„În conștiinţa multor români, dimineaţa zilei de 8 mai 1999 a trecut neobservată.
Atunci, în a doua zi a vizitei sale în România, Papa Ioan Paul al II-lea pășea, întro manieră mai curând discretă, în curtea cimitirului Bellu catolic din București.
Ținuse să se roage la câteva morminte cunoscute până atunci mai curând evlaviei populare. Trei dintre episcopii Bisericii Greco-Catolice – desfiinţată în 1948 și supusă la o lungă persecuţie, până la sfârșitul lui 1989 –, fuseseră înmormântaţi acolo în perioada comunistă.
Primul dintre cei trei, Vasile Aftenie (născut în 14 iulie 1899), a fost înhumat pe ascuns de Securitate în după-amiaza zilei de 10 mai 1950. Se sfârșise cu câteva ore mai devreme, în noaptea precedentă, la penitenciarul Văcărești, unde se afla încarcerat, după 25 martie, data când făcuse un grav accident vascular cerebral. După opt luni de anchete dure în subsolurile Ministerului de Interne, deznodământul era de așteptat, chiar și pentru un om de cincizeci de ani, cu o sănătate bună, așa cum era episcopul. Aura suferinţei lui a însoţit ulterior mărturia Bisericii clandestine, fiind în același timp un semn pentru toţi că martiriul pentru credinţă și recunoașterea lui publică nu se prea întâlnesc simultan în istorie. Întrun târziu, după o lungă și anevoioasă documentare arhivistică, i-a fost atestat martiriul în favoarea Bisericii Greco-Catolice. Episcopul Aftenie a putut intra oficial în panteonul sfinţilor, în 2 iunie 2019. A fost beatificat împreună cu ceilalţi șase episcopi greco-catolici de Papa Francisc însuși, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.” (din „Prefață”)
Lucrarea de față încearcă să surprindă imaginea referitoare la ceramica de masă descoperită în urma cercetărilor arheologice din ultimul secol întreprinse în siturile din epoca romană și romano-bizantină din spațiul vest-pontic. Afirmația că ceramica este principalul artefact rezultat în urma cercetărilor arheologice reprezintă deja un clișeu în literatura de specialitate, ce nu mai trebuie demonstrat. Într-adevăr numeroasele șantiere arheologice organizate în această regiune în ultimul secol au dus și la constituirea unui eșantion ceramic foarte bogat și diversificat. În acest context, de-a lungul timpului au fost publicate un număr substanțial de studii și chiar monografii ce prezintă descoperiri punctuale, efectuate în diverse situri, însă o lucrarea mai amplă care să se refere la întreaga regiune geografică nu a existat până în momentul de față.
La baza acestei lucrări se află experiența de care m-am bucurat atât în calitate de student aflat în practică, cât și de angajat al Muzeului de Istorie și Arheologie din Tulcea, pe diferite șantiere ale epocii romane din nordul Dobrogei. Pe lângă experiența de teren, indispensabilă în descifrarea principiilor de bază ale studierii materialului arheologic, se adaugă și unele încercări concrete, materializate în câteva articole de mică amploare, în care am publicat diverse eșantioane ceramice inedite, descoperite în special la Ibida – Slava Rusă, Argamum, Halmyris, Aegyssus, Troesmis etc. (din „Introducere”)