Rezultate căutare pentru 'Daniel Victor S��b��ceag'

Grilă  Listă 

    80,00 LEI

    „La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, ţara noastră avea să intre în sfera de influență a U.R.S.S. Încă din timpul războiului Stalin afirma, şi dădea de înţeles aliaţilor, că acest război va fi altfel şi că imperiul sovietic îşi va impune propriul său sistem, până acolo unde va ajunge armata sa. Cu toate că Iuliu Maniu şi ceilalţi lideri ai partidelor istorice au sperat, până în ultimul moment, în ajutorul S.U.A., Angliei şi Franţei, acest lucru nu s-a întâmplat, Europa fiind împărţită în sfere influenţă. Din păcate, ţara noastră a căzut în sfera de influenţă a imperiului sovietic, condus de către dictatorul Stalin, care a reuşit să-şi impună regimul şi în România, până în anul 1947, cu ajutorul Partidului Comunist din România, un partid minuscul ce nu avea decât aproximativ 1000 de membri la 23 august 1944.” (din „Studiu introductiv”)

    80,00 LEI

    „Despre cetatea medievală și premodernă a Timișoarei nu avem prea multe informații, acestea provenind din izvoare documentare, scrieri istoriografice sau din documente iconografice executate într-o manieră care pune la îndoială veridicitatea reprezentărilor. Informațiile ajunse până la noi sunt legate de evenimente politico-militare sau sunt sumare relatări ale unor călători străini care au vizitat orașul, mai cu seamă în secolul XVII. Izvoarele cartografice vin să completeze paleta de informații, însă planurile sunt de la sfârșitul stăpânirii otomane (începând din ultima treime a secolului XVII). Ele au fost confirmate de săpăturile arheologice, care au oferit informații noi ce contribuie la reconstituirea istoriei cetății.” (din „Cuvânt înainte”)

    Vânzare

    Preț Normal: 60,00 LEI

    Special Price 50,00 LEI

    „Paleoantropologia, parte integrantă a antropologiei, este un domeniu complex de cercetare, care face apel la diverse științe și reprezintă un cadru complex interdisciplinar de studii. Astfel, necesită cunoştinţe de anatomie umană îmbinată cu arheologia, istoria, demografia, etnografia, sociologia și, desigur, cu geografia și geologia. Paleoantropologia are în vedere cercetarea populațiilor vechi și privește biologia și anatomia umană dintr‑o perspectivă istorică. Astfel, dezvoltarea și evoluția organismului uman pot fi înțelese și deslușite în ansamblul lor complex, prin studierea individului ce interacționează cu mediul natural în care se dezvoltă și cu mediul socio-economic. Relația dintre organismul uman, biosferă și antroposferă este una de continuă integrare și adaptare, atât din punct de vedere metabolic și funcțional, cât și socio-economic. În zilele noastre paleoantropologia are nevoie de noi perspective și de o cercetare mai complexă ce implică studiul interdisciplinar, abordând aspect morfologice, biologice, patologice, demografice, istorice, culturale şi sociale, conferind fiecărui grup studiat un caracter unic în procesul său de evoluție și dezvoltare. Studiul morfo-biologic și morfo-funcțional al pieselor scheletice ale fiecărui individ au dus la deslușirea tipologiei individuale și a unor obiceiuri și practici ale populațiilor vechi. Apoi, însumând caracteristicile individuale, s-a reușit caracterizarea tipologică a întregii populații a unei necropole.” (din „Introducere”)

Grilă  Listă