„Comparată cu restul regiunilor istorice ale României, regiunea Maramureşului prezintă anumite particularităţi din punct de vedere istoric, economic, social, cultural etc., atât în ceea ce priveşte trecutul, cât şi prezentul său. Nu este deloc uşor să analizezi istoria Maramureşului, având în vedere faptul că istoriografia despre Maramureş este puternic determinată etnic şi confesional. Autoarea a reuşit să prezinte cu obiectivitate aspecte ale unei perioade delicate din punct de vedere politic şi confesional. Din perspectivă teologică, ea analizează iconografia maramureşeană, oprindu‑se asupra acelor aspecte care sunt prezente în programul iconografic al bisericilor de lemn: hristologia şi mariologia, antropologia (cu câteva teme adiacente), euharistia şi eshatologia.” Pr. conf. univ. dr. habil. Daniel BUDA

„Despre cetatea medievală și premodernă a Timișoarei nu avem prea multe informații, acestea provenind din izvoare documentare, scrieri istoriografice sau din documente iconografice executate într-o manieră care pune la îndoială veridicitatea reprezentărilor. Informațiile ajunse până la noi sunt legate de evenimente politico-militare sau sunt sumare relatări ale unor călători străini care au vizitat orașul, mai cu seamă în secolul XVII. Izvoarele cartografice vin să completeze paleta de informații, însă planurile sunt de la sfârșitul stăpânirii otomane (începând din ultima treime a secolului XVII). Ele au fost confirmate de săpăturile arheologice, care au oferit informații noi ce contribuie la reconstituirea istoriei cetății.” (din „Cuvânt înainte”)

„Cartea este un model de tratare a unei vechi instituţii din Țara de Sus a Moldovei, până la ocuparea Bucovinei de către Habsburgi, în 1775. Perioada tratată cuprinde deceniile de final ale Evului Mediu şi aproape două secole din Epoca Modernă.” (Ioan-Aurel Pop)

„Vornicii de Câmpulung (Moldovenesc) au avut de îndeplinit un rol deosebit la fruntariile de vest ale Țării Moldovei. Din sursele istorice cercetate, reiese că aceştia erau răspunzători de paza hotarelor Moldovei. Tot ei au trebuit să întreţină relaţii politico-diplomatice şi economice bune cu juzii-primari din oraşul Bistriţa, pentru ca schimburile şi tranzacţiile economice dintre Transilvania şi Moldova să fie fructuoase şi lipsite de impedimente. Tot în sarcina vornicilor figura urmărirea, prinderea şi pedepsirea hoţilor care au activat la hotarul dintre Moldova şi Transilvania. Nu în ultimul rând, vornicii de Câmpulung, pentru a îndeplini atribuţiile cu care au fost investiţi de către domnie, au avut în subordinea lor un aparat administrativ complex, format din vameşi, namestnici, vatamani de sat, dieci, oameni buni şi bătrâni etc.” (din „Introducere”)

După instalarea Cortinei de Fier şi intrarea celor două ţări în sfera de influenţă a Moscovei, relaţiile româno‑polone nu s-au mai bucurat niciodată de un statut privilegiat, ci au avut un caracter formal. Ele s-au restrâns la un schimb de vizite între liderii celor două ţări, iar după „Declaraţia din Aprilie” 1964, ele au fost tot mai reci. Fiind depozitara Tratatului de la Varşovia şi având o legătură strânsă cu Uniunea Sovietică, partea polonă privea cu neîncredere nota discordantă a Bucureştiului în interiorul Blocului socialist. Pe parcursul destinderii, ambele ţări şi-au orientat politica externă către Vest şi organizaţii internaţionale occidentale, pentru a obţine credite, cu scopul de a‑şi îmbunătăţi producţia industrială. Iniţial, politica aceasta a fost un adevărat succes pentru ambele ţări, însă limitele sale au fost imediat resimţite, odată cu izbucnirea primei crizei energetice din anul 1973. În cazul României, efectele acesteia n-au fost prea puternice, dependenţa sa nefiind aşa mare de creditele occidentale. În cel al Poloniei, situaţia era diferită, nevoia sa de împrumuturi crescând îngrijorător. (din „Introducere”)