„Evenimentele istorice se consemnează de-a lungul timpului şi sunt o comoară pentru toţi cei care nu au fost prezenţi, însă doresc să cunoască trecutul pentru ca el să nu rămână uitat în negura timpului. Asemenea oricărui tezaur Arhivele devin importante şi încep să joace un rol special atunci când sunt studiate, sunt scoase la lumină şi puse la dispoziţia cititorului. Cine ar fi putut spune că cei care au jucat un rol atât de important în martiriul episcopilor, preoţilor şi credincioşilor greco-catolici vor putea deveni o sursă de documentare esenţială în descoperirea evenimentelor care au avut loc într-o perioadă relativ recentă însă deosebit de tulbure? Evocarea figurii episcopului martir Ioan Bălan în paginile acestei cărţi reprezintă un act de aducere aminte cu recunoştinţă a istoriei recente a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică şi a mărturiei sale de credință şi fidelitate faţă de Cristos, Bunul Păstor şi Capul Bisericii“. (Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj)

„Cartea oferită cititorilor de Alexandru Nicolaescu dorește să‑l introducă pe cititor într‑o lume ascunsă în paginile revistei Transilvania care aducea informaţii instructive, educative, dar și cele despre mișcările culturale din Transilvania, din provinciile românești, uneori și din Europa. Descoperind această lume, autorul a desprins din ea ceea ce redactorii revistei – cu intenţie sau fără – au transmis publicului doritor dintr‑un domeniu de nișă – bibliologie, care s‑a arătat a fi de o mare bogăţie a materialului. Investigat la un secol și jumătate, conţinutul cărţii de faţă prezintă într‑o formă „pas cu pas” tot ceea ce reprezintă tema cărţii în preocupările înaintașilor

Apariţia revistei Transilvania se află în strânsă legătură cu primii ani de funcţionare a Asociaţiunii transilvane pentru literatura română și cultura poporului român, supranumită în istoriografia românească Astra, revista devenind organul său oficial. În Transilvania multietnică sașii se întruneau într‑o asociaţie proprie – Verein für Siebenbürgische Landeskunde – cu publicaţia periodică Vereinsarchiv și Korrespondenzblatt, iar intelectualitatea maghiară își avea societatea Erdélyi Múzeum cu un periodic propriu cu același nume. Cu o destul de mare întârziere faţă de presa europeană și chiar și cea românească, revista Transilvania va ocupa destul de repede după apariţie un loc în universul cultural al Transilvaniei. Evoluţia și conţinutul revistei, ca și longevitatea sa i‑au rezervat acesteia un loc stabil pe scena culturală românească de la apariţie până în zilele noastre. Temele abordate și autorii lor sunt nelipsiţi din Bibliografia publicaţiilor periodice românești, iar oferta online a revistei de pe site‑ul Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj‑Napoca vine în ajutorul cercetătorilor.” (din „Cuvânt înainte”)

„Cartea este un model de tratare a unei vechi instituţii din Țara de Sus a Moldovei, până la ocuparea Bucovinei de către Habsburgi, în 1775. Perioada tratată cuprinde deceniile de final ale Evului Mediu şi aproape două secole din Epoca Modernă.” (Ioan-Aurel Pop)

„Vornicii de Câmpulung (Moldovenesc) au avut de îndeplinit un rol deosebit la fruntariile de vest ale Țării Moldovei. Din sursele istorice cercetate, reiese că aceştia erau răspunzători de paza hotarelor Moldovei. Tot ei au trebuit să întreţină relaţii politico-diplomatice şi economice bune cu juzii-primari din oraşul Bistriţa, pentru ca schimburile şi tranzacţiile economice dintre Transilvania şi Moldova să fie fructuoase şi lipsite de impedimente. Tot în sarcina vornicilor figura urmărirea, prinderea şi pedepsirea hoţilor care au activat la hotarul dintre Moldova şi Transilvania. Nu în ultimul rând, vornicii de Câmpulung, pentru a îndeplini atribuţiile cu care au fost investiţi de către domnie, au avut în subordinea lor un aparat administrativ complex, format din vameşi, namestnici, vatamani de sat, dieci, oameni buni şi bătrâni etc.” (din „Introducere”)

„Sfârșitul Primului Război Mondial și constituirea României Mari au însemnat conștientizarea de către factorii decizionali și de către populaţie a necesităţii unor schimbări profunde la nivelul instituţiilor statului român. Era important să fie puse în practică nu doar dezideratele prevăzute în modificările constituţionale din 1917 (reforma agrară, votul universal masculin) sau în declaraţiile de Unire ale Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei, dar și alte promisiuni ale guvernanţilor sau rezolvarea unor doleanţe mai vechi ale românilor: autonomie locală, descentralizare administrativă etc. În primii ani postbelici se observă, pe de-o parte, cel puţin la nivel declarativ, disponibilitatea oamenilor politici spre schimbare, iar pe de altă parte, radicalizarea unui curent contestatar și revendicativ, incluzând aici și mișcările de stânga. Era necesară adoptarea unei legislaţii uniforme, care să fie aplicată și înţeleasă la nivelul întregii Românii. Printre priorităţile legislative, de care România și românii aveau nevoie, se aflau: o nouă Constituţie, modificări substanţiale ale legislaţiei electorale și ale funcţionării administraţiei și principalelor instituţii ale statului. Pentru edificarea României Mari era nevoie de un Parlament ales, obiectiv îndeplinit în urma alegerilor din noiembrie 1919, și de guverne care să iniţieze aceste proiecte, dar mai ales să le pună în aplicare. Totodată, ar fi trebuit ca Parlamentul, guvernul, agenţii statului să fie recunoscuţi și acceptaţi de către populaţie și de către majoritatea factorilor politici, iar aceștia să se pună de acord în privinţa direcţiei de dezvoltare și a modului în care ar trebui să arate România. În mai puţin de trei ani au fost organizate trei scrutine electorale. Guvernul Alexandru Vaida-Voevod, rezultat în urma alegerilor din noiembrie 1919 a fost de scurtă durată (noiembrie 1919 – martie 1920), fiind urmat de guvernele Alexandru Averescu (martie 1920 – decembrie 1921), Take Ionescu (decembrie-ianuarie 1922) și Ion I.C. Brătianu (ianuarie 1922 – martie 1926).” (din „Studiu introductiv”)

Lucrarea de faţă, intitulată „Seminarul Tinerimii Române Unite din Oradea. Studenţi Teologi (1792–1948)” prezintă 1157 de biografii a studenţilor teologi, roade ale formării Bisericii Catolice, pentru partea de nord-vest a României precum şi pentru comunităţile greco-catolice din estul Ungariei de astăzi. În acest vast teritoriu ecleziastic, a doua Episcopie unită românească, avea să-şi formeze începând cu anul 1792, pentru început într-un Seminar minor, iar mai apoi, din 1914, într-un Seminar major, elita intelectuală preoţească, care a adus un aport esenţial la progresul comunităţile româneşti şi rutene din acest areal. (...)

Prezenta lucrare are la bază informaţii din sursele edite bisericeşti (şematisme şi anuare greco-catolice şi romano-catolice) coroborate cu informaţii inedite din fondurile arhivistice, precum şi din bibliografia specifică subiectului. În cercetarea şi prelucrarea materialului, datorită complexităţii şi a volumului mare de muncă, acesta a fost împărţit în trei părţi distincte (1792–1850, 1851–1900, 1900–1948), fiind format din două capitole: „I. Cronologia anilor şcolari (1792–1948)” şi „II. Biografiile studenţilor teologi (1792–1948)”. În întocmirea primei părţi, cea denumită „Cronologia anilor şcolari” informaţiile culese din şematisme au fost completate cu cele din fondurile arhivistice. Chiar dacă există lipsuri în privinţa anilor şcolari, lucrarea prezintă o imagine cât mai aproape de realitate a frecvenţei studenţilor în institutele teologice din ţară şi străinătate. În întocmirea părţii a doua, cea mai complexă şi importantă din punctul nostru de vedere, pentru că este vorba de biografiile celor 1157 de studenţi teologi greco-catolici, informaţiile culese din sursele arhivistice au fost completate cu cele din bibliografie, întregul material fiind ordonat alfabetic, pentru a facilita găsirea fiecărei persoane. (din „Introducere”)

În cercetarea istorică documentul este reperul fundamental al unei lucrări de calitate, pentru că prin intermediul acestuia, trecutul este adus în prezent într-o manieră cât mai fidelă și mai aproape de realitate. (Din „Introducere”)