Instaurarea comunismului după 6 martie 1945 și apoi sovietizarea și comunizarea țării au dus la generalizarea și menținerea terorii și, în mod dramatic pentru uniți, la interzicerea Bisericii Greco‑Catolice prin Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948 impus de comuniști la ordinul lui Stalin, după modelul Ucrainei care a avut aceeași soartă cu doi ani înainte; or, tocmai abuzurile regimului au dat un sens particular rezistenței greco‑catolicilor din țară și din exil în raport cu sistemul totalitar.
De fapt, trebuie spus de la început că întregul cler greco‑catolic a avut de fiecare dată un singur deziderat, acela de a lupta pentru Biserica în Suferință și de a pleda pentru repunerea ei în drepturi, iar episcopii martiri au murit pentru a‑și apăra credința și Biserica, însă cererea de restituire a drepturilor Bisericii Greco‑Catolice a însemnat inclusiv contestarea legislației comuniste prin care s‑a decis interzicerea Bisericii Unite (și nu desființarea, întrucât canonic ea a continuat să existe), reclamarea încălcării libertăților confesionale și opoziția față de prigoana declanșată de instituțiile regimului comunist, ceea ce semnifică faptul că a fost contestat implicit regimul, metodele, instrumentele și instituțiile ororii „roșii”. Episcopul Ioan Suciu, administrator apostolic al Arhidiecezei de Alba‑Iulia și Făgăraș, a respins regimul instalat fraudulos, încă din aprilie 1948, printr‑un discurs virulent împotriva „adevărului” oficial, printr‑o ripostă din august același an la adresa „organelor reprezentative ale forței statului”, printr‑o predică din septembrie în care a criticat Legea Învățământului care suprima școlile confesionale; la toate acestea adăugându‑se ultima scrisoare, din 18 octombrie 1948, adresată Nunțiului Apostolic din România, în care a vorbit despre „persecuția violentă și generală” a organelor administrative ale Statului, a Siguranței Generale și a Partidului Comunist. (din „Introducere”)
Lucrarea de faţă, intitulată „Seminarul Tinerimii Române Unite din Oradea. Studenţi Teologi (1792–1948)” prezintă 1157 de biografii a studenţilor teologi, roade ale formării Bisericii Catolice, pentru partea de nord-vest a României precum şi pentru comunităţile greco-catolice din estul Ungariei de astăzi. În acest vast teritoriu ecleziastic, a doua Episcopie unită românească, avea să-şi formeze începând cu anul 1792, pentru început într-un Seminar minor, iar mai apoi, din 1914, într-un Seminar major, elita intelectuală preoţească, care a adus un aport esenţial la progresul comunităţile româneşti şi rutene din acest areal. (...)
Prezenta lucrare are la bază informaţii din sursele edite bisericeşti (şematisme şi anuare greco-catolice şi romano-catolice) coroborate cu informaţii inedite din fondurile arhivistice, precum şi din bibliografia specifică subiectului. În cercetarea şi prelucrarea materialului, datorită complexităţii şi a volumului mare de muncă, acesta a fost împărţit în trei părţi distincte (1792–1850, 1851–1900, 1900–1948), fiind format din două capitole: „I. Cronologia anilor şcolari (1792–1948)” şi „II. Biografiile studenţilor teologi (1792–1948)”. În întocmirea primei părţi, cea denumită „Cronologia anilor şcolari” informaţiile culese din şematisme au fost completate cu cele din fondurile arhivistice. Chiar dacă există lipsuri în privinţa anilor şcolari, lucrarea prezintă o imagine cât mai aproape de realitate a frecvenţei studenţilor în institutele teologice din ţară şi străinătate. În întocmirea părţii a doua, cea mai complexă şi importantă din punctul nostru de vedere, pentru că este vorba de biografiile celor 1157 de studenţi teologi greco-catolici, informaţiile culese din sursele arhivistice au fost completate cu cele din bibliografie, întregul material fiind ordonat alfabetic, pentru a facilita găsirea fiecărei persoane. (din „Introducere”)
Seminarul Tinerimii Române Unite din Oradea - O istorie a Seminarului leopoldin și a formării clerului greco-catolic (1741-1948) – este o lucrare eveniment – apare la aniversarea a 230 de ani de la înființarea „Seminarului greco-catolic din Oradea”.
Lucrarea integrală cuprinde trei volume și reprezintă o veritabilă mărturie documentară despre istoria acestui institut de educație umană și spirituală care a jalonat parcursul formativ teologic, social și cultural al românilor din nord-vestul României. Aici, la Oradea, în „Seminarul domestic și al studenților teologi” au învățat și s-au format copiii românilor din părțile Crișanei, Sătmarului, Sălajului, și Maramureșului; aici au petrecut ani buni acești copii de țărani, dornici de cunoaștere și de transformări interioare, pentru ca la rândul lor să dăruiască și să restituie binele primit altor suflete dornice de luminare și de mântuire. (Virgil Bercea)