„Adam Michnik, cunoscutul disident polonez, scria următoarele: „ca să înțelegi istoria Poloniei trebuie să crezi în miracole. Gândiți-vă la următoarea situație: dacă în 1984 ați fi spus că peste cinci ani Polonia o să-și recapete libertatea și indepedența, cu certitudine că asta echivala cu a admite miracolele. Națiunea poloneză catolică și cu frica lui Dumnezeu nu avea totuși prea mare încredere în acest miracol. La urma urmelor, care dintre noi, cei care lucram pe vremea aceea la „Gazeta Wyborcza”, își imagina pe vremea aceea că foarte curând vom ajunge să lucrăm pentru un cotidian important, respectat atât în Polonia, cât și în întreaga lume?” Așezată între Germania și Uniunea Sovietică, două puteri cu declarate intenţii revizioniste faţă de frontierele sale – recunoscute internaţional în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris (1919–1920) – Polonia a dezvoltat între 1918–1935 sub conducerea atentă şi autoritară a mareşalului Józef Piłsudski, și ulterior, a președintelui Ignacy Mościcki, o politică externă de sine stătătoare. În cursul secolului al XIX-lea, odată cu maturizarea şi afirmarea conştiinţei naţionale, prin intermediul culturii şi al Bisericii romano-catolice, polonezii şi-au manifestat intenţiile şi au acţionat pentru refacerea statului declanşând o serie de insurecţii (1863–1864) şi revolte reprimate în mod foarte sângeros de către trupele ruse.” - (din Introducere)
„Membrii familiei Flondor au fost direct legați prin viața, activitățile și rolurile politice și sociale pe care și le‑au asumat la un moment dat de evoluția Bucovinei. Din aceste considerente, am optat pentru prezentarea contextuală a personalităților aparținătoare familiei Flondor, în detrimentul dezvoltării exhaustive a vieții acesteia. Acest tip de abordare reprezintă de fapt cheia prezentei lucrări.
Familia Flondor reprezintă una dintre cele mai importante familii românești din Bucovinei Istorice. Flondorii și‑au pus o amprentă incontestabilă și inconfundabilă asupra spațiului public, social, cultural și administrativ din Bucovina, Iancu cavaler de Flondor având un rol deosebit în Unirea Bucovinei cu Regatul Român, Tudor fiind un apreciat compozitor1, Șerban un politician rasat, baronul Nicolae (Nicu Flondor) deputat și primar al municipiului Cernăuți în trei rânduri2, iar Gheorghe ultimul rezident regal al ținutului Suceava3. Strâns legat de destinul Bucovinei, destinul Flondorilor a fost și el unul puternic marcat de evoluția evenimentelor politice care au definit, configurat și determinat evoluția provinciei în ansamblul ei.” din Introducere
„O serie de lucrări recente privind istoria Europei de Est au căutat să recupereze agendele şi acţiunile comunităţilor sau ale persoanelor care s-au opus sau au respins tendinţele naţionalizării în perioada de dinainte de primul război mondial. Reinterpretarea istoriei habsburgice datorată lui Pieter Judson este, probabil, cea mai ambiţioasă încercare de a arăta cum un imperiu est-european a rezistat mult mai bine în faţa naţionalismului decât s-a crezut în general1. Cazul Imperiului rus pare mai puţin ambiguu în această privinţă, în special în ultimele decenii ale domniei Romanovilor, când proiectele şi încercările de naţionalizare pe scară largă au fost articulate şi realizate atât de demnitarii imperiali, cât şi de activiştii naţionalişti, în special în anumite regiuni din cadrul periferiilor occidentale ale imperiului2, locuite de o populaţie slavă de est (ucraineni şi bieloruşi) şi puternic contestate de proiectele naţionale rus şi polonez3. Statul Romanovilor a prezentat trăsături incontestabile ale unui „imperiu naţionalizant”, care „a produs spaţii de luptă şi concurenţă între naţionalismul rus şi proiectele alternative de consolidare naţională la periferiile imperiale”4. Cu toate acestea, nu toate provinciile ruseşti au fost afectate în aceeaşi măsură de această tendinţă crescândă spre mobilizare etnică. Basarabia a fost extrem de lentă în a reacţiona la diversele încercări de implicare a populaţiei sale predominant ţărăneşti în proiectele concurente de construire a naţiunii. Discursurile externe generate de Imperiul rus şi de proiectul de construire a naţiunii române au dat naştere unei concurenţe simbolice foarte active, care s-a manifestat în sfera politică şi ideologică, dar nu a avut vreun impact sesizabil asupra locuitorilor din regiune.” (din Introducere)