„Sfârșitul Primului Război Mondial și constituirea României Mari au însemnat conștientizarea de către factorii decizionali și de către populaţie a necesităţii unor schimbări profunde la nivelul instituţiilor statului român. Era important să fie puse în practică nu doar dezideratele prevăzute în modificările constituţionale din 1917 (reforma agrară, votul universal masculin) sau în declaraţiile de Unire ale Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei, dar și alte promisiuni ale guvernanţilor sau rezolvarea unor doleanţe mai vechi ale românilor: autonomie locală, descentralizare administrativă etc. În primii ani postbelici se observă, pe de-o parte, cel puţin la nivel declarativ, disponibilitatea oamenilor politici spre schimbare, iar pe de altă parte, radicalizarea unui curent contestatar și revendicativ, incluzând aici și mișcările de stânga. Era necesară adoptarea unei legislaţii uniforme, care să fie aplicată și înţeleasă la nivelul întregii Românii. Printre priorităţile legislative, de care România și românii aveau nevoie, se aflau: o nouă Constituţie, modificări substanţiale ale legislaţiei electorale și ale funcţionării administraţiei și principalelor instituţii ale statului. Pentru edificarea României Mari era nevoie de un Parlament ales, obiectiv îndeplinit în urma alegerilor din noiembrie 1919, și de guverne care să iniţieze aceste proiecte, dar mai ales să le pună în aplicare. Totodată, ar fi trebuit ca Parlamentul, guvernul, agenţii statului să fie recunoscuţi și acceptaţi de către populaţie și de către majoritatea factorilor politici, iar aceștia să se pună de acord în privinţa direcţiei de dezvoltare și a modului în care ar trebui să arate România. În mai puţin de trei ani au fost organizate trei scrutine electorale. Guvernul Alexandru Vaida-Voevod, rezultat în urma alegerilor din noiembrie 1919 a fost de scurtă durată (noiembrie 1919 – martie 1920), fiind urmat de guvernele Alexandru Averescu (martie 1920 – decembrie 1921), Take Ionescu (decembrie-ianuarie 1922) și Ion I.C. Brătianu (ianuarie 1922 – martie 1926).” (din „Studiu introductiv”)

Prezentul catalog nu este creaţia autorilor. Nu este nici creaţia descoperitorilor, unii dintre ei rămaşi necunoscuţi. Catalogul de faţă reprezintă o colecţie de obiecte care spun povestea creatorilor unei civilizaţii preistorice. Cultura Cucuteni. Depăşind toate realizările anterioare şi contemporane, dezvoltând motive decorative combinate în mesaje iconografice complexe, această cultură ne uimeşte în continuare cu realizările sale artistice de excepţie (Chirica, Boghian 2003, p. 148). Statuetele antropomorfe reprezintă cea mai interesantă categorie de artefacte produse în perioada eneolitică, descoperită până în momentul de faţă. Remarcate încă de la primele cercetări arheologice efectuate de specialişti, statuetele au beneficiat de o publicare şi de o atenţie care le fac notabile în cadrul tuturor rapoartelor arheologice şi monografiilor dedicate.

Realizate cu rafinament, unele dintre ele fiind adevărate opere de artă în ronde-bosse, aceste statuete uimesc prin modalităţile de transpunere a imaginilor antropomorfe. Care a fost scopul acestor reprezentări este o întrebare care suscită foarte multe răspunsuri posibile, precum şi ipoteze de lucru. Un aspect important de remarcat în ceea ce priveşte statuetele antropomorfe este faptul că ele, chiar dacă formal şi tehnologic seamănă, nu formează serii, fiecare exemplar fiind de fapt un unicat. (din „Introducere”)

„Deopotrivă adulat şi invidiat, personaj extrem de incomod pentru autorităţile din anii regimului comunist, Lucian Pintilie a rămas în posteritate pentru importantele lui puneri în scenă şi regie de film, iar subliminal şi prin atitudinile lui civice, pentru ca după 1990 să devină un veritabil activist în direcţia reformării societăţii româneşti, atât de mutilată moral atunci, ca şi acum, de altfel. S-a vorbit suficient în ultima vreme despre creatorul artistic, însă prea puţin despre Omul care a trecut prin viaţă sub numele de Lucian Pintilie, plecat dintre noi de abia patru ani. Asta şi pentru că mai sunt încă mulţi în viaţă din cei care l-au cunoscut îndeaproape, dar poate şi pentru că a devenit personajul principal al propriei cărţi, cu iz exclusiv memorialistic şi un titlu nu neapărat ciudat, cât mai ales sugestiv, Bricabrac, apărută acum aproape două decenii.” - Lucian Nastasă-Kovács