„Din motive de o mare diversitate, istoria istoriografiei din România ezită încă să abordeze, prin intermediul unor monografii, seria de istorici merituoși ai perioadei noastre postbelice. Această întârziere, oricum am privi-o, nu aduce servicii cunoașterii științifice românești și nici nu operează necesara triere a valorilor, alegând ce este bun de ce este rău și jalonând judicios un traseu al cunoașterii trecutului nostru a cărui ignorare aduce nu foloase, ci ponoase. Se preferă, în general, în aulele academice sau în turnurile de fildeș ale autorilor activi evaluarea unor epoci și a unor personalități mai îndepărtate. Cu niciun chip, deocamdată, nu sunt aduși în discuție autorii demni de o tratare sintetică, dar și suficient de amplă, în același timp, care sunt încă în viață. Pudoare? Nesiguranță în fața ochiului critic al celor discutați?

După mai mulți ani de ezitări, datorate și unor evoluții existențiale și profesionale solicitante în alt fel, am decis, la începutul anului 2017, să dau curs unui imbold mai vechi: acela de a mă dedica cercetării atente a prestației istoriografice a cercetătorului Pavel Chihaia. Mă atrăgea în această direcție atât preferința lui pentru aprofundarea explorării Evului Mediu românesc – mai ales pe dimensiunea lui sud-carpatină, dar nu numai –, cât și profilul complex și afin al acestui autor care, înainte de a se redefini ca istoric, a început prin a fi un tânăr romancier și traducător de poezie. Studiile istorice ale lui Pavel Chihaia, deși pornesc de la evaluări punctuale (ctitorii ale primilor Basarabi, semnificația portretelor domnești dintr o biserică importantă de la Curtea de Argeș, legenda lui Negru Vodă, ideologia creștină, ascetică și războinică, a domnitorilor români în confruntare cu turcii ș.a.), evidențiază strălucit mari curente culturale și mentalități aulice din Țara Românească pe parcursul Evului Mediu. Procedând astfel, lămurind clar preluările de sugestii dintre Occident și dinspre Răsăritul ortodox, istoricul își transcende propriile obiective afișate la scenă deschisă, reluând, de fapt, în plină epocă a dominației comuniste, adică a dictaturii lui Ceaușescu, discuția inițiată de G. Ibrăileanu și de E. Lovinescu despre axele și tendințele de afirmare a identității culturale și civilizaționale românești. El oferă argumente pentru completarea și, parțial, modificarea percepțiilor de până atunci cu privire la construirea civilizației noastre așa cum le formulaseră marii critici de la «Viața românească» și de la «Sburătorul», arătând că putem vorbi despre un profil românesc la nivelul culturii și la cel al civilizației încă din vremea Evului Mediu și a ceea ce Pavel Chihaia numește «prerenașterile» noastre“. (din Cuvânt-înainte)

„Descoperirea tezaurelor monetare se datorează de cele mai multe ori hazardului și întâmplării, rareori ele fiind găsite în urma unor cercetări sistematice. Acest fapt face ca o parte din informație să se piardă înainte ca întregul tezaur să ajungă pe masa specialistului. În foarte multe cazuri, pe lângă lipsa datelor legate de contextul de descoperire, recipientul în care a fost depus tezaurul (fie că este vorba de material organic – săculeți textili sau de piele –, dar mai ales vase ceramice) se pierde, fie se deteriorează în momentul descoperirii ca urmare a entuziasmului produs asupra descoperitorului, fie că este pur și simplu ignorat și ulterior se distruge. Valoarea informațiilor istorice aduse de descoperirea unor tezaure monetare sau/și de podoabe este una foarte mare. Pe lângă datele legate de circulația monetară dintr-o anumită regiune, acest tip de document ne oferă informații referitoare la resorturi militar-administrative sau economice (fiscale) din zona respectivă, care au putut determina astfel de acumulări. În cazul tezaurelor care conțin și podoabe avem pe lângă o imagine a bunăstării celui care le deținea și una a modei și gusturilor. În cazul de față informațiile oferite sunt cu atât mai importante cu cât tezaurul a fost descoperit într-o zonă în care frontiera dintre Principatul Transilvaniei și Imperiul Otoman a fluctuat pe parcursul unui secol și jumătate, ceea ce a dus la impunerea unui adevărat condominium asupra acestor teritorii. Acest condominium s-a tradus în literatura de specialitate prin împărțirea atribuțiilor administrative, fiscale și juridice între cuceritori și cuceriți. Culoarul descris de bazinului inferior al Mureșului și-a păstrat rolul de zonă de tranzit spre și dinspre Transilvania. Acest fapt a dus la existența unui trafic de bunuri materiale și de numerar, care în cele din urmă au asigurat prosperitatea regiunii și implicit a locuitorilor. Tezaurele descoperite în zona Mureșului inferior, ascunse cel mai probabil în perioade tulburi, precum cele de la Radna, Chesinț, Toc și acum Groșii Noi pot susține cele afirmate mai sus.” - fragment din Introducere

-

 

On peut arguer que, de nos jours, après plus dʼun siècle de cinéma, lʼutopie reste lʼune des grandes absentes de lʼhistoire du septième art. Certes, on peut être tenté dʼappeler «utopiques» les mondes idéals et idylliques dépeints par certains films, mais le genre comme tel a rarement suscité lʼintérêt des réalisateurs. Qui plus est, à part quelques exceptions, comme Les Mondes futurs (Things to Come, 1936) de William Cameron Menzies ou Les Horizons perdus (Lost Horizon, 1937) de Frank Capra, le cinéma sʼest penché sur lʼantiutopie plutôt que sur lʼutopie. Cette tendance soulève déjà quelques problèmes pertinents par rapport à la fonction sociale du cinéma. Par exemple, il semble que les antiutopies cinématographiques, plus ou moins connues, ont émergé dans un contexte dʼinsécurité sociale ou économique. Cela peut bien être le cas de quelques films parus dans les années vingt en Allemagne (notamment Metropolis de Fritz Lang, mais aussi La Ville sans juifs de Hans Karl Breslauer) ou de certains films américains qui traduisent métaphoriquement la récente crise économique (comme Elysium, réalisé par Neill Blomkamp). Dans dʼautres cas, lʼantiutopie cinématographique a servi comme moyen de questionner, ouvertement ou de manière voilée, le système capitaliste ou les défis de lʼaction politique. Ainsi on peut soutenir que certains films de propagande soviétiques (notamment, lʼAelita de Yakov Protazanov ou Le Nouveau Gulliver dʼAlexandre Ptouchko) et quelques produits cinématographiques parus dans le sillage de Mai ʼ68 (comme LʼAn 01, réalisé par Jacques Doillon, Alain Resnais et Jean Rouch) présentent assez de similarités génériques pour servir de point de départ pour une réflexion systématique. Puisquʼune discussion en détail sur lʼutopie et lʼantiutopie en cinéma semble toujours faire défaut, nous espérons que ce volume des Cahiers Echinox pourra fournir lʼoccasion dʼexplorer ces problèmes, et beaucoup dʼautres, plus à fond.

„Prezentarea persoanelor în volum a avut în vedere, în mod firesc, gradul de participare şi, mai ales, de implicare şi de îndeplinire a unor responsabilităţi importante în desfăşurarea Revoluţiei, în baza informaţiilor documentare existente până în momentul de faţă. Acelaşi criteriu a fost folosit şi în prezentarea celor ce s-au aflat în slujba puterii dictatoriale a lui Nicolae Ceauşescu.
Un loc important a fost acordat şi personalităţilor politice, şefi de stat, de guverne, de partide şi de instituţii politice sau diplomaţi care şi-au exprimat, în modalităţi şi ocazii diferite, poziţia de solidaritate cu aspiraţiile de libertate şi democraţie ale românilor şi au condamnat vehement măsurile represive adoptate de regimul ceauşist.
Un amplu spaţiu, în cuprinsul acestei cărţi, îl ocupă prezentarea sutelor de eroi şi victime din acele zile însângerate ale Revoluţiei, cu date sumare asupra locului şi datei naşterii şi a jertfei, cu prezentarea, acolo unde există informaţia, a împrejurărilor în care ea a avut loc, precum şi a Decretului de acordare a titlului de erou martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Prezentarea este însoţită şi de fotografia persoanei, iar în lipsa acesteia, am convenit să fie redat un simbol funerar (o cruce cu eşarfă tricoloră). Semnele de întrebare au fost folosite pentru a marca lipsa informaţiei exacte. Decizia de cuprindere în prezenta carte a eroilor-martiri, o dorim a fi înţeleasă ca o împlinire a unei datorii morale şi de respect pentru cei care au plătit cu viaţa aspiraţia de redobândire a drepturilor şi libertăţilor democratice în România.
Fără îndoială că un asemenea Dicţionar, de un caracter inedit în istoriografia noastră, nu poate să nu sufere de incompletitudine, izvorâtă, mai ales, din necunoaşterea şi a altor fapte, acţiuni, evenimente din uriaşul complex al desfăşurării Revoluţiei Române. Desigur că unele documente continuă să fie încă în arhive, deocamdată inaccesibile. Suntem însă convinşi că cititorii volumului, îndeosebi participanţii la evenimentele cuprinse în paginile sale, cu cea mai bună intenţie, vor aduce observaţii şi, mai ales, noi informaţii documentare, care vor contribui la adâncirea cunoaşterii şi înţelegerii unuia dintre cele mai mari evenimente ale istoriei contemporane a României. Putem spune din acest punct de vedere că demersul nostru nu se constituie decât într-un început şi îl invităm pe cititor să creadă alături de noi în mersul neîntrerupt al Istoriei...” (fragmente extrase din Cuvântul înainte semnat de Gheorghe Sbârnă)