„Despre cetatea medievală și premodernă a Timișoarei nu avem prea multe informații, acestea provenind din izvoare documentare, scrieri istoriografice sau din documente iconografice executate într-o manieră care pune la îndoială veridicitatea reprezentărilor. Informațiile ajunse până la noi sunt legate de evenimente politico-militare sau sunt sumare relatări ale unor călători străini care au vizitat orașul, mai cu seamă în secolul XVII. Izvoarele cartografice vin să completeze paleta de informații, însă planurile sunt de la sfârșitul stăpânirii otomane (începând din ultima treime a secolului XVII). Ele au fost confirmate de săpăturile arheologice, care au oferit informații noi ce contribuie la reconstituirea istoriei cetății.” (din „Cuvânt înainte”)

Deschidem în istoria Dobrogei veacurilor XV -XIX o temă nouă, mai puţin cunoscută, aceea a evoluţiei fortificaţiilor otomane. Analiza problematicii localizării cetăţilor şi fortificaţiilor realizate de otomani pe teritoriul Dobrogei ne-a permis, în ultimii ani, o amplă documentare, având ca principal obiectiv aprofundarea bibliografiei, cercetarea arheologică, studierea şi interpretarea izvoarelor istorice, incluzând şi surse cartografice. Astfel, prin proiectul Cartografia cetăţilor medievale dispărute, am valorificat într‑un întreg datele obţinute, pe parcursul mai multor decenii, în urma cercetărilor arheologice, a izvoarelor istorice descoperite recent şi a celor în care sunt descrise sau apar informaţii despre cetăţile şi fortificaţiile otomane din Dobrogea. Descoperirea unor planuri şi prospecte, aflate în arhivele de la Kiev şi Moscova, permite o analiză amplă a trecutului cetăţilor otomane situate de-a lungul frontierei dunărene, istoricii şi nu numai având acum la îndemână surse care arată, printre altele, mult mai clar evoluţia fortificaţiilor otomane de la Hârşova, Măcin, Isaccea, Tulcea, Babadag, Constanţa şi Mangalia. Pe parcursul derulării proiectului, am apelat la tehnicile moderne utilizate în cartografie, prin folosirea intensă a investigaţiilor non-invazive, care implică fotografii aeriene, prospecţiuni geomagnetice, georadar, rezistivitate electrică sau studiul imaginilor satelitare. (din „Introducere”)

„În colecțiile Muzeului de Istorie Națională din București se află un obiect neobișnuit (nr. inv. 121.543). Este vorba despre toarta unui vas pentru depozitare având o ștampilă cu cartușul lui Ramses al II-lea, unul dintre rarele exemplare cunoscute în afara Egiptului. Piesa a aparținut colecției private a inginerului Ion Mititelu și a fost donată Institutului de Arheologie din București. Ulterior a fost transferată, în anul 1976 la Muzeul Național de Istorie din București și inclusă într-o colecție mai mare care cuprinde 163 de tampile de amfore. Locul inițial de descoperire al acestei piese este necunoscut.” (Abstract for AN EGYPTIAN JAR STAMPED WITH THE CARTOUCHE OF RAMSES II IN BUCHAREST, Vasilica Lungu)

„Cartea este un model de tratare a unei vechi instituţii din Țara de Sus a Moldovei, până la ocuparea Bucovinei de către Habsburgi, în 1775. Perioada tratată cuprinde deceniile de final ale Evului Mediu şi aproape două secole din Epoca Modernă.” (Ioan-Aurel Pop)

„Vornicii de Câmpulung (Moldovenesc) au avut de îndeplinit un rol deosebit la fruntariile de vest ale Țării Moldovei. Din sursele istorice cercetate, reiese că aceştia erau răspunzători de paza hotarelor Moldovei. Tot ei au trebuit să întreţină relaţii politico-diplomatice şi economice bune cu juzii-primari din oraşul Bistriţa, pentru ca schimburile şi tranzacţiile economice dintre Transilvania şi Moldova să fie fructuoase şi lipsite de impedimente. Tot în sarcina vornicilor figura urmărirea, prinderea şi pedepsirea hoţilor care au activat la hotarul dintre Moldova şi Transilvania. Nu în ultimul rând, vornicii de Câmpulung, pentru a îndeplini atribuţiile cu care au fost investiţi de către domnie, au avut în subordinea lor un aparat administrativ complex, format din vameşi, namestnici, vatamani de sat, dieci, oameni buni şi bătrâni etc.” (din „Introducere”)