-

-

„La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, ţara noastră avea să intre în sfera de influență a U.R.S.S. Încă din timpul războiului Stalin afirma, şi dădea de înţeles aliaţilor, că acest război va fi altfel şi că imperiul sovietic îşi va impune propriul său sistem, până acolo unde va ajunge armata sa. Cu toate că Iuliu Maniu şi ceilalţi lideri ai partidelor istorice au sperat, până în ultimul moment, în ajutorul S.U.A., Angliei şi Franţei, acest lucru nu s-a întâmplat, Europa fiind împărţită în sfere influenţă. Din păcate, ţara noastră a căzut în sfera de influenţă a imperiului sovietic, condus de către dictatorul Stalin, care a reuşit să-şi impună regimul şi în România, până în anul 1947, cu ajutorul Partidului Comunist din România, un partid minuscul ce nu avea decât aproximativ 1000 de membri la 23 august 1944.” (din „Studiu introductiv”)

Deschidem în istoria Dobrogei veacurilor XV -XIX o temă nouă, mai puţin cunoscută, aceea a evoluţiei fortificaţiilor otomane. Analiza problematicii localizării cetăţilor şi fortificaţiilor realizate de otomani pe teritoriul Dobrogei ne-a permis, în ultimii ani, o amplă documentare, având ca principal obiectiv aprofundarea bibliografiei, cercetarea arheologică, studierea şi interpretarea izvoarelor istorice, incluzând şi surse cartografice. Astfel, prin proiectul Cartografia cetăţilor medievale dispărute, am valorificat într‑un întreg datele obţinute, pe parcursul mai multor decenii, în urma cercetărilor arheologice, a izvoarelor istorice descoperite recent şi a celor în care sunt descrise sau apar informaţii despre cetăţile şi fortificaţiile otomane din Dobrogea. Descoperirea unor planuri şi prospecte, aflate în arhivele de la Kiev şi Moscova, permite o analiză amplă a trecutului cetăţilor otomane situate de-a lungul frontierei dunărene, istoricii şi nu numai având acum la îndemână surse care arată, printre altele, mult mai clar evoluţia fortificaţiilor otomane de la Hârşova, Măcin, Isaccea, Tulcea, Babadag, Constanţa şi Mangalia. Pe parcursul derulării proiectului, am apelat la tehnicile moderne utilizate în cartografie, prin folosirea intensă a investigaţiilor non-invazive, care implică fotografii aeriene, prospecţiuni geomagnetice, georadar, rezistivitate electrică sau studiul imaginilor satelitare. (din „Introducere”)

„În colecțiile Muzeului de Istorie Națională din București se află un obiect neobișnuit (nr. inv. 121.543). Este vorba despre toarta unui vas pentru depozitare având o ștampilă cu cartușul lui Ramses al II-lea, unul dintre rarele exemplare cunoscute în afara Egiptului. Piesa a aparținut colecției private a inginerului Ion Mititelu și a fost donată Institutului de Arheologie din București. Ulterior a fost transferată, în anul 1976 la Muzeul Național de Istorie din București și inclusă într-o colecție mai mare care cuprinde 163 de tampile de amfore. Locul inițial de descoperire al acestei piese este necunoscut.” (Abstract for AN EGYPTIAN JAR STAMPED WITH THE CARTOUCHE OF RAMSES II IN BUCHAREST, Vasilica Lungu)

Pentru lucrarea de față, ce se dorește a fi un adevărat album de artă, este potrivită o prefață pentru însăși cauza picturii, care oricât de grăitoare ar fi ca înfățișare, adâncită în tot ce s-a străduit pictorul să cuprindă în ea, trebuie să urmărească o descriere profundă a mesajului Hristologic. În ansamblul acestei munci se are în vedere analiza structurii corporale a celor înfățișați predominând însă atenția asupra feței lor, punându-se fizionomia acestora în lumina unor dimensiuni ce le depășesc pe cele deslușite prin litera bisericească și care pătrund mai lesne în înțelegerea privitorului. Frumosul trebuie să stăpânească spre a aduce înălțarea sufletească trebuitoare celor ce apelează la ea și se adaugă reprezentărilor propriu-zise spre înveșnicire. Astfel, se impun în conștiința fiecăruia dintre noi personalitățile care au căutat să împodobească mereu viața creștinească, îndemnând la urmarea ostenelilor lor pe calea mântuirii. Psalmistul descrie admirativ o împlinire măreață: „Domnul a împărățit, întru podoabă S-a îmbrăcat” (Psalm 92, 1). Drept aceasta, numită și „Casa Domnului”, se împodobește după cuviință spre adeverirea vredniciei celor care o alcătuiesc pentru slava lui Dumnezeu și mântuirea lor. De fapt rugăciunea de încheiere a Sfintei Liturghii ca mulțumire din partea tuturor se îndreaptă spre Părintele luminilor prin cuvintele: „Plinirea Bisericii Tale o păzește; sfințește pe cei ce iubesc podoaba casei Tale. Tu pe aceștia îi preamărește cu dumnezeiască puterea Ta”, adică pentru fiecare strălucește o lumină sfântă spre călăuzire la frumusețea cea adevărată care oglindește însuși cadrul în care cei aleși sunt așezați. Dintre cei ce iubesc sublimul spre care tinde omul, frumusețea hainei picturale a atras îndeosebi pe cei înzestrați cu dar și stăruință în dobândirea cunoștințelor și îndemnării de a o pune în lucrare. În acest înțeles este de menționat că, odată cu sfințirea construcției Noii Catedrale arădene, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dat îndemnul de a purcede îndată și la plinirea operei iconografice, întărind elanul clerului și credincioșilor de a-și vedea desăvârșită osteneala, însuși recomandând pe cel care ar putea răspunde pe deplin înaltului scop. Și într-adevăr alegerea a fost pe măsura cerinței, angajând pe lucrător la o multiplă lucrare și în alte sfinte locașuri din cetate sau eparhie spre împodobire după modelul Catedralei, de pildă paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion Felea” și biserica „Nașterea Domnului”, Micălaca Veche II, ambele din Arad. (din „Introducere”)