„Cartea este un model de tratare a unei vechi instituţii din Țara de Sus a Moldovei, până la ocuparea Bucovinei de către Habsburgi, în 1775. Perioada tratată cuprinde deceniile de final ale Evului Mediu şi aproape două secole din Epoca Modernă.” (Ioan-Aurel Pop)

„Vornicii de Câmpulung (Moldovenesc) au avut de îndeplinit un rol deosebit la fruntariile de vest ale Țării Moldovei. Din sursele istorice cercetate, reiese că aceştia erau răspunzători de paza hotarelor Moldovei. Tot ei au trebuit să întreţină relaţii politico-diplomatice şi economice bune cu juzii-primari din oraşul Bistriţa, pentru ca schimburile şi tranzacţiile economice dintre Transilvania şi Moldova să fie fructuoase şi lipsite de impedimente. Tot în sarcina vornicilor figura urmărirea, prinderea şi pedepsirea hoţilor care au activat la hotarul dintre Moldova şi Transilvania. Nu în ultimul rând, vornicii de Câmpulung, pentru a îndeplini atribuţiile cu care au fost investiţi de către domnie, au avut în subordinea lor un aparat administrativ complex, format din vameşi, namestnici, vatamani de sat, dieci, oameni buni şi bătrâni etc.” (din „Introducere”)

Profesorul Liviu Franga este demult o prezenţă remarcabilă în cultura românească, deşi scrie mereu cu discreţie, cu reţinere, spre a nu tulbura parcă un anumit echilibru cosmic, în care crede precum credeau marii săi cărturari antici, ilustratori ai clasicismului greco‑latin.

De această dată, distinsul intelectual vine în faţa cititorilor cu o lucrare care este deopotrivă o carte‑manifest şi o carte‑document.

Cartea este în întregimea sa un elogiu adus limbii latine, limbii române, culturii moderne privite ca dezvoltare a acelei antice greco‑romane şi mai ales romane. Liviu Franga scrie aici mai multe fraze memorabile, cu putere de maximă, dar una este antologică: „Romanitatea dispărând, generează umanitatea şi asigură dăinuirea, adică viitorul Istoriei”. Această zicere devine un adevărat imn care s-ar cuveni cântat mereu latinităţii. Dacă decidenţii din domeniul educaţiei ar avea curiozitatea, răbdarea şi inspiraţia să citească această confesiune a profesorului Liviu Franga, ar înţelege ce rost are cunoaşterea limbii latine şi a civilizaţiei romane, precum şi predarea acesteia în şcoală. Autorul ne aminteşte mereu printre rânduri că datorăm latinităţii originea noastră, limba, numele etnic (acela de român), ca şi o anumită forma mentis. Fie şi numai pentru aceasta, lucrarea rămâne antologică, iar autorul merită preţuirea şi lauda tuturor intelectualilor autentici, a iubitorilor de cultură şi a celor care pregătesc viitorul noilor generaţii. (Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române)