Lucrarea de faţă, intitulată „Eparhia greco-catolică de Oradea şi Marea Unire (1918–1919)" și semnată de dr. Silviu Sana cuprinde patru studii despre instituţia eclesială a românilor uniţi din nord‑vestul României în perioada anilor 1918–1919, perioada în care a însemnat trecerea Bisericii prin patru regimuri politice: Monarhia austro‑ungară, Republica Populară Ungară, Republica Sovietică Ungară şi România Mare. Această perioadă timp (ianuarie 1918 – 30 mai 1919), a însemnat şi o succesiune de evenimente care au pus Biserica în faţa a noi provocări.
„Puţine sunt scrierile istorice despre rolul Bisericii greco-catolice româneşti în înfăptuirea Unirii celei mari, din perioada 1918–1919, dar şi mai puţine cele care, sine ira et studio, „ascultă” şi se inspiră şi din izvoarele scrise de adversarii măreţului act, amintit mai sus. Lucrarea de faţă a domnului dr. Silviu Sana face parte, după cum cititorii pot constata, din această ultimă categorie de scrieri. ” (Prof. univ. dr. Blaga Mihoc)
Lucrarea de faţă, intitulată „Seminarul Tinerimii Române Unite din Oradea. Studenţi Teologi (1792–1948)” prezintă 1157 de biografii a studenţilor teologi, roade ale formării Bisericii Catolice, pentru partea de nord-vest a României precum şi pentru comunităţile greco-catolice din estul Ungariei de astăzi. În acest vast teritoriu ecleziastic, a doua Episcopie unită românească, avea să-şi formeze începând cu anul 1792, pentru început într-un Seminar minor, iar mai apoi, din 1914, într-un Seminar major, elita intelectuală preoţească, care a adus un aport esenţial la progresul comunităţile româneşti şi rutene din acest areal. (...)
Prezenta lucrare are la bază informaţii din sursele edite bisericeşti (şematisme şi anuare greco-catolice şi romano-catolice) coroborate cu informaţii inedite din fondurile arhivistice, precum şi din bibliografia specifică subiectului. În cercetarea şi prelucrarea materialului, datorită complexităţii şi a volumului mare de muncă, acesta a fost împărţit în trei părţi distincte (1792–1850, 1851–1900, 1900–1948), fiind format din două capitole: „I. Cronologia anilor şcolari (1792–1948)” şi „II. Biografiile studenţilor teologi (1792–1948)”. În întocmirea primei părţi, cea denumită „Cronologia anilor şcolari” informaţiile culese din şematisme au fost completate cu cele din fondurile arhivistice. Chiar dacă există lipsuri în privinţa anilor şcolari, lucrarea prezintă o imagine cât mai aproape de realitate a frecvenţei studenţilor în institutele teologice din ţară şi străinătate. În întocmirea părţii a doua, cea mai complexă şi importantă din punctul nostru de vedere, pentru că este vorba de biografiile celor 1157 de studenţi teologi greco-catolici, informaţiile culese din sursele arhivistice au fost completate cu cele din bibliografie, întregul material fiind ordonat alfabetic, pentru a facilita găsirea fiecărei persoane. (din „Introducere”)
Seminarul Tinerimii Române Unite din Oradea - O istorie a Seminarului leopoldin și a formării clerului greco-catolic (1741-1948) – este o lucrare eveniment – apare la aniversarea a 230 de ani de la înființarea „Seminarului greco-catolic din Oradea”.
Lucrarea integrală cuprinde trei volume și reprezintă o veritabilă mărturie documentară despre istoria acestui institut de educație umană și spirituală care a jalonat parcursul formativ teologic, social și cultural al românilor din nord-vestul României. Aici, la Oradea, în „Seminarul domestic și al studenților teologi” au învățat și s-au format copiii românilor din părțile Crișanei, Sătmarului, Sălajului, și Maramureșului; aici au petrecut ani buni acești copii de țărani, dornici de cunoaștere și de transformări interioare, pentru ca la rândul lor să dăruiască și să restituie binele primit altor suflete dornice de luminare și de mântuire. (Virgil Bercea)
„The frontiers of the Roman Empire, over 5000 km long, stretch from the Atlantic coast of Scotland, along the Rhine and the Danube, also enclose the Banat region and Transylvania, then going down along the Oriental Carpathians to the Black Sea; from the southern coast of the Black Sea they continue towards the Near East until the Red Sea; then, in North Africa, they line the edge of the Sahara desert until the Atlantic coast of Morocco. Over this entire area, visible traces of fortifications, roads and settlements are still preserved, but numerous monuments still lay hidden underneath the earth. Despite the fact that the Roman frontiers crossed regions with different relief and climate, they constitute a whole in that they were designed to protect Roman territories. The research of these monuments and the preservation policy regarding them was and is unequal in the various presentday states on whose territory traces of the Roman frontier are to be found. Consequently, in the ‘80s of the 20th century, the idea of globally protecting the Roman frontiers, viewed as a unitary monument, was met. In 1987, Hadrian’s Wall in United Kingdom was declared a UNESCO monument. It was followed in 2005 by the German-Raetian sector, on which occasion the UNESCO committee decided to set up the ‘Frontiers of the Roman Empire’ site. (...)
This project through its complexity generated an interdisciplinary approach of the proposed subject stimulating such future attempts in the archaeological research field. By using the latest technical methods of non-destructive investigation the project did not damage the stratigraphy of the archaeological site obtaining instead a high amount of data otherwise time consuming judging from the archaeological excavations perspective contributing also to the preservation of the cultural heritage.” - Introduction