Teza lui Lucian Turcu a trasat practic un nou program de cercetare, a soluționat probleme rămase în suspensie din perioada anterioară, altele noi care au apărut în noul context politic și religios de după 1918. A optat pentru o rezolvare a problemelor abordate. A făcut o demonstrație de real profesionalism, de maturitate profesională, cu spirit critic, coroborând informațiile furnizate de la Blaj și de la Roma, într-o reconstrucție istorică ce așează Biserica Română Unită în cadrul societății românești, în evoluția istorică a României. A făcut-o beneficiind de o informație arhivistică copleșitoare, remarcabil gestionată și valorificată, integrată unei bibliografii exemplare pentru o teză de doctorat. Deși stufoasă ca informație, teza de dimensiuni impresionante se citește cu ușurință, fiind redactată într-un stil curgător, antrenant, cu o legătură logică între capitole, cu o foarte bună cunoaștere a problematicii pe care a tratat-o, ceea ce i-a permis să facă numeroase conexiuni, interpretări și încheieri extrem de valoroase. (Prof. univ. dr. Nicolae BOCŞAN)

„Cartea Iuliei Hossu debutează printr-un prim capitol dens teoretic, ce ar putea ține locul unei lucrări de sine stătătoare asupra istoriei problematicii pe care urmează să o elaboreze. Într-un prim subcapitol sunt analizate 1.1. Rudenia – scurt istoric al conceptului, cu referințe aproape numai străine, 1.2. Categoriile rudeniei, 1.3. Terminologia rudeniei, după care autoarea dezbate viziunea evoluționistă a părintelui acestui domeniu al antropologiei, Lewis H. Morgan, cu a sa celebră Sisteme de consangvinitate şi de alianţă în familia umană, din 1870, urmată de analizarea conceptelor lui W.H. R. Rivers, expuse într-o lucrare din 1915. Urmează perspectiva lui K. B. Malinowski cu viziunea funcționalistă și cea a lui Alfred Reginald Radcliffe-Brown, dezvoltată în două subcapitole. Nu în ultimul rând, sunt abordate și viziunile lui Claude Lévi-Strauss și a structuralistului David Schneider, criticul sistemelor clasice și al descendenților acestora.” (Ion Cuceu din Prefață)

„Cititorului, specializat sau nu, i se oferă o carte în care autorul a strâns şi a prezentat într-un mod compact, cu multe amănunte, uneori obositoare, dar necesare pentru arătarea adevărului istoric, tot ce a însemnat activitatea unui despărţământ al Asociaţiunii. Storcând fondurile arhivistice, coroborându-le cu publicaţiile periodice sau lucrările de istorie, am primit din partea autorului o lucrare bogată în informaţii care deschide şi alte posibilităţi de cercetare: istoricul altor despărţăminte ale Asociaţiunii, realizarea unui dicţionar al membrilor, în final, o sinteză complexă despre Asociaţiune, o instituţie care merită în continuare atenţia cercetătorilor.” Eva Mârza

Instaurarea comunismului după 6 martie 1945 și apoi sovietizarea și comunizarea țării au dus la generalizarea și menținerea terorii și, în mod dramatic pentru uniți, la interzicerea Bisericii Greco‑Catolice prin Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948 impus de comuniști la ordinul lui Stalin, după modelul Ucrainei care a avut aceeași soartă cu doi ani înainte; or, tocmai abuzurile regimului au dat un sens particular rezistenței greco‑catolicilor din țară și din exil în raport cu sistemul totalitar.

De fapt, trebuie spus de la început că întregul cler greco‑catolic a avut de fiecare dată un singur deziderat, acela de a lupta pentru Biserica în Suferință și de a pleda pentru repunerea ei în drepturi, iar episcopii martiri au murit pentru a‑și apăra credința și Biserica, însă cererea de restituire a drepturilor Bisericii Greco‑Catolice a însemnat inclusiv contestarea legislației comuniste prin care s‑a decis interzicerea Bisericii Unite (și nu desființarea, întrucât canonic ea a continuat să existe), reclamarea încălcării libertăților confesionale și opoziția față de prigoana declanșată de instituțiile regimului comunist, ceea ce semnifică faptul că a fost contestat implicit regimul, metodele, instrumentele și instituțiile ororii „roșii”. Episcopul Ioan Suciu, administrator apostolic al Arhidiecezei de Alba‑Iulia și Făgăraș, a respins regimul instalat fraudulos, încă din aprilie 1948, printr‑un discurs virulent împotriva „adevărului” oficial, printr‑o ripostă din august același an la adresa „organelor reprezentative ale forței statului”, printr‑o predică din septembrie în care a criticat Legea Învățământului care suprima școlile confesionale; la toate acestea adăugându‑se ultima scrisoare, din 18 octombrie 1948, adresată Nunțiului Apostolic din România, în care a vorbit despre „persecuția violentă și generală” a organelor administrative ale Statului, a Siguranței Generale și a Partidului Comunist. (din „Introducere”)