritatea producătorilor şi consumatorilor de studii istorice. În mod obişnuit, o asemenea temă face obiectul interesului sociologilor şi antropologilor, în calitatea sa de fenomen social şi, într‑un sens antropologic, de fenomen cultural. Dar oare poate fi considerată povestea ultraşilor români şi un fenomen istoric? Întrebarea pe care o pun aici este, fără îndoială, una retorică, pentru orice adept al perspectivei actuale cu privire la rosturile şi definirea ştiinţei istorice. Orice bucată din realitatea socială poate fi considerată un fenomen istoric, atâta vreme cât ea aparţine trecutului, adică a trecut cel puţin o zi (dacă nu chiar un minut) de la data manifestării sale. Mai departe, sigur, pentru ca acest subiect să devină unul cu adevărat istoric, mai este necesar ca el să fie tratat potrivit metodologiei specifice acestei discipline ştiinţifice, adică să fie transformat într‑o naraţiune coerentă, sistematică, explicativă, cu valoare de adevăr, a unor fapte, fenomene, concepte, sentimente etc. care au existat cu adevărat. Nu mai intrăm în detaliile bine-cunoscute oricărui specialist, care ţin de existenţa unor surse primare relevante, de cunoaşterea unei literaturi teoretice şi de specialitate lămuritoare şi apoi de viziunea critică şi de interpretarea creatoare care dau viaţă ţesăturii născute din împletirea acestor elemente constitutive ale discursului istoriografic.” (Sorin Mitu)