„Evenimentele istorice se consemnează de-a lungul timpului şi sunt o comoară pentru toţi cei care nu au fost prezenţi, însă doresc să cunoască trecutul pentru ca el să nu rămână uitat în negura timpului. Asemenea oricărui tezaur Arhivele devin importante şi încep să joace un rol special atunci când sunt studiate, sunt scoase la lumină şi puse la dispoziţia cititorului. Cine ar fi putut spune că cei care au jucat un rol atât de important în martiriul episcopilor, preoţilor şi credincioşilor greco-catolici vor putea deveni o sursă de documentare esenţială în descoperirea evenimentelor care au avut loc într-o perioadă relativ recentă însă deosebit de tulbure? Evocarea figurii episcopului martir Ioan Bălan în paginile acestei cărţi reprezintă un act de aducere aminte cu recunoştinţă a istoriei recente a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică şi a mărturiei sale de credință şi fidelitate faţă de Cristos, Bunul Păstor şi Capul Bisericii“. (Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj)

„În conștiinţa multor români, dimineaţa zilei de 8 mai 1999 a trecut neobservată.

Atunci, în a doua zi a vizitei sale în România, Papa Ioan Paul al II-lea pășea, întro manieră mai curând discretă, în curtea cimitirului Bellu catolic din București.

Ținuse să se roage la câteva morminte cunoscute până atunci mai curând evlaviei populare. Trei dintre episcopii Bisericii Greco-Catolice – desfiinţată în 1948 și supusă la o lungă persecuţie, până la sfârșitul lui 1989 –, fuseseră înmormântaţi acolo în perioada comunistă.

Primul dintre cei trei, Vasile Aftenie (născut în 14 iulie 1899), a fost înhumat pe ascuns de Securitate în după-amiaza zilei de 10 mai 1950. Se sfârșise cu câteva ore mai devreme, în noaptea precedentă, la penitenciarul Văcărești, unde se afla încarcerat, după 25 martie, data când făcuse un grav accident vascular cerebral. După opt luni de anchete dure în subsolurile Ministerului de Interne, deznodământul era de așteptat, chiar și pentru un om de cincizeci de ani, cu o sănătate bună, așa cum era episcopul. Aura suferinţei lui a însoţit ulterior mărturia Bisericii clandestine, fiind în același timp un semn pentru toţi că martiriul pentru credinţă și recunoașterea lui publică nu se prea întâlnesc simultan în istorie. Întrun târziu, după o lungă și anevoioasă documentare arhivistică, i-a fost atestat martiriul în favoarea Bisericii Greco-Catolice. Episcopul Aftenie a putut intra oficial în panteonul sfinţilor, în 2 iunie 2019. A fost beatificat împreună cu ceilalţi șase episcopi greco-catolici de Papa Francisc însuși, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.” (din „Prefață”)

„Cartea de faţă este sprijinită pe monografia cercetărilor din aşezarea medievală timpurie de la Lazuri–Lubi tag, dar în forma sa finală susţine o dezbatere a problematicii perioadei în legătură cu întreg spaţiul nord-vestic al României. Desigur, a fost inevitabilă introducerea în discuţie a informaţiilor cunoscute din teritoriile învecinate sau mai îndepărtate, întregul bazin al Tisei superioare şi Transilvania în primul rând, apoi din restul bazinului carpatic, ca şi din regiunile extracarpatice ale României. Este de adăugat precizarea că prin locuire a fost înţeleasă totalitatea manifestărilor habitatului uman depistabile pe cale arheologică în teritoriul studiat, inclusiv mai puţinele descoperiri funerare, deşi acestea nu au fost sistematic tratate şi la modul detaliat.

Cercetarea arheologică a sitului de la Lazuri nu ar fi fost posibilă în condiţii bune fără contribuția unor generații succesive de studenţi de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, astăzi unii dintre ei arheologi la instituţii de specialitate şi cărora le datorez cele mai sincere mulţumiri.” din Cuvânt înainte

 

CUPRINS


Cuvânt înainte

I. INTRODUCERE
I.1. Despre metodă, limitele cronologice şi delimitarea teritoriului studiat
I.2. Date generale despre geografia zonei
I.3. Evoluţia cercetărilor arheologice

II. VESTIGII DIN SEC. V ŞI PRIMELE DOUĂ TREIMI ALE SECOLULUI VI
II.1. Unele observaţii
II.2. Barbaricum-ul din nord-vestul României la sfârşitul epocii romane imperiale şi în perioada de început a epocii migraţiilor
II.2.1. Etapa finală a epocii romane imperiale târzii (C3)
II.2.2. Perioada finală a sec. IV şi cea de început a sec. V (etapele C3/D1 sau D1)
II.3. Primele două treimi ale sec. V (etapele D2 şi D2/3)
II.3.1. Aşezări
II.3.2. Descoperiri funerare
II.3.3. Tezaure şi descoperiri izolate (fără context cunoscut)
II.4. Ultima treime a sec. V (etapa D3) şi primele două treimi ale sec. VI
II.4.1. Aşezări şi locuinţe
II.4.1.1. Observaţii generale
II.4.1.2. Inventarul: pieptenii de os
II.4.1.3. Inventarul: ceramica
II.4.2. Descoperiri funerare
II.5. Concluzii
II.5.1. Observaţii generale cu privire la cronologia vestigiilor
II.5.2. Repere pentru o examinare a evoluţiei habitatului
II.5.3. Populaţia ca „grupuri etnice” (gentes)

III. TERITORIUL NORD-VESTIC AL ROMÂNIEI ŞI KHAGANATUL AVAR ÎN PERIOADA SA DE ÎNCEPUT (EPOCA AVARĂ TIMPURIE)
III.1. Câteva precizări
III.2. Descoperiri avare timpurii (568–630)
III.3. Concluzii

IV. CEI MAI VECHI SLAVI ÎN SPAŢIUL NORD-VESTIC AL ROMÂNIEI (ORIZONTUL LAZURI-PIŞCOLT)
IV.1. Câteva precizări
IV.2. Slavii timpurii în cercetarea arheologică (repere)
IV.3. Slavii timpurii în cercetarea arheologică românească
IV.4. Aşezări şi locuinţe
IV.4.1. Evoluţia cercetărilor de teren
IV.4.2. Locuirea (aşezările) în relaţie cu mediul geografic
IV.4.3. Aşezările: dimensiuni şi structura internă
IV.4.4. Tipuri de locuinţe şi variante de construcţie
IV.4.5. Locuinţele: suprafaţă, adâncime, orientare şi poziţia intrării
IV.4.6. Instalaţii pentru foc în interiorul locuinţelor
IV.4.6.1. Precedente ale cuptoarelor din sec. VI–VII în regiunea Tisei superioare
IV.4.6.2. Cuptoarele de lut: relaţii cronologice şi culturale
IV.4.6.3. Cuptoarele de piatră: relaţii cronologice şi culturale
IV.4.6.4. Instalaţii pentru foc: concluzii
IV.4.7. Alte amenajări în interiorul locuinţelor
IV.4.8. Construcţii cu rol economic sau mixt, alte amenajări gospodăreşti în interiorul aşezărilor
IV.5. Descoperiri funerare (cimitire cu morminte plane de incineraţie)
IV.5.1. Amplasare, topografia internă
IV.5.2. Gropile mormintelor
IV.5.3. Detalii ale ritualului funerar şi inventarul
IV.5.4. Observaţii antropologice
IV.5.5. Concluzii
IV.6. Inventarul
IV.6.1. Ceramica: vasele lucrate cu mâna
IV.6.1.1. Caracteristicile pastei ceramice şi aspecte tehnologice
IV.6.1.2. Vasele întregi: forme şi tipuri (analiză morfologică)
IV.6.1.3. Vasele întregi: analogii şi datări propuse
IV.6.1.4. Părţile superioare ale vaselor (analiză morfologică)
IV.6.1.5. Fundurile vaselor (analiză morfologică)
IV.6.1.6. Decorul
IV.6.2. Ceramica: vase modelate la roata înceată
IV.6.2.1. Lansarea producţiei ceramicii modelate la roata înceată în mediul slav timpuriu
IV.6.3. Ceramica: vase modelate la roata rapidă
IV.6.4. Despre poziţia vaselor în locuinţe, reprezentare cantitativă şi funcţionalitatea lor
IV.6.5. Platourile de lut
IV.6.6. Vălătuci şi „pâinişoare” din lut ars
IV.6.7. Alte obiecte de lut în legătură cu cuptoarele
IV.6.8. Podoabe şi accesorii vestimentare
IV.6.8.1. Brăţară
IV.6.8.2. Catarame
IV.6.9. Unelte şi alte obiecte de uz cotidian
IV.6.9.1. Fusaiole
IV.6.9.2. Greutăţi pentru războiul de ţesut vertical
IV.6.9.3. Greutăţi pentru plasă (?)
IV.6.9.4. Pietre pentru ascuţit (cute)
IV.6.9.5. Râşniţe manuale rotative şi alte obiecte din piatră
IV.6.9.6. Amnare
IV.6.9.7. Obiecte în legătură cu practicarea unor activităţi metalurgice
IV.6.9.8. Piepteni de os (corn)
IV.6.10. Obiecte cu utilitate neclară
IV.7. Cronologie
IV.7.1. Cronologie relativă
IV.7.1.1. Concluzii
IV.7.2. Cronologie absolută
IV.8. Credinţe şi practici magico-religioase
IV.8.1. „Pâinişoarele” de lut
IV.8.2. Ritual în legătură cu abandonul locuinţei (?)
IV.9. Structuri depistabile ale vieţii economice
IV.9.1. Cultivarea plantelor
IV.9.2. Creşterea animalelor
IV.9.3. Meşteşuguri
IV.10. Concluzii

V. Catalog Anexe/Appendices

Bibliografie/References

Abridged version

List of Plates and Appendices

Planşe/Plates

„A rămas destul de puţin cunoscută evoluţia locuirii medievale timpurii din partea românească a Banatului, cu presupuse schimbări intervenite în decursul vremii, alături de eventuale tendinţe și aspecte specifice. În lipsa altor surse la îndemână, fără îndoială că noi contribuţii sunt de așteptat din partea arheologiei. În ultimele trei decenii, rolul decisiv a revenit săpăturilor preventive, într-o măsură sau alta fiind investigate și în acest spaţiu noi situri, din păcate cu rezultate doar semnalate, cazul celor mai multe dintre ele. Cel de la Giarmata–Baraj a fost identificat în anul 2011 pe traseul Autostrăzii Timișoara–Lugoj, urmând la scurt timp cercetarea arheologică preventivă, susţinută de un colectiv al Institutului de Arheologie și Istoria Artei al Academiei Române din Cluj-Napoca.” (din „Cuvânt-înainte”)

„Autorul, de formație cleric, tinde să subsumeze caracterul național al artei religioase românești din Transilvania și din Principate caracterului universal al artei bisericești răsăritene, ceea ce, până la un punct, este perfect sustenabil. Remarcăm concluziile pertinente ale autorului, rezultate de pe urma unor analize și studii teoretice din bibliografia universală și românească, dar și ca rezultat al propriilor cercetări de teren. Adesea, aspecte rămase în suspensie sau neobservate de predecesori ajung să fie relevate pentru prima oară în această lucrare. În cadrul studiilor de caz, se emit pentru prima oară anumite ipoteze, se fac încadrări corecte, se îndreaptă anumite opinii mai vechi rămase fără suport. Remarcăm sobrietatea stilului lucrării, caracterul ei științific, bazat pe elemente de teologie, de arhitectură, de pictură, de istoria artelor, de istorie generală, fără divagații de prisos și fără aspecte sentimentale sau limbaj metaforic- artistic, care ar fi fost nepotrivite și ar fi impietat asupra valorii excursului. În finalul lucrării, autorul – ca mărturie că stăpânește de o manieră exemplară subiectul studiat – trasează și direcții de cercetare pentru viitor, prefigurând noi rezultate necesare pentru înțelegerea mai profundă a temei iconostasului transilvănean.” - Ioan Aurel Pop