„Între producțiile de istorie militară veche din ultimii 25 de ani, evoluția globală a politicii și a strategiei în largul și importantul areal de la Dunărea de Jos rămânea până la un moment dat un deziderat destul de îndepărtat. Este exact ceea ce Dr. Valentin Marin, istoric militar bine-cunoscut și de largă apreciere, a împlinit prin lucrarea intitulată «Politică și strategie la Dunărea de Jos în secolele VI a. Chr. – II p. Chr.»

Aceasta reprezintă într-un anume sens o rara avis în peisajul lucrărilor de specialitate de istorie militară veche. De la început trebuie spus că, deși lucrarea se încadrează în categoria a ceea ce este cunoscut în istoriografie sub numele de „istorie militară”, autorul nu își concentrează demersul științific pe analiza și descrierea amănunțită a structurilor acestui domeniu (trupe, personal, armament), așa cum ne-am fi așteptat, ci navighează pe un teren al analizei politicii și strategiei militare în acțiune. Importanța subiectului devine deci și mai evidentă dacă alăturăm cele două noțiuni: politică și strategie. Altfel spus, așa cum am învățat încă de la marii noștri dascăli din Antichitate, strategia militară este un derivat direct și ireductibil al unei politici de stat, un instrument prin care se puneau și se pun și azi în practică, în acțiune, cu mijloace de forță, doctrinele politico-ideologice și chiar economice ale unui stat. […] Lucrarea Dr. Valentin Marin marchează o contribuție notabilă la cunoașterea politicilor strategice ale formațiunilor statale geto-dace și în ultima instanță a statului geto-dac sub conducerea lui Burebista și apoi Decebal în raport cu politica imperiilor emergente: persan, macedonean și roman. De aceea, volumul reușeste să aducă contribuții semnificative la unele teme mult dezbătute în istoriografia românească: trasee ale armatelor în marș, locuri de bătălii, calculul forțelor și mijloacelor angajate reprezintă un aport însemnat la istoriografia militară și în general la istoriografia românească.” (Mihail Zahariade din Cuvânt înainte)

„Lucrarea de faţă reprezintă teza de doctorat, elaborată între anii 2012 şi 2015, finalizată cu susţinerea din data de 15 decembrie 2015, la Universitatea Babeş-Bolyai, în cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie. Textul de atunci a fost revizuit în 2019–2020, cu ocazia înscrierii la concursul organizat de Editura Mega şi, ulterior, cu ocazia publicării. Am făcut mici adăugiri primei variante; de asemenea, bibliografia a fost îmbogăţită cu titluri care au apărut după anul susţinerii, pe care le‑am considerat utile, sau cu alte repere la care nu am avut acces anterior.

Lucrarea este rezultatul unei cercetări ghidate, în principal, de descoperirile din arhiva timişoreană (Sucursala Judeţeană a Arhivelor Naţionale Timiş) şi de bibliografia secundară din bibliotecile universitare din Timişoara şi Cluj-Napoca. În plus, am beneficiat de o bursă de la Institut für Donauschwäbische Geschichte und Landeskunde Tübingen, prilej cu care am studiat numeroase titluri relative la istoria Banatului, care nu se mai găsesc sau sunt mai greu accesibile în România. Mulţumesc mentorului meu de la IdGL Tübingen, domnul Josef Wolf, fără de care povestea Timişoarei caroline poate nu ar fi fost scrisă încă.

De asemenea, sunt recunoscătoare tuturor celor trei îndrumători într‑ale scrierii istoriei (în ordine cronologică, din anii licenţei începând): domnii profesori Călin Timoc, Ovidiu Ghitta şi Rudolf Gräf. Mulţumesc domnului profesor Gräf, pentru că a acceptat să fie coordonatorul acestei teze, că a avut încredere în alegerea temei şi pentru sprijinul acordat de‑a lungul timpului.

Paginile următoare sunt dedicate prietenilor mei de pretutindeni şi familiei mele, în speranţa că vor citi aceste rânduri cu aceeaşi plăcere cu care ele au fost aşternute pe hârtie.” (din „Prefață”)