Teza lui Lucian Turcu a trasat practic un nou program de cercetare, a soluționat probleme rămase în suspensie din perioada anterioară, altele noi care au apărut în noul context politic și religios de după 1918. A optat pentru o rezolvare a problemelor abordate. A făcut o demonstrație de real profesionalism, de maturitate profesională, cu spirit critic, coroborând informațiile furnizate de la Blaj și de la Roma, într-o reconstrucție istorică ce așează Biserica Română Unită în cadrul societății românești, în evoluția istorică a României. A făcut-o beneficiind de o informație arhivistică copleșitoare, remarcabil gestionată și valorificată, integrată unei bibliografii exemplare pentru o teză de doctorat. Deși stufoasă ca informație, teza de dimensiuni impresionante se citește cu ușurință, fiind redactată într-un stil curgător, antrenant, cu o legătură logică între capitole, cu o foarte bună cunoaștere a problematicii pe care a tratat-o, ceea ce i-a permis să facă numeroase conexiuni, interpretări și încheieri extrem de valoroase. (Prof. univ. dr. Nicolae BOCŞAN)

„Cartea Iuliei Hossu debutează printr-un prim capitol dens teoretic, ce ar putea ține locul unei lucrări de sine stătătoare asupra istoriei problematicii pe care urmează să o elaboreze. Într-un prim subcapitol sunt analizate 1.1. Rudenia – scurt istoric al conceptului, cu referințe aproape numai străine, 1.2. Categoriile rudeniei, 1.3. Terminologia rudeniei, după care autoarea dezbate viziunea evoluționistă a părintelui acestui domeniu al antropologiei, Lewis H. Morgan, cu a sa celebră Sisteme de consangvinitate şi de alianţă în familia umană, din 1870, urmată de analizarea conceptelor lui W.H. R. Rivers, expuse într-o lucrare din 1915. Urmează perspectiva lui K. B. Malinowski cu viziunea funcționalistă și cea a lui Alfred Reginald Radcliffe-Brown, dezvoltată în două subcapitole. Nu în ultimul rând, sunt abordate și viziunile lui Claude Lévi-Strauss și a structuralistului David Schneider, criticul sistemelor clasice și al descendenților acestora.” (Ion Cuceu din Prefață)

„This volume was published within the framework of LIMES National Reserch Programe, sup‑ported by the Romanian Ministry of Culture and National Identity. Therefore we would like to thank our friends and colleagues Ovidiu Țentea and Felix Marcu for their support in publishing this work. Special thanks go to: Constantin Băjenaru (MINAC); Sebastian Corneanu (Lucian Blaga University in Sibiu); Mihai Duca (Bucharest); + Arch. Cătălin Georgescu (Bucharest); Iulia Iliescu (University of Bucharest); Marian Mocanu (ICEM, Tulcea); Andrei Opaiț (Toronto); Dorel Paraschiv (ICEM, Tulcea); Prof. Constantin C. Petolescu (Bucharest); Mihai Popescu (CNRS, Paris); Raluca Popescu (Muzeul Municipiului București, Bucharest); Tiberiu Potârniche (MINAC); Arch. Anișoara Sion (Bucharest); Gabriel Stoian (Bucharest); Valeriu Toma (Bucharest); Mihai Vasile (MNIR Bucharest); Dan Vasilescu (MINAC); Florica Zaharia (former Conservator in Charge of the Department of Textile Conservation, The Metropolitan Museum of Art). For the topographic measurements, we owe thanks to Mihai Florea (MNIR Bucharest); some of the draw‑ings have been made by Jeni Efimov (ICEM, Tulcea), Cătălina Petolescu (Bucharest) and Ingrid Petcu (MINAC).” (from Acknowledgments)

L-am întâlnit pe istoricul Gheorghe Anghel, pentru prima dată în carne și oase, în biblioteca Muzeului Unirii, unde venea pentru a-și aprofunda cercetările, dar, mai ales, pentru a depăna amintiri. Până atunci îl știam „din cărți”, din bibliografia despre cetăți medievale și, în special, despre istoria orașului și cetății Alba Iulia. Condiția mea de fiu „adoptiv” al Alba Iuliei, deopotrivă etnografic și intelectual (fiind de obârșie extra-carpatică, iar buchiile istoriei deprinzându-le la Cluj), mi-a sporit apetitul pentru a descoperi istoria muzeului și a orașului. Astfel, întâlnirea cu Gheorghe Anghel a fost providențială. N-aș fi putut găsi un dascăl mai priceput care să mă însoțească în trecutul pe care-l voiam deslușit. Bucuria întâlnirii cu un martor al trecutului, despre care știam că fusese mai bine de două decenii director al muzeului, a fost amplificată de poveștile, evenimentele și personalitățile pe care Gheorghe Anghel le pomenea în dialogurile noastre fortuite. Aveam în față un actor al istoriei orașului și muzeului, care-i cunoscuse pe Ion Berciu, (re)ctitorul muzeului la sfârșitul anilor ’30, veteranii Unirii - în frunte cu Tiron Albani și Eugen Hulea, pe profesorii clujeni Constantin Daicoviciu, Ștefan Pascu sau David Prodan; fusese implicat în organizarea semi-centenarului din 1968, îl ghidase pe Nicolae Ceaușescu, colaborase îndeaproape cu episcopul Emilian Birdaș și condusese muzeul în anii tulburi ai comunismului terminal. Invitația adresată lui Gheorghe Anghel, de a povesti pe îndelete despre propria-i viață și carieră profesională, în contextul mai larg al istoriei muzeului și orașului Alba Iulia, a venit de la sine. Instrumentarul și metodologia istoriei orale erau cele mai potrivite pentru a developa un trecut ce se cerea rostit. Astfel, în lunile august-octombrie 2020, am realizat patru interviuri audio-video, fiecare de aproximativ două ore, cu Gheorghe Anghel, la Sala Unirii (aripa de Nord). (din „Introducere”)