Instaurarea comunismului după 6 martie 1945 și apoi sovietizarea și comunizarea țării au dus la generalizarea și menținerea terorii și, în mod dramatic pentru uniți, la interzicerea Bisericii Greco‑Catolice prin Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948 impus de comuniști la ordinul lui Stalin, după modelul Ucrainei care a avut aceeași soartă cu doi ani înainte; or, tocmai abuzurile regimului au dat un sens particular rezistenței greco‑catolicilor din țară și din exil în raport cu sistemul totalitar.

De fapt, trebuie spus de la început că întregul cler greco‑catolic a avut de fiecare dată un singur deziderat, acela de a lupta pentru Biserica în Suferință și de a pleda pentru repunerea ei în drepturi, iar episcopii martiri au murit pentru a‑și apăra credința și Biserica, însă cererea de restituire a drepturilor Bisericii Greco‑Catolice a însemnat inclusiv contestarea legislației comuniste prin care s‑a decis interzicerea Bisericii Unite (și nu desființarea, întrucât canonic ea a continuat să existe), reclamarea încălcării libertăților confesionale și opoziția față de prigoana declanșată de instituțiile regimului comunist, ceea ce semnifică faptul că a fost contestat implicit regimul, metodele, instrumentele și instituțiile ororii „roșii”. Episcopul Ioan Suciu, administrator apostolic al Arhidiecezei de Alba‑Iulia și Făgăraș, a respins regimul instalat fraudulos, încă din aprilie 1948, printr‑un discurs virulent împotriva „adevărului” oficial, printr‑o ripostă din august același an la adresa „organelor reprezentative ale forței statului”, printr‑o predică din septembrie în care a criticat Legea Învățământului care suprima școlile confesionale; la toate acestea adăugându‑se ultima scrisoare, din 18 octombrie 1948, adresată Nunțiului Apostolic din România, în care a vorbit despre „persecuția violentă și generală” a organelor administrative ale Statului, a Siguranței Generale și a Partidului Comunist. (din „Introducere”)

„Ce second supplément des Inscriptiones Daciae Romanae représente, tout comme le premier, une préparation à la publication des fascicules du quatrième volume des IDR, contenant les inscriptions de Dacie Porolissensis. Il comprend la grande majorité des estampilles sur briques et tuiles du Musée National d’Histoire de Transylvanie de Cluj-Napoca. Malheureusement, pour des raisons techniques, nous n’avons pas eu accès aux pièces prêtées en 1971 au Musée National d’Histoire de Roumanie de Bucarest, lors de la constitution de celui-ci1. Au fil de plusieurs années Mme Viorica Rusu Bolindeț avait apporté dans le dépôt du musée des dizaines de tuiles estampillées du prétoire du consulaire d’Apulum, mais on n’a pas pu agréer aucune solution afin de citer son manuscrit. Du point de vue scientifique la perte n’est pas grande, car il s’agit de types bien connus, publiés dans IDR III/6. En revanche, nous remercions chaleureusement Mme Adriana Isac pour nous avoir permis d’utiliser toutes les pièces provenant du camp de Gilău, dont certaines inédites. Au début de 1997 des tuiles estampillées représentatives ont été envoyées au musée de Zalău en vue d’une exposition illustrant la vie militaire dans le nord de Dacie. Elles n’ont plus été restituées. Afin d’éviter des problèmes administratifs, on les a inclues dans le premier supplément, qui contient les inscriptions sur les briques et les tuiles du musée de Zalău. Le présent volume ne représente pas moins un catalogue du musée de Cluj.” (Prooemium)

-

Autorul, decedat în urmă cu câţiva ani, a fost membru al Academiei Maghiare, şef de sector la Institutul de Istorie al aceleiaşi academii, profesor consultant la câteva universităţi din ţara vecină. La comanda unei edituri engleze, a redactat acest volum. La scurt timp, a fost publicat, în maghiară, iar acum se află în pregătire, a doua ediţie engleză. Este prima sinteză de acest tip, foarte modernă şi extrem de „rece”, din punct de vedere naţional, care se scrie după cel de-al Doilea Război Mondial. Istoriografia românească nu deţine încă o traducere de istorie a regatului medieval maghiar, cu toate că interesul pentru această istorie este superlativ, atât prin implicările din Transilvania, cât şi peste munţi, în Ţara Românească şi Moldova. Traducerea face oficiul de a transfera o întreagă terminologie instituţională care nu are sau are echivalări ambigue şi incorecte. Îngrijitorii de ediţie au produs o introducere biografică şi o apreciere asupra realizării, din punct de vedere al interesului românesc.