„Volumul Magistri et alumni, amore scribendi. Studia. In honorem professoris Nicolae Felecan este un omagiu adus profesorului băimărean, atât prin evocări, cât și prin studii științifice, elaborate de prieteni, colaboratori, oameni de litere din întreaga lume. Contributorilor care au participat și la publicarea volumului precedent (26) – Confluențe lingvistice și filologice. Omagiu profesorului Nicolae Felecan la împlinirea a 70 de ani –, li s-au alăturat, pentru a celebra, prin mijlocirea cuvântului, cei 75 de ani de viață ai sus-numitului dascăl, și alți filologi din țară și din străinătate. Printre cele 55 de personalități care au onorat invitația de colaborare la prezentul volum, se numără profesori și cercetători străini – Bertie Neethling (Africa de Sud), Ephraim Nissan (Anglia), Milan Harvalík (Cehia), Pierre-Henri Billy, Marcienne Martin, Michel A. Rateau (Franța), Enzo Caffarelli, Alfonso Germani, Alda Rossebastiano (Italia), Leo Loveday, Maho Kitamura (Japonia), Yolanda Guillermina Lopez Franco (Mexic), Sergey Goryaev (Rusia), Emili Casanova (Spania), Tamás Farkas, János N. Fodor (Ungaria) – și români, din majoritatea centrelor universitare și din institutele de cercetare ale Academiei Române: Ion Buzași (Alba Iulia), Ioan Dănilă (Bacău), Teodor Ardelean, Alina Bugheșiu, Daiana Felecan, Oliviu Felecan, Gheorghe Glodeanu, Mihaela Munteanu Siserman, Rodica Țurcanu (Baia Mare), Iulia Barbu-Comaromi, Gh. Chivu, Ioana Costa, Liviu Franga, Mariana Franga, Margareta Manu Magda, Iulia Mărgărit, Adrian Rezeanu, Adriana Stoichițoiu Ichim, Ioana Vintilă-Rădulescu (București), Dumitru Loșonți, G. G. Neamțu, Ștefan Oltean, Ilie Rad, Sabin Siserman (Cluj-Napoca), Teodor Oancă, Silvia Pitiriciu (Craiova), Traian Diaconescu, Daniela Butnaru, Alexandru Gafton, Mihaela Paraschiv (Iași), Ștefan Găitănaru (Pitești), Lazăr Avram (Ploiești), Sigrid Haldenwang (Sibiu), Adina Chirilă, Sergiu Drincu, Vasile Frățilă, Ionel Funeriu, Simona Goicu-Cealmof, Dan Negrescu (Timișoara).” (din „Cuvânt-înainte”)

„Despre cetatea medievală și premodernă a Timișoarei nu avem prea multe informații, acestea provenind din izvoare documentare, scrieri istoriografice sau din documente iconografice executate într-o manieră care pune la îndoială veridicitatea reprezentărilor. Informațiile ajunse până la noi sunt legate de evenimente politico-militare sau sunt sumare relatări ale unor călători străini care au vizitat orașul, mai cu seamă în secolul XVII. Izvoarele cartografice vin să completeze paleta de informații, însă planurile sunt de la sfârșitul stăpânirii otomane (începând din ultima treime a secolului XVII). Ele au fost confirmate de săpăturile arheologice, care au oferit informații noi ce contribuie la reconstituirea istoriei cetății.” (din „Cuvânt înainte”)

A avea sau a fi? Istoria este, în toată complexitatea registrelor sale, înfăptuită de cele mai multe ori de eroi necunoscuţi, împinşi în malaxorul destinului de entităţi oscilante între a fi autoritatea şi a avea autoritatea, determinate de interesele primare de a fi şi a avea. Or, dincolo de registrul relaţiilor interumane, acest aspect a fost transferat şi în cel al raporturilor dintre entităţile statale, politice sau juridice, iar scena internaţională a perioadei interbelice şi postbelice ne demonstrează acest binom inseparabil.

Într‑o călătorie pe mare, discretă, a Regelui Carol al II‑lea pe tărâmul turc, cu o lună înainte de declanşarea Războiului Mondial, acesta avea să fie întâmpinat de către İsmet İnönü – succesorul lui Mustafa Kemal (Atatürk) – la Palatul Dolmabahçe, în inima fostului Imperiu. În timpul întrevederii, între amabilităţi şi discuţii diplomatice, cei doi au zăbovit multă vreme în faţa hărţii Europei. Au încercat să înţeleagă în ce fel, dacă, când şi cum, noul război putea să le afecteze destinele. Erau de acord să amâne decizii decisive şi să evite pe cât posibil acţiunile Germaniei şi Uniunii Sovietice în regiune.

İ. İnonü, convins că România nu mai poate fi salvată din calea războiului, dorea să vadă cu orice preţ conflictul departe de frontierele şi de apele sale, iar pe sovietici cât mai departe de Strâmtori. Liderul turc, convins că Germania va ajunge în Balcani, încerca să îi convingă pe români să se apropie de sovietici. La rândul său, monarhul român, cu o intenţie similară, îi încredinţa Turciei mandatul de a media discuţiile cu sovieticii privind soarta Basarabiei într‑un eventual război. (din „Introducere”)