„Cartea Iuliei Hossu debutează printr-un prim capitol dens teoretic, ce ar putea ține locul unei lucrări de sine stătătoare asupra istoriei problematicii pe care urmează să o elaboreze. Într-un prim subcapitol sunt analizate 1.1. Rudenia – scurt istoric al conceptului, cu referințe aproape numai străine, 1.2. Categoriile rudeniei, 1.3. Terminologia rudeniei, după care autoarea dezbate viziunea evoluționistă a părintelui acestui domeniu al antropologiei, Lewis H. Morgan, cu a sa celebră Sisteme de consangvinitate şi de alianţă în familia umană, din 1870, urmată de analizarea conceptelor lui W.H. R. Rivers, expuse într-o lucrare din 1915. Urmează perspectiva lui K. B. Malinowski cu viziunea funcționalistă și cea a lui Alfred Reginald Radcliffe-Brown, dezvoltată în două subcapitole. Nu în ultimul rând, sunt abordate și viziunile lui Claude Lévi-Strauss și a structuralistului David Schneider, criticul sistemelor clasice și al descendenților acestora.” (Ion Cuceu din Prefață)

„Cititorului, specializat sau nu, i se oferă o carte în care autorul a strâns şi a prezentat într-un mod compact, cu multe amănunte, uneori obositoare, dar necesare pentru arătarea adevărului istoric, tot ce a însemnat activitatea unui despărţământ al Asociaţiunii. Storcând fondurile arhivistice, coroborându-le cu publicaţiile periodice sau lucrările de istorie, am primit din partea autorului o lucrare bogată în informaţii care deschide şi alte posibilităţi de cercetare: istoricul altor despărţăminte ale Asociaţiunii, realizarea unui dicţionar al membrilor, în final, o sinteză complexă despre Asociaţiune, o instituţie care merită în continuare atenţia cercetătorilor.” Eva Mârza

-

„Prezenta lucrare ştiinţifică este o parte din teza de doctorat a autoarei, susţinută în anul 2015 în cadrul Şcolii doctorale în Istorie a Universităţii din Oradea.(...)

Tema volumului analizează rolul „elitei minore” a satului românesc arădean, prin preoţii şi învăţătorii care au activat în lumea rurală, în afirmarea economică, culturală şi politică a naţiunii române moderne din zona Aradului, cu implicaţii importante asupra unui spaţiu geografic românesc mai întins, până în Banat, Crişana şi Transilvania istorică. Din această „lume tăcută” a satului, prin strădaniile elitei minore s-a ridicat „elita majoră” a românilor arădeni, formată din profesori la Preparandia din Arad, protopopi şi înalţi ierarhi ai Episcopiei Ortodoxe a Aradului, avocaţi, notari, medici, comercianţi, funcţionari de bancă, meseriaşi proprietari de ateliere, ţărani înstăriţi. Împreună, ele vor contribui la maturizarea şi organizarea politică a naţiunii române, conducând- o în evenimente de răscruce ca 1848/49, 1867/68, 1892/94, Primul Război Mondial, anul apoteotic al Unirii din 1918/1919. Aşa se explică, printre altele, de ce în toamna anului 1918 Aradul a fost unul din centrele politice – dacă nu cel mai important, în care s-a hotărât şi organizat Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.” (din „Cuvânt înainte”)

Istoria bisericească şi, mai ales, istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco‑Catolice, a constituit un domeniu marginalizat în perioada comunistă (excepţie fac unele centre ale exilului românesc ca München, Paris, Madrid etc.). De aceea, după 1989 s-au impus ca absolut necesare demersuri de recuperare a acestui teritoriu al cunoaşterii. Biserica românească din Transilvania, începând cu secolul al XVI‑lea şi, apoi, Biserica Română Unită, începând cu secolele XVII–XVIII, a beneficiat de un constant şi generos interes din partea unui număr consistent de istorici din cadrul centrelor universitare Cluj-Napoca, Alba Iulia, Târgu Mureş, Bucureşti (Facultăţile de Istorie). Astfel, prin studiile şi publicaţiile apărute în ţară şi străinătate s-a creionat, în bună parte, profilul de instituţie divino‑umană a bisericii. Studiile dedicate ierarhilor care păstoreau biserica sau instituţiilor care o compuneau, analiza vieţii religioase ce o anima, surprinderea raporturilor, pe toate planurile, cu societatea timpului reprezintă o parte din piesele care îi recompun imaginea în încercarea firească de a i‑o restitui pe deplin.

Aflată în comuniune ierarhică şi de credinţă cu Scaunul Romei, egală participantă la tezaurul ritual constantinopolitan cu Biserica Ortodoxă transilvăneană, vieţuitoare într‑o determinată structură statală şi de guvernare, Biserica Română Unită nu poate să nu ţină seama de toate aceste organisme colective în conturarea profilului ei. Astfel, se impune descrierea organizării Bisericii, a structurii instituţionale a acesteia: părţile componente şi raţiunea lor de a fi, relaţiile ce se stabilesc între ele, atât din perspectivă ierarhică, cât şi comunitară. Existând în lume, toate aceste instituţii au cunoscut mai multe transformări datorate schimbărilor sociale, intelectuale, politice şi culturale. În multe situaţii dinamica vieţii de credinţă a dus la apariţia unor instituţii noi, oarecum străine de spiritul locului, ce urmau a rezolva probleme foarte concrete şi a răspunde unor provocări privitoare la propovăduirea Evangheliei. (din Introducere)