„Atât în Transilvania cât și în întregul spațiu al Europei central sud estice, în Evul Mediu timpuriu au avut loc o serie de evenimente militare ce au generat transformări majore în respectivele teritorii la nivelul relațiilor interetnice, politice, sociale și culturale care au marcat evoluția istorică ulterioară a respectivelor spații geografice.
Cu toate acestea cercetarea Evului Mediu timpuriu din spațiul transilvănean, a intrat într-un con de umbră, mai ales după anul 1990. Diversele probleme arheologico istorice ridicate de studierea Evului Mediu timpuriu din Depresiunea Transilvaniei, sunt departe de fi rezolvate. Încă persistă în istoriografia românească, interpretări eronate ale fenomenului politic, cultural şi istoric din acea perioadă. De asemenea se resimte lipsa unei cronologii racordate la periodizările operate pe plan european. Sunt foarte multe deficiențe referitoare la interpretarea obiectivă a descoperirilor din secolele VII-X, din Transilvania, din punct de vedere etno-cultural. Toate aceste carențe reduc posibilitatea creionării în termeni moderni, credibili, a statutului militar, social și politic al Transilvaniei în ultimele secolele ale primului mileniu creștin.
După K. Horedt și M. Rusu, trecuți în lumea umbrelor, ambii cu procopări majore în cercetarea Evului Mediu timpuriu transilvănean, specialiști dedicați studierii istoriei Transilvaniei din a doua jumătate a mileniului I. d. H. din Transilvania, sunt tot mai puțini, ca de altfel și şantierele arheologice sistematice pentru cercetarea acestei perioade. Cauzele pentru această situație sunt numeroase, toate găsindu-și rădăcinile în inexistența unor programe universitare aprofundate care să vizeze studiul Evului Mediu timpuriu din Transilvania.
După anul 1990 și până în prezent s-au scris o serie de Istorii a Transilvaniei, toate bazate sau mai corect spus folosind datele din istoriile scrie în anii 60 ai secolului XX. Istoriografia europeană ce vizează cercetarea celei de-a doua jumătăți a primului mileniu creștin a evoluat foarte mult, evoluție care din păcate cu foarte mici excepții nu se regăsește în istoriografia românească.” Dr. Călin Cosma, Institutul de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca în Cuvânt Înainte
Lucrarea de faţă, intitulată „Seminarul Tinerimii Române Unite din Oradea. Studenţi Teologi (1792–1948)” prezintă 1157 de biografii a studenţilor teologi, roade ale formării Bisericii Catolice, pentru partea de nord-vest a României precum şi pentru comunităţile greco-catolice din estul Ungariei de astăzi. În acest vast teritoriu ecleziastic, a doua Episcopie unită românească, avea să-şi formeze începând cu anul 1792, pentru început într-un Seminar minor, iar mai apoi, din 1914, într-un Seminar major, elita intelectuală preoţească, care a adus un aport esenţial la progresul comunităţile româneşti şi rutene din acest areal. (...)
Prezenta lucrare are la bază informaţii din sursele edite bisericeşti (şematisme şi anuare greco-catolice şi romano-catolice) coroborate cu informaţii inedite din fondurile arhivistice, precum şi din bibliografia specifică subiectului. În cercetarea şi prelucrarea materialului, datorită complexităţii şi a volumului mare de muncă, acesta a fost împărţit în trei părţi distincte (1792–1850, 1851–1900, 1900–1948), fiind format din două capitole: „I. Cronologia anilor şcolari (1792–1948)” şi „II. Biografiile studenţilor teologi (1792–1948)”. În întocmirea primei părţi, cea denumită „Cronologia anilor şcolari” informaţiile culese din şematisme au fost completate cu cele din fondurile arhivistice. Chiar dacă există lipsuri în privinţa anilor şcolari, lucrarea prezintă o imagine cât mai aproape de realitate a frecvenţei studenţilor în institutele teologice din ţară şi străinătate. În întocmirea părţii a doua, cea mai complexă şi importantă din punctul nostru de vedere, pentru că este vorba de biografiile celor 1157 de studenţi teologi greco-catolici, informaţiile culese din sursele arhivistice au fost completate cu cele din bibliografie, întregul material fiind ordonat alfabetic, pentru a facilita găsirea fiecărei persoane. (din „Introducere”)
Seminarul Tinerimii Române Unite din Oradea - O istorie a Seminarului leopoldin și a formării clerului greco-catolic (1741-1948) – este o lucrare eveniment – apare la aniversarea a 230 de ani de la înființarea „Seminarului greco-catolic din Oradea”.
Lucrarea integrală cuprinde trei volume și reprezintă o veritabilă mărturie documentară despre istoria acestui institut de educație umană și spirituală care a jalonat parcursul formativ teologic, social și cultural al românilor din nord-vestul României. Aici, la Oradea, în „Seminarul domestic și al studenților teologi” au învățat și s-au format copiii românilor din părțile Crișanei, Sătmarului, Sălajului, și Maramureșului; aici au petrecut ani buni acești copii de țărani, dornici de cunoaștere și de transformări interioare, pentru ca la rândul lor să dăruiască și să restituie binele primit altor suflete dornice de luminare și de mântuire. (Virgil Bercea)